Dunkirk (2017)
Regia: Christopher Nolan
Distribuţia: Fionn Whitehead, Aneurin Barnard, Tom Hardy, Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy, Harry Styles
Nu mă alătur corului de laude din partea criticilor și a multor fani ai filmului pentru „Dunkirk”. M-am dus cu mari așteptări la acest film, nu numai pentru că am citit criticile, dar și pentru că Christopher Nolan este regizor ale cărui filme imi plac, care încearcă și reușește să surprindă în majoritatea filmelor sale, în genuri foarte diferite. Acesta este motivul pentru care „Dunkirk”, încercarea sa în genul filmelor despre cel de-al doilea război mondial m-a cam dezamăgit. Să fie clar, după părerea mea este un film bun pe orice alta scară, dar nu pe scara lui Nolan. Sper că într-adevăr cursa la Premiile Oscar 2017 nu s-a terminat cu acest film (după cum prezic unii) și filme mai bune vor apărea în cursa pentru statuete.
Îmi lipsește în această epopee istorică, elementul de surpriză și inovație pe care Nolan l-a adus la filme precum „Memento”, „Inception”, „The Prestige” sau chiar „Interstellar”. Ceea ce avem în schimb este o abordare aproape docu-dramatică a unui eveniment istoric care este cunoscut destul de bine, astfel încât să nu avem nevoie de prea multe informații de fond și să ne confruntăm cu destinele individuale ale eroilor.
Mi-a plăcut faptul că, pentru cea mai mare parte a filmului, Nolan și autorii scenariului au evitat abordarea eroică sau melodramatică și au prezentat războiul, așa cum l-au trăit soldații, un haos sângeros, care i-a găsit pe tineri nepregătiți nu numai din punct de vedere militar, ci de asemenea din perspectivă personală. Războiul nu este o colecție de fapte eroice, ci, de asemenea, sau mai ales o luptă pentru supraviețuire. Capcana melodramei nu este totuși complet evitată, iar câteva scene din final par să aparțină mai degrabă altui film. La fel și personajul comandantului marinei britanice jucat de Kenneth Branagh – talent irosit aici. Ceilalți actori sunt mai puțin cunoscuți și este mai bine, deoarece majoritatea ar trebui să joace soldații anonimi care au luptat pentru propria lor viață, unii cu succes, unii cu mai puțin noroc. O mențiune specială pentru banda muzicală și sonoră excelentă care ajută foarte mult imaginea, care este, de asemenea, impresionantă în multe momente.
La sfârșitul filmului, când unii dintre eroi ajung în viață în Marea Britanie, filmul abandonează contextele personale ale eroilor pentru a se referi la contextul politic al zilei, care este pentru noi acum contextul istoric. Trenurile cu supraviețuitori abia au început să-și facă drumul și politicienii folosesc deja evenimentele pentru a-și promova agenda. Este un decalaj între mizeria din care supraviețuiseră și cuvintele care le descriu faptele în ziare și în Parlament. A fost totuși un decalaj necesar. Marile povestiri de război sunt construite din mici povestiri personale puse una langa alta, care uneori includ frică și greșeli. Evacuarea la Dunkerque a fost unul din momentele cheie ale celui de-al doilea război mondial. Dezastrul evitat pe plaja din Dunkirk in iunie 1940 a pregătit victoria pe plajele Normandiei în iunie 1944. Salvarea a sute de mii de soldați după înfrângerea aliaților din 1940 în Europa a permis oamenilor sub arme să fie cruțați de suferințele prizonieratului de război, a permis regruparea forțelor, apărarea Marii Britanii și, eventual, schimbarea directiei și victoria în război. A fost un moment cheie al războiului. Dar asta nu este si suficient pentru a face din „Dunkirk” un film extraordinar.
