Cleopatra (1963)
Regia: Joseph L. Mankiewicz
Distributia: Elizabeth Taylor, Rex Harrison, Richard Burton, Martin Landau, Roddy McDowall
Atunci cand spui Elizabeth Taylor, te gandesti aproape intotdeauna la personajul din filmul Cleopatra. Este rolul in care figura ei angelica s-a regasit cel mai bine, zambetele, corpul, vocea sa si-a gasit intruchiparea perfecta. Am revazut zilele acestea „Cleopatra” si am realizat in primul rand ca nu este o capodopera: prea lung, prea laudativ, plin de amanunte neesentiale, prea „faraonic”. Cu toate acestea, dupa ce am vazut filmul, am recitit legenda Cleopatrei, viata ei si a celor mai importanti barbati ai vietii ei si am constatat ca filmul a respectat pe cat s-a putut adevarul istoric, a mentinut amanuntele esentiale, fiind, sub acest aspect, un succes.
Regina Cleopatra a VII-a a Egiptului (Elizabeth Taylor) si-a construit dominatia asupra egiptenilor prin uzurparea tronului detinut impreuna cu fratele ei si apoi, prin legaturile sale cu conducatorii statului roman, dezbinat in acea perioada de lupte interne si clevetiri impreuna cu senatorii. Nu a avut scrupule, nu a pierdut niciun prilej pentru a ramane regina a Egiptului, sa dezvolte puterea acestui stat si chiar sa largeasca aria de cucerire spre Asia si Grecia. Nu i-a fost usor si tocmai aceasta incercare de a isi mentine statutul de autonomie in cadrul Imperiului Roman face obiectul filmului, modalitatea ei principala de reusita fiind dragostea, farmecele de care a dat dovada si usurinta cu care intra in inima barbatilor puternici.
Astfel, prima victima a ei este Iulius Caesar (Rex Harrison), care, urmarindu-si principalul adversar, Pompei, ajunge in Egipt si o instaleaza pe Cleopatra ca unic conducator al acestei tari. Caesar este atras imediat de farmecele Cleopatrei si de opulenta Egiptului si ramane o perioada mai lunga in Alexandria. Din relatia lor, apare singurul fiu biologic oficial al lui Caesar Ptolemeu al XV-lea Cezar, cunoscut sub numele de „Caesarion”. Reintoarcerea la Roma le ofera cetatenilor romani privelistea unei adevarate desfasurari de bogatie venita din Egipt, fiind vorba de una dintre cele mai mari aparitii din filme cu privire la figurantii folositi, cu privire la opulenta inserata, cu privire la frumusetea carelor alegorice egiptene. Nu a durat mult pana cand Caesar a fost asasinat de Brutus si Cleopatra a trebuit sa se intoarca in Egipt si sa se gandeasca la o noua apropiere de Imperiul Roman.
La Roma s-a instaurat al doilea triumvirat, format din Octavianus, Lapidus si Marc Antoniu (Richard Burton). Atentia Cleopatrei se apleaca asupra acestuia din urma, din mai multe motive: in primul rand, era o persoana abordabila si se cunosteau deja de mai multi ani; in al doilea rand, el este conducatorul provinciilor din Orient, inclusiv Egiptul; in al treilea rand, dupa cum ni se reliefeaza in film, el este singura ei iubire adevarata, declarandu-i si dovedindu-i de mai multe ori ca, pentru ea, el este cel mai important. Se casatoresc (cel putin, dupa ritualul egiptean), lupta impreuna in batalia de la Actium si se sinucid aproape in acelasi timp, in Alexandria.
Suntem in fata unui film grandios, realizat cu eforturi foarte mari pentru acea perioada, cu o scenografie si decoruri absolut impresionante, o epopee istorica intinsa pe parcursul a peste trei ore de pelicula, ce a zugravit aproape de adevarul istoric o epoca importanta a istoriei antice. Interpretarea celor trei actori principali este unul dintre lucrurile care au stralucit in film, cu precadere, dupa parerea mea, zbuciumul lui Marc Antoniu, prins intre doua lumi pe care le iubea, pe care a reusit sa il ilustreze cu mare succes Richard Burton.
2 comments