Stavisky… (1974)
Regia: Alain Resnais
Distribuția: Jean-Paul Belmondo, Charles Boyer, François Périer
‘Stavisky’ (1974) este filmul cu cel mai mare succes la public al lui Alain Resnais, ceea ce se datorează probabil și faptului că este unul dintre filmele sale cele mai accesibile, dar mai ales distribuției excepționale în fruntea căreia se află Jean-Paul Belmondo. Pentru acesta, rolul lui Serge Alexandre Stavisky este unul dintre cele mai complexe și mai serioase ale carierei sale, un rol în care este strălucitor fără a renunța la a-și folosi farmecul personal care îi construise faima. A fost și unul dintre cazurile în care criticii nu prea au fost de acord cu publicul, căci viziunea elegantă și plină de culoare a lui Resnais nu se potrivea cu abordarea politică și critica sociala pe care aceștia o așteptau de la un film care reconstituia unul dintre cazurile faimoase ale istoriei franceze, un moment în care Republica a III-a a fost mai aproape decât oricând de o catastrofă economică și de o lovitură de stat. În perspectiva celor 50 de ani care se vor împlini în curând de la lansarea filmului, putem însă aprecia că pariul lui Resnais de a miza pe complexitatea personajului și a relațiilor sale cu societatea din jur a fost câștigat, cel puțin din punct de vedere artistic.
Fiind vorba despre un film al lui Alain Resnais, nu ne mirăm dacă acțiunea nu este povestită liniar. Structura narativă mi s-a părut foarte modernă și apoi mi-am dat seama că este aproape identică cu cea din ‘Oppenheimer’, unul dintre succesele anului 2023, cu trei planuri narative: mărturiile din comisia de ancheta a Cazului Stavisky care generează flashbackuri legate de evenimentele petrecute în lunile finale ale carierei și vieții eroului, care sunt la rândul lor întrerupte de flashbackuri ale perioadei anilor ’20 în care se petrecuseră primele sale aventuri și întâlniri cu legea. Portretul lui Stavisky se desenează treptat și este vorba despre un portret complex. Aparent el se afla în anul 1933 în culmea gloriei, ducea un stil de viață exuberant împreună cu frumoasa sa sotie, Arlette, era înconjurat de politicieni, bancheri, nobili și oameni ai legii dintre care unii îi erau părtași sau fuseseră cumpărați de el, și în același timp se învârtea în cercurile artistice ca patron al artelor și în special al teatrului. Totul se baza însă pe un sir de escrocherii, afaceri piramidale inlesnite de anii de inflație ai marii crize economice mondiale. Poziția sa socială face să fie înconjurat de prieteni, de falși prieteni, dar și de dușmani pe măsură. Exista o scena în ‘Stavisky’ în care eroul își dezvăluie vulnerabilitatea. Fară să-i spună vreodată în fata, inamicii săi politici și de afaceri colportează zvonuri despre originea să etnică – a doua generație în Franța, fiu al unor imigranți evrei din Rusia țaristă de la începutul secolului 20. Cetățeanul Stavisky îi aruncă în față interlocutorului cartea de identitate, carnetul de alegător și carnetul de invalid, dovada că luptase pe front în Marele Război și fusese rănit pentru Franța. În ochii multora dintre cei din jur și a unei părți a presei rămăsese însă un ‘meteque’.
Jean-Paul Belmondo este formidabil în rolul lui Stavisky. Nonșalanta și bravura îl caracterizează până în ultimele momente ale vieții. Misterul morții sale nu este rezolvat în film. Sinucidere sau asasinat? Probabil că nu vom ști niciodată. În rolul soției sale apare Anny Duperey, iar rolul prietenului său, baronul Jean Raoul este intepretat de Charles Boyer în penultimul rol al unei formidabile cariere. În paralel cu intriga principală, un fir de acțiune secundar urmărește perioada șederii în Franța a lui Leon Trotzky, refugiat politic de vază după ce fugise din Uniunea Sovietică a lui Stalin. Stavisky și Trotzky nu s-au întâlnit niciodată, iar destinele lor reprezintă doi poli ale destinelor posibile ale unor emigranți evrei din ceea ce fusese imperiul țarist care aleg două cai opuse: unul profită de sistem și se cațără în ierarhia socială și economică capitalistă, celălalt plănuiește și acționează pentru a o distruge. I-am mai remarcat în distribuție pe Silvia Bădescu, o frumoasă și talentată actriță născută în România care a avut o carieră surprinzător de scurtă, Michael Lonsdale, actor pe care îl îndrăgesc și care nu dezamăgește niciodată și Gerard Depardieu la început de carieră, demonstrându-și într-o singură scenă uriașul său talent. Muzica filmului este compusa de Stephen Sondheim, acesta fiind unul dintre cele două filme pentru care el a compus întreagă bandă muzicală (celălalt este ‘Reds’ al lui Warren Beatty) și ea contribuie împreună cu cinematografia lui Sacha Vierny și costumele desenate de Jacqueline Moreau la aspectul sofisticat și somptuos al filmului. Pe măsura eroului și pe măsura ambițiilor lui Alain Resnais.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
