The Lady from Shanghai (1947)
Regia: Orson Welles
Distribuția: Rita Hayworth, Orson Welles, Everett Sloane
‘The Lady from Shanghai’ (filmat în 1946 și lansat în 1947) este considerat de unii critici și istorici de cinema și de mulți dintre iubitorii acestei arte ca o capodoperă. Revăzut astăzi, putem găsi în el multe momente excepționale de cinema, putem detecta inovații și detalii care demonstrează genialitatea regizorului unic care a fost Orson Welles. Pe de altă parte, există și momente de cinematograf convențional și banal, chiar și pentru standardele anilor ’40. Despre istoria filmului s-a scris enorm. Orson Welles a avut inițial controlul întregii producții, dar rezultatul i s-a părut de neînțeles și necomercial producătorului executiv Harry Cohn, care a impus schimbări, determinându-l în final pe Welles să nu semneze ca regizor pe generic. În Hollywood-ul acelor vremuri, regizorul nu era încă stăpânul artistic al întregii producții și multe dintre decizii nu ii aparțineau. Putem doar să ne imaginăm ce film extraordinar ar fi fost ‘The Lady of Shanghai’ dacă ar fi fost făcut în perioada filmelor de autor care a început doar prin anii ’60. Dar și așa, avem multe de admirat și de iubit în acest film special.
Intriga este inspirată de un roman popular ales conform legendei la întâmplare. Tânărul marinar Michael O’Hara (Orson Welles) o salvează într-o noapte în Central Park la New York pe frumoasa și bogata Elsa Bannister (Rita Hayworth cu părul scurt și vopsită blond, ceea ce suscită discuții până în ziua de azi). A doua zi se trezește angajat pe iahtul soțului Elsei, Arthur Bannister (Everett Sloane), un celebru avocat de cazuri criminale, plecând cu aceștia într-o călătorie în jurul Americilor de la New York la San Francisco, trecând prin Mexic și Panama. În scurt timp pasiunea dintre Michael și Elsa se aprinde în mod inevitabil și tânărul matelot va deveni victima unei intrigi criminalo-sentimentale care-l va duce pe banca acuzaților, în pericol de a fi condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu o comisese.
Călătoria pe mare cu escalele ei îi prilejuiesc lui Orson Welles filmări în locațiile în care se petrece acțiunea, acesta fiind unul dintre primele filme care au folosit în mod copios acest procedeu, câștigând autenticitate și culoare locală. Fascinat de alte culturi, Welles ne oferă secvențe aproape documentare de carnaval mexican, teatru și bâlciuri chinezești și plimbări în jungla infestată cu insecte și crocodili din Panama. Cadrele lungi sunt accentuate de elemente de recuzită alese sau concepute pentru a amplifica efectele. Jocul actorilor este dirijat mai mult spre sarcasm. Welles probabil că nu a fost încântat de dialogurile oferite de scenariu sau de cartea care l-a inspirat și a adăugat multe replici grotești, ca în scenele de tribunal sau în discuția dintre marinari și Bannister de la începutul filmului. Welles însuși este luminos și Rita Hayworth fascinantă ca întotdeauna în pofida coafurii. Cei doi erau de altfel căsătoriți atunci când au fost făcute filmările, dar căsnicia lor se îndrepta spre destrămare. Intervențiile șefilor producției nu adaugă nimic bun.
Muzica este groaznică, cu viori lamentându-se încontinuu cu excepția unei singure scene care se petrece în San Francisco pe malul golfului, când un pian este lăsat să cânte o piesă de jazz foarte adecvată. Vocea off-screen nu adaugă nimic bun. Au fost adăugate prim-planuri filmate în studio contrar concepției lui Welles, în schimb filmul a fost scurtat cu mai bine de o oră față de originalul creat inițial de regizor, inclusiv tăindu-se o mare parte din scena finală care se petrece într-o sală a oglinzilor dintr-un iarmaroc, scenă care și așa este însă antologică. Din păcate, spre deosebire de alte filme care au căzut victima foarfecelor editărilor impuse de producători, versiunea originală și fragmentele rămase în afară nu s-au păstrat. Nouă, spectatorilor de azi, ne rămâne doar să visăm cum ar fi arătat ‘The Lady of Shanghai’ dacă ar fi fost sub controlul complet al lui Orson Welles.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
