Aliyah DaDa (2014)

Aliyah DaDa (2014)

Regia: Oana Giurgiu
Editor: Letiția Ștefănescu
Camera: Mihai Tănase
Sunet: Sebastian Szemlye, Alex Dragomir/Raza Studio
Producator: Tudor Giurgiu/Libra Film, colaborare cu Hai-Hui Entertainment, Centrul National al Cinematografiei, Raza Studio, Achidoc, etc etc.

Distribuit de “Transilvania Film”

In data de 26 martie a.c, la Institutul Francez din Bucuresti va avea loc evenimentul dedicat cartii si peliculei, dupa programul urmator:

– ora 17.00-17.45 – lansarea cartii „Ras de sobolan”
– ora 18.00 -19.50 – vizionarea peliculei „Aliyad DADA”

“Peste timp, nimeni nu o sa mai stie ce e romanesc in Israel si ce a fost evreiesc in Romania” (Marcel Iancu) … dragoste si ura … DADA – nu se mai poate separa …

Am inceput aceasta cronicuta postand cuvintele de incheiere din pelicula realizatorilor acestui film document!

O intreprindere meritorie, care merge privind unele date si documente istorice pe urmele altor filme, daca ar fi sa enumar doar “Evrei de vanzare” (2013) al lui Radu Gabrea sau “Valley of Strenght” – Gei Oni – Valea curajului (2010) al lui Dan Wolman. Sau, nu in cele din urma, peliculele documentare referitoare la dezastrul-crima al vasului “Struma”. Primul, un documentar adanc ancorat in politicul plin de un trista realitate al umorului grotesc privind “extragerea” evreilor din Romania, al doilea, o poveste romantata, reala, tragica si plina de speranta a pionierilor sfarsit de secol 19 – inceput de secol 20 in Tara Promisa. Iar “Struma” – o oribila crima asupra 790 de pasageri, pentru finalizarea careia si-au dat mana britanicii, turcii, rusii.

Aliyah DADA , pentru evreii inca existenti in Romania si pentru israelienii de origine romana care si-au conservat intacte amintirile, reprezinta o inca daruita restituire a unei istorii atat de controversata. Nu de catre ei, cei in cauza, controversata, ci de catre cei pe langa care istoria a curs si curge fara sa ii atinga, mergand pana acolo incat … neavand rabdarea, interesul, bunavointa si intelepciunea de a o consulta … pur si simplu o neaga!

Sa fie oare – acest negativism – o functionare incorecta a creierului, o lene intelectuala, sau … cu mult mai rau … o atitudine dusmanoasa asumata! Pentru ce? Poate pentru a prelungi, conserva si insufla, in ciuda evidentelor, documentelor de arhiva, marturiilor … in masa populatiei romanesti – si nu numai – necunoasterea si ura irationala, ancestrala.

Calitatea acestui film este data de mai multe elemente, printre care se detaseaza impactul vizual, de mare plasticitate si echilibru temporal, realizat intr-o maniera dadaista, pornita de la ideea reprezentantilor de frunte ai miscarii “dada” – Tristan Tzara si Marcel Iancu … poate dedesubtul fiind acela ca in valtoarea istoriei, in mijlocul pogromurilor, in speranta si visele sionismului, Da-Da, s-a impletit mereu cu usile trantite ale Nu-urilor de tot felul! Astfel ca vietilor evreilor romani, sperantele lor de a trai cu demnitate in Romania sau pe Pamantul Fagaduit, s-au lovit adeseori de miscarile spasmodice ale celor care transformau DaDa in NuNu! Si oamenii ajungeau figurine decupate si mutate de colo colo pe o imensa tabla de combinat jocuri istorice. La fel cu imaginea graitoare si extrem de frumoasa a ceasurilor ticaind secundele si subliniind efortul si lupta contra timpului si timpurilor defavorabile.

O alta calitate deosebita a filmului o reprezinta documentarea. care apeleaza la o bogatie de documente de arhiva, imagini-fotografii, imagini de film si care aduce in fata spectatorului figuri importante de personalitati care prin marturiile lor vii, colorate, pline de umor pe alocuri (caci … nu-I asa … umorul i-a salvat de multe ori pe evrei), completeaza si dau greutate si veridicitate relatarii incadrata in jaloanele istorice. Imagini fotografice care … se spune ca graiesc mai mult decat cuvintele … si care intradevar, pe alocuri, mi-au ridicat parul de pe maini … daca ar fi sa amintesc numai despre sediul central al legionarilor de pe strada Roma. (bunicii si parintii mei nu treceau niciodata pe acel trotuar, in anii cand mergeam la liceul Caragiale).

O alta calitate o reprezinta constructia documentarului, arhitectura lui, osatura pe care se aseaza povestile si experientele si marasmul prin care au trecut primii halutzimi plecati din Moinestiul Bacaului … aceia care cu peste 130 de ani in urma au fondat asezarile Rishon LeZion, Rosh Pina, Zihron Yakov. Care au dormit sub cerul liber, in corturi… si au scos cu mainile goale bolovani uriasi din pamant si au arat cu pluguri ancestrale primele loturi agricole. Am o fotografie veche, pretioasa in arhiva familiei, un tanar de 18 ani, in anii ’40, ajuns in Palestina, ara impingand cu mainile goale un plug de fier. Un erou cazut mai apoi in luptele pentru independenta Statului Israel. Si filmul ni-i prezinta pe toti acesti tineri din Romania, care au contribuit la edificarea tanarului Stat. Dar ne prezinta, in egala masura, cum spuneam, pas-cu pas, pregatirea lor pentru a emigra, piedicile puse in calea imbarcarii lor si a drumurilor marine oocolite sau blocate pentru a refuza intrarea in Palestina.

Ca sa nu mai vorbim despre relatarile halucinante privind “afacerile” cu vanzarea acestor vieti, afaceri trecute din mana in mana, pana la mana noului stat comunist roman. Pe aceste vieti, aflam si din filmul Aliyah DADA – s-a construit industria Romaniei post razboi. Pana … hat, in deceniul 9 al secolului trecut. Din “afacere privata”, vanazrea evreilor a devenit “o afacere de stat”.

Repet, noi evreii … stim … am trait si 🙂 mai traim, ca sa ne amintim si sa povestim. Dar e bine ca se spun aceste lucruri si inca intr-un mod documentat si articulat si plin de empatie, asa cum o face si filmul de fata!

Am observat cu atentie in finalul filmului, lista de personalitati care au concurat la toata documentarea realizata cu mult talent, rabdare, ba chiar cu cerbicie, de echipa realizatorilor. Nume precum Andrei Calarasu (Z”L), Lya Benjamin, Alexandru Solomon, Costel Safirman, Liviu Tofan, Dan Vecsler, Adrian Rozenberg, Alexandru Florinan, Anca Ciuciu-Tudorancea, Liviu Rotman, Alex Galmeanu, Andrei Klein, etc, au contribuit cu fotografii, documente, relatari, marturii, alaturi de Hava Semel, Chelouche (Z”L) Shlomo Artzi, Shlomo Leibovici Lais (Z”L), Hanna Beniamini, etc.

Sper ca acest film sa ii determine pe multi concetateni sa-si puna intrebari: de unde / cand / de ce? au inceput toate relele reunite sub sintagma “antisemitism”! De ce multi au tacut? Era mai comod, mai sanatos? Multi ar fi vrut sau ar vrea sa nu o fi stiut? Cat de important este mentalul colectiv stramb!

Iata ca acest film, alaturi de altele premergatoare, vine sa indrepte ceva stramb, sa repare o nedreptate, sa lumineze gaurile istoriei tinute sub obroc, in intuneric.

E o speranta intr-un viitor mai limpede!

Poate ca ca in mintile incuiate ale celor ce nu vor sa vada, va avea loc un clock.

E o speranta!

Recunosc ca si eu, ca multi alti evrei, am un miez … inca … idealist! O fi bine, o fi rau? Vremurile inca nu m-au vindecat!

De aceea apreciez in mod special acest emotionant Aliyah DADA, dulce-amar!

Acum, asa, de final, pentru intelegerea cititorului (si spectatorului), ce inseamna “aliyah”.

Termenul vine la “a se ridica”, a urca, a merge in sus catre Ierusalim, a te reintoarce in Tara Sfanta si el isi are radacinile in primul exil Babilonian, cand diaspora evreiasca a dezvoltat aspiratia nationala de reintoarcere in Pamantul Fagaduit.

Speranta! Hatikwa. Va recomand si povestea imnului national al Statului Israel, atat de frumos prezentata in filmul “Lekh Le’Shalom Geshem” (2007) – Go in Peace Rain – Mergi în pace, ploaie! (Scenariul si Regia: Reuven Hecker), prezentat la Festivalul de film Evreisc Bucuresti 2014.

Nota: 10/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=jnE2mBynpes’]