House of Gucci (2021)
Regia: Ridley Scott
Distribuția: Lady Gaga, Adam Driver, Al Pacino, Jeremy Irons, Jared Leto, Jack Huston, Salma Hayek
Am sărbătorit a 84-a aniversare a nașterii regizorului Ridley Scott vizionând cea mai recentă producție a sa, ‘Casa Gucci’ (‘House of Gucci’). Este a doua premieră a unui film de-al său în decurs de două luni, ceea ce demonstrează vitalitatea și pofta de a face filme a regizorului. În afară de prezența în distribuție a lui Adam Driver, este un film foarte diferit de ‘Ultimul duel’. De fapt aceasta este una dintre caracteristicile carierei sale. Filmele sale sunt diferite unele de celelalte ca tematică și ca gen. Niciodată nu se poate prevedea despre ce va fi următorul film al lui Ridley Scott. Întotdeauna însă se poate presupune că va fi un film de calitate, o poveste interesantă și bine filmată, un film care va atrage în distribuție actori de talent și prestigiu. ‘Casa Gucci’ nu este o excepție din aceste puncte de vedere. Cu o distribuție formidabilă și o poveste pasionantă, inspirată de fapte reale care s-au petrecut în imperiul modei care este casa Gucci, o poveste în care se combină luxul, pasiunea și crima, ‘Casa Gucci’ pe mine nu m-a dezamăgit câtuși de puțin.
Mărturisesc că sunt foarte puțin interesat și aproape complet ignorant în ceea ce privește moda și marile case de moda. ‘Casa Gucci’ descrie exact istoria unei asemenea instituții, dar spre norocul meu este vorba mai puțin despre estetica modei, desi filmul încearcă să spună ceva despre conflictele dintre liniile clasice și modernitate, dintre unicatele concepute pentru a satisface fanteziile bogaților lumii și producția de masă, ca și despre soarta afacerilor de familie într-o economie extrem de competitivă în care aproape orice mijloc scuză scopul succesului comercial și al profitabilitatii. Accentul însă cade pe relațiile de familie dintre frații Aldo (Al Pacino) și Rodolfo Gucci (Jeremy Irons) care moșteniseră și dezvoltaseră afacerea înființată de tatăl lor și o conduceau împreună în anii ’80, și fii lor Maurizio (Adam Driver) și Paolo (Jared Leto). În familie intră și Patrizia Reggiani (Lady Gaga) a cărei legătură cu Maurizio pare la început a fi o frumoasă poveste de dragoste care dărâmă barierele sociale. Conflictele de familie și relațiile personale între cele cinci personaje vor lua însă o turnură dramatică.
Ridley Scott știe să pună pe ecran povești complexe și să-și țintuiască în scaune spectatorii în filme care depășesc în durată doua ore și jumătate. Acest lucru îi reușește și în acest caz. ‘Casa Gucci’ este fluent și consistent din punct de vedere cinematografic. Distribuția este de prim rang și numai înșiruirea numelor de pe generic ar fi suficientă pentru a justifica plata biletului de intrare. Interpretarea care mi s-a părut ieșită din comun este cea a lui Lady Gaga. Apreciasem mult performanța actoricească din ‘A Star is Born’ și speram că va confirma valoarea ei de actriță chiar și în filme în care nu cântă. Așteptările mi-au fost răsplătite. În rolul de aici, Lady Gaga dovedește că este o actriță formidabilă, care dă viață personajelor în care intră, care crează roluri diferite unele de altele și mai ales de cel pe care-l joacă în viață. Patrizia Reggiani a ei, fata din popor frumoasă, îndrăgostită, ambițioasă, necizelată, lipsită de scrupule, mi-a amintit pe toată durata vizionarii pe Anna Magnani.
Al Pacino este și el excelent într-un rol consistent al unui personaj care trece prin răsturnări de situații și destin. Putem doar regreta că nu are și Jeremy Irons un rol la fel de solid, dar timpul cât îl vedem pe ecran este o delectare. Salma Hayek face unul dintre rolurile ei recente cele mai interesante. Trecând la capitolul dezamăgiri încep tocmai cu Adam Driver, care pentru prima dată după multe filme m-a nedumerit, mi s-a părut mai indecis decât eroul său și nu a reușit să-mi clarifice cine a fost acest personaj care urcă până în vârful piramidei părând în permanență, că dorește să fie în altă parte și să facă altceva. În fine, Jared Leto mi s-a părut a exagera în transformările de fizionomie și în trăsăturile comice pe care le-a atribuit personajului său.
Acest film ar fi putut fi foarte bine un film italian, limba în care se presupune că se desfășoară majoritatea dialogurilor. Pierde el din credibilitate prin faptul că este vorbit în engleză? Uneori este adăugat, nu foarte justificat zic eu, accent italian englezei vorbite de unele personaje. Desigur, filmul italian ar fi fost foarte interesant, dar ar fi avut o perspectivă diferită, și cred că problema autenticității este una falsă. Un film este un film. În definitiv nu ne punem problema dacă ‘Spartacus’ ar fi trebuit jucat în latină sau ‘Ultimul duel’ în franceza medievală. ‘Casa Gucci’ este un film al marilor studiouri care se petrece în mare parte în Italia și care nu încearcă să pretindă că este altceva. Cred că suntem norocoși să-l avem intre noi pe Ridley Scott în al nouălea deceniu de viață, plin de energie și de dorință de a face filme. Să ne bucuram de el!
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Newsdio.com)
