Stromboli (Terra di Dio, 1950)
Regia: Roberto Rossellini
Distribuția: Ingrid Bergman, Mario Vitale, Renzo Cesana
‘Stromboli’ (1950) este un film învăluit într-o legendă care uneori pare că pune în umbră filmul însuși. Povestea sa începe cu o scrisoare pe care Ingrid Bergman, una dintre marile stele ale Hollywood-ului anilor ’40 o trimite regizorului italian Roberto Rossellini, autorul câtorva dintre cele mai remarcabile filme ale curentului neo-realist italian din anii de după al doilea război mondial. ‘Daca aveți nevoie de o actriță suedeză care vorbește foarte bine engleza … sunt gata să vin să fac un film cu dumneavoastră’. Rossellini nu ezită prea mult, ia scenariul scris pentru iubita sa de atunci, și ea faimoasă – Ana Magnani -, și-l rescrie pentru Ingrid Bergman (Magnani avea să primească rolul principal în ‘Volcano’ al lui William Diterle în schimb). Încep filmările, începe povestea de dragoste dintre faimosul regizor și faimoasa actriță, relație care avea să dureze vreo cinci ani și din care s-au născut cinci filme de lungmetraj și trei copii printre care Isabella Rossellini. Filmul avea să fie lansat în Statele Unite în 1950 într-o versiune trunchiată din inițiativa producătorilor și distributorilor. Din cauza tăieturilor dar și, sau mai ales, din cauza boicoturilor cercurile conservatoare, indignate la vestea că actrița rămăsese însărcinată din legătura care era pentru amândoi în afara căsătoriilor, filmul nu s-a bucurat de atenția publicului și de succes. Noi, spectatorii contemporani, vedem versiunea originală (a regizorului cum i se spune astăzi). Am revăzut-o și pot spune că filmul stă foarte bine prin el însuși printre creațiile semnificative ale lui Rossellini, aproape de succesele de vârf ale carierei sale.
Povestea este simplă, dar situația este interesantă și semnificativă. ‘Stromboli’ este în fapt unul dintre puținele filme care abordează, foarte aproape de evenimente, situația milioanelor de refugiați din Europa imediat după al doilea război mondial. Până astăzi, aceste povesti, aceste tragedii umane, sunt foarte puțin pomenite de memorialistică, în literatură, în filme și chiar și de cărțile de istorie. Karen, eroina filmului, este o refugiată lituaniană pe care valurile războiului au adus-o în Italia. În timpul ocupației naziste a țării sale se îndrăgostise și se măritase cu un soldat german, arhitect de profesie. Acesta o luase cu el în Cehoslovacia, dar fusese ucis acolo. În țara sa, acum ocupată de Uniunea Sovietică nu se poate întoarce. Ar fi fost judecată și condamnată pentru ‘colaborare’ și trimisă în Gulag. Ajunge în Italia, într-un lagăr populat de refugiați și de prizonieri foști militari italieni, sperând să poată pleca mai departe spre Argentina, dar îi este refuzată viza. Pentru a-și salva viața se mărita cu Antonio, un prizonier italian chipeș și simpatic la prima vedere, dar un om simplu, care o amăgește cu povești despre idilica insula din Mediterana unde își are casa.
Ajunsă pe insula Stromboli descoperă o realitate cât se poate de diferită: o insulă aridă, pe cale de a se des-popula căci majoritatea locuitorilor emigrează unde pot în căutarea unei vieți mai bune. Cei rămași sunt oameni săraci și cu concepții conservatoare, care văd în imigranta adusă de Alfonso ca soție o străină, cu îmbrăcăminte provocatoare și cu moravuri ușoare. Alfonso însuși se dovedește a fi doar un pescar sărac, incapabil să o facă în vreun fel fericită pe Karen, și pe deasupra dispus să o constrângă la o viață de sotie supusă și să folosească violența atunci când ea încearcă să se revolte. Decisă să scape cu orice preț din capcana în care intrase, Karen recurge la singura armă care-i mai rămâne la dispoziție. Încearcă să-și exercite farmecele asupra bărbaților care ar putea să o ajute să evadeze de pe insulă – preotul local și paznicul de far. Toate aceste întâmplări sunt dominate de silueta amenințătoare a vulcanului Stromboli, vulcan activ care se trezește la viață, sau mai bine zis se trezește la moarte odată la câțiva ani.
Povestea aceasta romantică și tragică, ar fi putut fi spusa în multe feluri. Rossellini alege să folosească uneltele neo-realismului italian combinând melodrama socială cu o privire atentă și profundă la fundalul pe care se petrece acțiunea. Câteva scene sunt antologice și ele rămân în amintirea celor care au văzut cel puțin odată acest film: cea a sărutului dintre îndrăgostiții despărțiți de sârma ghimpată sau a pescuitului de toni. Figura prezentă pe ecran în marea majoritate a timpului este cea a lui Karen, interpretată de Ingrid Bergman. Cunoscând povestea din jurul filmului, putem specula că aparatul de filmat pare a fi îndrăgostit de actrița care se afla în culmea frumuseții și a maturității sale artistice. Stilul de interpretare pare astăzi puțin cam exagerat în dramatism, mai ales în scena din final, dar Ingrid Bergman era actrița perfectă pentru astfel de roluri. Este un rol mult mai complex decât pare la suprafață. Până la finalul dramatic și după vizionare nu știu dacă este un rol pozitiv sau unul negativ. Rossellini refuza să-și judece personajul și să-i aplice etichete moralizatoare. Trăirile femeii singure cu destinul strivit de istorie trec însă foarte bine ecranul, iar lumina interioară a lui Ingrid Bergman este prezentă și aici, ca întotdeauna. Majoritatea celorlalte roluri sunt jucate de actori ne-profesioniști, ceea ce conferă autenticitate atmosferei. Muzica creată de Renzo Rossellini, fratele regizorului, învăluie și domină. ‘Stromboli’ este o experiență cinematografică demnă de a nu fi ocolită.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
