Anora (2024)
Regia: Sean Baker
Distribuție: Mikey Madison, Mark Eydelshteyn, Yura Borisov
Film distribuit în România de RoImage
Anora, filmul care a câștigat premiul Palm d’Or la ediția de anul acesta a Festivalului de la Cannes, se dovedește a beneficia de recunoașterea calității artistice atât din partea criticilor (avizați, diletanți), dar și din partea publicului larg. Anora este o prelungire firească (dar nu detașabilă) a filmografiei lui Sean Baker, care a mai regizat filme pe teme similare, precum Tangerine (2015) și Red Rocket (2021), firul roșu dintre ele fiind preocupara regizorului pentru explorarea grupurilor marginale, precum lucrătorii sexuali și imigranții.
În linii mari, Anora urmărește povestea unei tinere din Brooklyn, personajul eponim caruia i se spune Ani, care lucrează într-un club de striptease și care se îndrăgostește de un fiul lui oligarh rus, Vanya. Cei doi trec printr-o perioadă scurtă definită de plăceri intense și tot felul de activități recreative și, în mod nesurprinzător, din virtutea inerției se căsătoresc în Las Vegas, Nevada. După atingerea vârfului parabolei plăcerii, cei doi sunt readuși pe pământ de încercările părinților lui de a-i despărți, căsnicia lor reprezentând tot ce e mai rău pentru familia tânărului (din punct de vedere social, politic…). În final, după densele demersuri din partea părinților și după slabele tentative ale Anorei de a-și salva relația, cei doi divorțează.
Ceea ce cred eu că a cucerit atât juriul cât și publicul larg este ingeniozitatea realizatorilor de a aborda teme universale mari într-o manieră nepretențioasă, accesibilă, dar nu superficială (!). Simplitarea se dovește a fi receptaculul complexității; simplitatea pe care o am în vedere cuprinde arcul narativ, construcția personajelor și a relațiilor dintre ele, ritmul montajului – printre altele, cât și temele alese, și anume dorința de evadare, iluzionarea și deziluzionarea, maturizarea, nevoia de a fi iubit, jocurile de putere dintre Cele Două Superputeri care nu se împacă prea bine.
Ani e atrasă de posibilitatea de a trăi o poveste de dragoste de-ți ia pământul de sub picioare – și unde altundeva se poate împlini această nevoie dacă nu în Las Vegas, Nevada? Dincolo de acest parcurs romantic previzibil, tipizat, apropiat de definiția de clișeu, dincolo de posibila superficialitate afectivă asociată cu personajul Aniei, ceea ce se întâmplă între cei doi e destul de complex. La o primă vedere Ani pare să-și dorească relația, mai ales căsătoria, cu Vanya pentru a-și securiza un spațiu financiar stabil. Asta ar însemna că nu ar mai fi nevoită să muncească în acel club din Brooklyn, unde șeful se dovedește că nici nu-i plătește asigurarea de viață sau concediul medical (dacă e reglementat așa ceva pentru profesia ei..). Ceea ce am simțit în forul interior al Aniei a fost dorința de a fi iubită, remarcată și de a ocupa un loc semnificativ în viața unui bărbat. Desigur, celelalte avantaje care decurg inerent, în special cele de natură pecuniară, nu sunt neglijabile, însă nu le-am simțit ca fiind cârligul exlusiv de care ea s-a agățat până la final de tot în ceea ce privește încercările ei de a-și salva căsnicia.
Vanya, pe de altă parte, cum află că părinții lui vin tocmai din Rusia până în America să-l tragă de urechi pentru nechibzuințele sale, dă bir cu fugiții. A doua jumătate a filmului este definită de încercările Aniei de a-l găsi pe soțul ei pentru a-l convinge să nu se lase influențat de părinții lui și de conștientizarea fetei că și-a ales un partener care nu a trecut din punct de vedere emoțional de vârsta pubertății, lăsându-se puternic influențat de dorințele mamei sale dominante.
Mama lui Vania e caricaturizată un pic cam mult, dar nu neapărat în mod gratuit. La cât de nasoale mi se par relațiile conjugale în care băieții o iau și pe mama lor în pat, e nevoie de (măcar) un pic de umor pentru a le accepta. Interpretarea mea e ranforsată reacțiile soțului ei, tatăl lui Vanya, care adeseori râde de istericalele soției, detașare care îl ajută să rămână alături de ea fără să-și piardă definitiv cumpătul (mințile) și masculinitatea.
Comicul de situație, de limbaj care învelește ca o glazură tot filmul reprezintă de fapt mijlocul din care derivă al doilea strat de intepretare, cel definit de înțelegerea profunzimilor poveștii și personajelor, fără a deveni însă un film care încearcă să ne dea lecții de viață.
La urma urmei, Ani chiar trece prin niște experiențe transformatoare grele. În ultima treime a filmului repetă aproape obsesiv că ea nu vrea să divorțeze, încercând să-l convingă din răsputeri pe soțul-copil să-și spere relația. Dezamăgirea ei o reprezintă spargerea balonului de săpun în care și-a permis să trăiască naiva și scurta poveste de iubire născută din nevoile firești ale unei femei de vârsta ei. Cu toate că noi, spectatorii, știam încă de la început că relația lor avea să aterizeze fix în divorț, cu toate că poate și Ani știa asta de la început, avea nevoie să-și spună minciuna asta pentru a evada din conjunctura unde momentele bune nu erau pe măsura insatisfacțiilor.
Momentul Aniei de maximă vulnerabilitate e plasat tocmai la finalul filmului. După pleiada de (dez)iluzii, fiind nevoită să se întoarcă la viața ei indezirabilă, își îngăduie un moment de slăbiciune față de Igor, un membru din familia extinsă a lui Vanya care se poartă oarecum ocrotitor cu ea. O conduce cu mașina până în fața casei, fac sex, iar când el încearcă să o sărute, Ani izucnește în plâns. A fost bine că filmul s-a terminat la foarte scurt timp după acest moment, în semn de respect față de descoperirea fragilității afective a personajului E adevărat că, în același timp, acolo s-a simțit încheierea arcului narativ al filmului, dar totodată ni se sugerează că totuși nu se cade să mai rămânem în intimitatea personajului după două ore intense de ținut steagul sus. Scena are loc într-un cadru de iarnă, ninge. Mașina în care se află cei doi se acoperă treptat de zăpadă atât pentru a oferi intimitate cuplului, cât și pentru a o proteja într-un final pe Ani de brutalitățile lumii, de a-i oferi șansa de o hibernare afectivă înainte de a-și lua viața de la capăt.
