Gloria (1980)
Regia: John Cassavetes
Distribuția: Gena Rowlands, Buck Henry, Julie Carmen
Filmele bune sunt atemporale. Sau așa par. Uneori acest lucru se datorează faptului că subiectul lor este universal și nu contează exact în ce epocă se petrece acțiunea. În alte cazuri, calitatea povestirii și a jocului actorilor fac ca perioada de timp să fie irelevantă. Un exemplu bun este „Gloria”, un film realizat în 1980 de regizorul (și actorul) John Cassavetes, despre care știam foarte puțin înainte de a vedea acest film. „Gloria” este un film cu gangsteri care păstrează interesul spectatorilor pentru cele peste două ore ale proiecției și arată nou și proaspăt, în ciuda faptului că a fost filmat cu aproape 40 de ani în urmă.
Subiectul filmului va părea familiar, deoarece filme mai recente precum „Léon” ale lui Luc Besson s-au ocupat de tema gangsterilor care se întâlnesc cu copii sau adolescenți, se împrietenesc cu ei și își dezvăluie și dezvoltă fațeta umană a caracterului lor de-a lungul acțiunii. Trebuie observat că „Gloria” a inclus de la început un element inedit. Eroul principal adult este o femeie, fosta amantă a unui șef al mafiei, care asistă la asasinarea familiei unui copil de șase ani (vecinul său), rămas singur pe lume, fără nimeni care să aibă grijă de el și fără niciun loc în care să găsească adăpost. Luându-l sub protecția ei, ea intră în conflict cu organizațiile crimei (deoarece copilul deține un caiet cu secrete contabile compromițătoare ale mafiei) și cu oamenii legii (care crede că ea a răpit copilul). Ceea ce urmează sunt câteva zile de fugă și ascunziș de toată lumea și de luptă pentru supraviețuire în New York-ul din 1980.
New York-ul din film este un oraș care arată familiar: străzile (mult mai murdare și mai periculoase), clădirile (combinând modernul și decrepitul), linia zgârie-norilor (cu siluetele dureroase ale turnurilor gemene), oamenii care arată la fel ca în peisajul uman divers din orașul pe care îl cunoaștem. Singurul lucru major care pare să se fi schimbat este valoarea dolarului. Poate fi la fel de dificil ca acum 40 de ani să schimbi o bancnotă de 100 de dolari, dar doi dolari și cincizeci de cenți nu ar fi suficienți în ziua de azi pentru nicio cameră dintr-un hotel de oraș, chiar si fără cheie, probabil nici măcar pentru un bacșiș.
Celălalt ingredient care face filmul interesant este excepționala performanță actoricească a Genei Rowlands care este parteneră cu tânărul John Adames, un actor copil care nu a crescut într-un actor adult și nu a mai făcut niciun film după acesta. Ea este o femeie vulnerabilă care încearcă să-și uite trecutul tulbure și căreia nu-i plac copiii (pisica ei este o pagubă colaterală în primele minute ale filmului), totuși puternică deoarece cunoaște limba și manierele lumii crimei și cum se poate supraviețui în conflict cu ea. Finalul este un pic dezamăgitor, neașteptat de convențional pentru un film atât de neconvențional din multe puncte de vedere, dar acest lucru nu strică prea mult impresia bună rămasă după vizionarea acestui film clasic și proaspăt totodată.
