Le secret (1974)
Regia: Robert Enrico
Distribuția: Jean-Louis Trintignant, Marlène Jobert, Philippe Noiret
Prezența pe generic a lui Jean-Louis Trintignant, Philippe Noiret și Marlene Jobert ar trebui să fie suficientă pentru a face din ‘Le secret’, filmul din 1974 al lui Robert Enrico un film memorabil. Și totuși acesta este un film aproape complet uitat. Mie aceasta stare de lucruri îmi pare complet de neînțeles, mai ales că pe lângă numele și jocul actorilor este vorba despre un film cu multe calități, un thriller psihologic de cea mai buna calitate amintind filmele lui Hitchcock – compact, bine scris, cu personaje bine construite care au șansă să nu fie ușor uitate. În plus este vorba despre un film cât se poate de actual. Daca ar fi fost realizat astăzi ar fi caracterizat fară îndoială și ca un thriller politic.
Acest film îmi prilejuiește și un foarte rar moment de dezacord cu opiniile criticului mei de film preferat, Roger Ebert, care a văzut filmul și a scris despre el la puțină vreme după realizare. Come on, Roger, o stea din patru? Previzibil? Povestea filmului se învârte în jurul misterului identitățiii lui David, eroul interpretat de Trintignant, fugit dintr-o instituție de coșmar care poate fi un azil psihiatric pentru nebunii periculoși dar care poate fi și o carceră în care sunt privați de libertate și torturați cei care se opun regimului politic sau poate cei care află fară voia lor un secret periculos pentru securitatea statului.
Este David un criminal psihotic periculos, un paranoid adept al teoriilor conspirative, sau un om nevinovat prins într-o capcană kafkaiană? Exista o soluție a aceastei dileme și o explicație a situației în care se află eroul, dar pe acestea le aflăm practic la ultima scenă și răsturnările de situații și de percepție se petrec permanent. Relația dintre fugar și cuplul de intelectuali (el scriitor, ea artistă) ar putea fi un triunghi clasic format dintr-un evadat și o pereche ostatică, dar este mult mai mult, deoarece personajele sunt nuanțate, bărbatul și femeia au fiecare motivele lor de a acționa așa cum o fac, și interpretările lui Philippe Noiret și Marlene Jobert sunt profunde și crează empatie. Ritmul în care se desfășoară intriga este poate mai lent decât s-ar aștepta amatorii de filme de acțiune, dar nu lipsesc momentele de tensiune, atât ca evenimente cât și psihologice.
Recomand vizionarea celor care au ocazia să vadă sau să revadă acest film. Placerea reîntâlnirii cu trioul de actori formidabili va fi combinată cu vizionarea unui film bine scris, cu o bandă sonoră remarcabilă semnată de Ennio Morricone, care se încadrează perfect intre realizările bune ale cinematografiei franceze a anilor ’70.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, dailymotion.com)
