Carnage (2011)

Carnage (2011) – Doamne… ce macel!
Regia: Roman Polanski
Scenariul: Yasmina Reza (bazat pe piesa de teatru “Le Dieu du carnage”), Roman Polanski
Distributia: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz si John C. Reilly

Am inceput anul cu doua filme bune: Carnage si The Ides of March! Sper sa o tin tot asa!!! Acum voi vorbi despre Carnage, realizat de Roman Polanski  pe baza piesei de teatru  “Le Dieu du carnage” a Yasminei Reza.

Autoarea nascuta in 1959 (sau poate 1960 🙂 ) la Paris, din parinti de origine evreiasca (tatal iranian si mama unguroaica) este o talentata si plina de succes scriitoare de piese de teatru, scenarista, actrita si romanciera..

Piesele Yasminei Reza se joaca cu mult succes si pe senele romanesti in ultimii ani. Arta (la Teatrul Bulandra in regia lui Cristi Juncu) si Doamne… ce macel! (la Teatrul de Comedie,  premiera in 2010 – in regia lui Lucian Giurchescu si avandu-i in distributie pe Delia Nartea/Teodora Stanciu, Tania Popa, Marius Drogeanu si Alexandru Conovaru) Si teatrele din provincie au inclus-o pe Yasmina Rezi in repertoriul lor.

Piesa care l-a atras pe Polanski  in asemenea masura incat a transpus-o pe marele ecran s-a montat pe mari scene ale lumii. De exemplu, in anul 2006 sub regia lui Kurgen Gosch la Zurich, in 2008 la Paris avandu-I in distributie pe Isabelle Hupert si Eric Elmosnino, in 2008 la Gielgud Theater din Londra, in regia lui Matthew Warchus, cu Ralph Fiennes, Tamsin Greig, Janet McTeer si Ken Stott.

In 2009 tot Matthew Warchus a montat pe Broadway spectacolul avandu-i in distributie pe James Gandolfini, Marcia Gay Harden, Jeff Daniels si Hope Davis.

Fiecare dintre regizori si-a impus propria viziune acestui spectacol al naturii umane, al civilizatiei versus instincte, al haosului de sub conveniente.

<<Roman Polanski a ştiut că va face un film incitant: “Tonul piesei este comic, iar ritmul extrem de vioi. Ce m-a atras cel mai mult a fost acţiunea în timp real. Nu am făcut nicodată un film fără nici o elipsă şi nici nu-mi amintesc măcar să fi văzut unul aşa.”

Pentru adaptarea pentru marele ecran, Polanski a apelat la Yasmina Reza. Acţiunea e amplasată la Paris în piesa de teatru, iar pentru Broadway a fost mutată la New York. Polanski a ales ca adatparea sa cinematografică să fie plasată în Brooklyn.

“Spiritul piesei mi s-a părut a fi mai degrabă american, decît francez, iar Brooklyn am considerat că e locul ideal pentru locuinţa unei familii de liberali.”>>

Pentru ca nu am fost in nici una dintre salile de teatru unde s-a jucat aceasta piesa si cu rusine spun, nici la Teatrul de Comedie – inca, singurul meu punct de referinta din care voi judeca mesajul si modul in care aceasta ajunge la spectator, va fi montarea realizata de Roman Polanski. Un nume greu de referinta in cinematografie si o structura psihologica care s-a calchiat perfect pe tematica profunda a scenariului. O tematica care se regaseste cu obstinatie in ultimul timp in preocuparile artistice exprimate de la literatura, pana la teatru si film.

Roman Polanski reuseste in acest film, a carui actiune se desfasoara sub ochii nostri, in timp real, sa dea jos de pe personajele povestii, hainele poleite ale lustrului convenientelor sociale si ale coniventelor familiale. Iar ceea ce ramane la vedere, acea goliciune a sentimentelor, acea incapacitate de intelegere, iubire si respect pentru ceilalti si implicit pentru tine si nu in cele din urma – dramatica superficialitate si fragilitate a procesului de educatie in sanul familiilor  – conduce la o comedie satirica cu puternice accente tragice.

Bunele maniere ale membrilor celor doua cupluri reunite pentru a media civilizat un conflict intre pustii din dotarea fiecarei familii (dintre care unul paracios si celalalt violent cu urmari de “desfigurare”), pretentiile intelectuale ale numitelor cupluri (“cultura este o forta pacificatoare”), corectitudinea lor (doar la suprafata faptelor), atasamentul la valorile umanitatii (de la Kinshasa la New-York), precocuparea sustinuta pentru “educarea” progeniturilor …toate acestea …gradat, extrem de gradat si cu un extraordinar simt al umorului …dispar precum o perdea de fum! Si in fata spectatorului raman doar niste “ticalosi isterici” ale caror probleme psihologice – de cuplu si sociale – ni se dezvaluie printr-o ciudata cauzalitate – interconexiune – cu cei doi incisivi zgaltaiti in bataia dintre pusti. Doua casnicii versus doi dinti! Macar daca erau masele de minte :).

Si asa cum spune unul dintre personaje: “Penelope, eu cred in Zeul Macelului, care domneste peste noi decand exista lumea!” – acest carnagiu ne arunca in fata “problemele muritorilor de rand”. Sunt fericiti acei muritori de rand care nu se lovesc de aceste probleme, dar cu siguranta le-au observat si identificat la rude, prieteni, vecini, cunoscuti!

“Sa ne dam interesul colectiv pentru ceea ce se intampla in lume” – iata la ce fraze declarativ-ilare se ajunge in acest cvadrulater, in timp ce se vomita cu si fara eleganta (intr-o mana se afla paharul cu bautura si in cealalta – galeata pentru caz de pericol 🙂 ), se ingurgiteaza  wisky de calitate la greu, se debiteaza platitudini, rautati si invidii, “casnicia e cel mai al naibii chin lasat de Dumnezeu” si telefonul suna, suna, suna neincetat, chiar si dupa ce a inotat intr-un acvariu si apoi a fost uscat cu foenul! Si din cand in can, cineva isi mai aminteste de copii sau de bietul hamster abandonat in parc! 🙂

Ah – si sa nu uit, domnul Alan Cowan – sotul lui Nancy Cowan si tatal lui Zachary, poarta la costumul sau de avocat, o fantastica cravata de culoare VIOLET!!! 🙂 🙂 🙂

O distributie traznet, as putea sa spun! Toti detinatori de Oscaruri (cu exceptia lui John C. Reilly – dar nu e timpul pierdut) si care toti mi-au parut ca fiind ele – personajele, chiar de acolo, intr-un mod atat de realist, incat eram gata-gata sa ii trag de maneca si sa ii intreb: “ce faceti oameni buni, de ce sunteti atat de debusolati, de ce va este frica?”.

A fost un privilegiu sa vad o Jodie Foster ascutita, dura, stupida si neiertatoare ca un tomahawk care odata lansat,  se reintoarce asupra-si; o Kate Winslet atat de convingator beata, un Christoph Waltz – aparent interesat, dar atat de avocat, atat de cinic si un John C. Reilly convingator in rolul mediocrului multumit de el si nemultumit de cravasa nevestei care il mana de la spate pentru a ajunge mereu mai sus, pentru ca mereu e loc de mai bine.

O interactiune perfecta intre personaje intr-un spatiu cu care s-au acomodat “ca la ei acasa”!

Si aici trebuie sa va citez cate ceva din materialele de presa ajuta mult la limpezirea unor impresii de vizionare:

“Cred că Roman s-a simţit foarte bine la filmări”, spune Foster. “Cele mai multe indicaţii de regie ni le-a dat în timpul repetiţiilor, aşa că, atunci cînd au început filmările, principala lui grijă a fost aplasarea camerelor de filmat. E un maestru al tehnicii de filmare şi are un stil foarte special; e foarte meticulos – pune semne pe jos şi montează camera, iar el stă cu VIEWFINDER lui, pe care nu l-am mai văzut să fie folosit de cineva de 20 de ani, el cred că îl are încă de cînd a făcut Cuţitul în apă. Filmările în timp real au fost o mare încercare pentru toţi. Tranziţiile nu s-au făcut cu camera închisă, ci în timp ce se filma şi, pentru că piesa de teatru e minunat scrisă, aşa că ne era uşor să trecem de la o stare la alta. Am făcut multe filme în locaţie, ca acesta, dar aici am trăit cea mai veritabilă camaraderie. Îmi plac cu adevărat aceşti actori şi îmi pare rău că nu îi pot vedea în fiecare zi.”

“Întotdeauna mi-au plăcut repetiţiile”, spune Winslet. “E o plăcere să pot repeta, dar şi un lux. Dar nici unul dintre noi nu şi-a imaginat că Roman avea să ne pună pe fiecare să înveţe tot scenariul, de la înceut la sfîrşit, ca pe o piesă de teatru. Am fost extrem de încîntată că am repetat fiecare scenă, pentru că aşa am ştiut cu toţii exact care ne e locul. În plus, perioada de repetiţii ne-a ajutat să ne cunoaştem mai bine.”

Christoph Waltz spune şi el: “Repetiţiile au fost aproape indispensabile pentru acest proiect. Nu au fost făcute doar pentru a ne obşnui unii cu alţii, ci ne-au oferit timp ca să experimentăm, să facem mai multe încercări, să respingem lucruri care nu se potriveau. La o filmare obişnuită nu ai niciodată luxul acesta.”

De mare importanta in arhitectura acestui film a fost conceptia  ambientului in care se desfasoara actiunea, un apartament modern si “cu pretentii”.

Si tot prin intermediul RO Image 2000, distribuitorul filmului in Romania, aflam: ”Construite în studiourile din Bry-sur-Marne, în apropierea Parisului, decorurile au fost create de Dean Tavoularis, renumit pentru colaborările din ultimii 40 de ani cu Francis Ford Coppola la filme de neuitat, precum trilogia The Godfather, The Conversation sau Apocalypse Now. Tavoularis a conceput un plan al decorului care trebuia să fie cît mai autentic posibil, să permită deplasarea dintr-o cameră în alta, sau te uiţi dintr-o cameră în alta din coridor, la fel ca într-un apartament real. A conceput apartamentul astfel încît să aducă o dimensiune în plus poveştii, în anumite momente. A fost prima experienţă a sa cu un decor pentru un film care se petrece într-o singură cameră şi are doar patru personaje.”

Nu pot sa nu amintesc despre coloana sonora apartinand lui Alexandre Desplat, despre care am mai vorbit in cronicutele de pe acest blog si care a adunat la activ partituri pentru numeroase productii meritorii (The Ides of March, Harry Potter and the Deathly Hallows, A Better Life,  The Tree of Life, The King’s Speech, Coco Before Chanel, The Curious Case of Benjamin Button … asta asa … doar la o scurta privire):

Un Roman Polanski (si echipa sa), pe care nu trebuie sa il ratati! Din toate motivele pe care va las sa le descoperiti, poate si cu ajutorul recomandarilor mele de mai sus!

Nota: 8.5/10