La vie de bohème (1992)
Regia: Aki Kaurismäki
Distribuția: Matti Pellonpää, Evelyne Didi, André Wilms
‘La vie de boheme’ (1992) preia, precum multe alte filme ale lui Aki Kaurismaki, o temă clasică, inclusiv povestea și personajele ei, și o transplantează într-o altă perioadă istorică și într-o alta lume – universul Kaurismaki. În cazul acestei producții, el îi ia pe doi dintre actorii săi preferați din filmele realizate în Finlanda și îi aduce la Paris pentru a filma în locație povestea boemei pariziene și a iubirii dintre Mimi și Rodolfo. Punctul de plecare este același roman publicat la mijlocul secolului 19 care a inspirat opera „Boema” dar personajele au nesiguranța și inadaptabilitatea la lumea mercantilă care îi înconjoară specifică multora dintre eroii lui Kaurismaki. Nimic din exuberanța extrovertită a petrecerilor din opera lui Puccini nu ajunge în ‘La vie de boheme’, în schimb avem parte de doze copioase de melancolie finlandeză. Suntem martori la o scenă de operă sau mai bine zis la operă, căci aparatul de filmat este îndreptat nu spre scenă, ci spre sala pentru a le surprinde pe doua dintre eroinele poveștii visând la o lume de neatins în sunetele supreme ale muzicii lui Mozart. La fel ca în roman sau ca în opera inspirată din el, dragostea nu poate învinge moartea.
Eroii filmului sunt trei artiști ratați, desăvârșiți doar în nepotrivirea lor la lumea din jur. Marcel (Andre Wilms) este un scriitor care nu este capabil să-și scurteze textele de 21 de capitole și să le adapteze gusturilor cititorilor contemporani. Schaunard (Kari Vaananen) este un compozitor ale cărui lucrări stridente nu sunt suportate nici de prietenii săi. Rodolfo, pictorul, este aruncat pe ușă afară de toate galeriile cărora încearcă să le plaseze tablourile sale, dar cel puțin are un admirator și cumpărător care furnizează pentru o vreme celor trei o subțire sursă de venituri. Din păcate acest Rodolfo este și imigrant ilegal (din Albania, din toate locurile din lume) și tocmai când își găsise iubirea în persoana barmaniței Mimi (Evelyne Didi) este descoperit de poliție și deportat. Intriga urmărește oarecum liniile poveștii pe care o cunoaștem din opera lui Puccini, cu detalii sociale și personale adaptate Parisului ultimului deceniu al secolului 20. Fiecare dintre cei trei bărbați va trăi povești de dragoste efemere, prietenia și sărăcia unindu-i într-o lume în care arta lor nu are șanse să fie apreciata și să le asigure traiul.
Ce aduce nou varianta Kaurismaki a „Boemei”? Este de remarcat în primul rând privirea cinică și pesimistă asupra relațiilor dintre artiști și societatea din jur. Nu ajută, desigur, faptul că fiecare dintre cei trei este lipsit de talent și ratat în propriul sau domeniu. Surprinde de asemenea rolul femeilor în intrigă – ele par mult mai materialiste și mai cu picioarele pe pământ decât amanții lor, și îi vor părăsi în momentele în care se conving că aceștia nu mai sunt capabili să le susțină. Chiar și Mimi este departe de suava imagine din opera lui Puccini, și alegerea unei actrițe mai în vârstă și nu prea atrăgătoare accentuează efectul. Kaurismaki nu renunță la melodramă, dar o caută în altă parte, creând o varianta anti-romantică a poveștii. Beneficiind de serviciile extraordinarului director de imagine Timo Salminen, el construiește pe ecran un Paris aproape atemporal, aducând omagii cineaștilor francezi și filmelor clasice ale acestei școli cinematografice. „Boema” sa nu este cântata, ci povestita printre scrâșnete de frustrare. Acest film special, ca toate filmele lui Kaurismaki, nu trebuie ratat.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Dvdtalk.com)
