A Little Chaos (2014) – Haos la Versailles
Regia: Alan Rickman
Distribuția: Kate Winslet, Alan Rickman, Stanley Tucci
Pe Alan Rickman actorul il cunoaste, probabil, oricine, daca nu din „Galaxy Quest„ sau „Love Actually”, atunci cu siguranta din seria „Harry Potter” in care i-a dat viata profesorului Severus Snape. Abilitatile sale regizorale este posibil, insa, sa fi fost trecute cu vederea marelui public, singura sa incercare in domeniu avand loc cu prea mult timp in urma. Lansat in 1997 „The Winter Guest” a avut buget redus, dar s-a bucurat de prezenta in distributie a Emmei Thompson si a Phyllidei Law.
Dupa aproape doua decenii, eliberat de magia micului vrajitor si a celebrelor sale peripetii, Alan Rickman se lasa sedus de prima incercare scenaristica a lui Alison Deegan si, in dubla calitate de regizor si protagonist, ne propune, spre analiza si delectare, o cocheta drama de epoca. Incepand cu „Haos la Versailles” asocierea pe afis a celebrilor Kate Winslet si Alan Rickman nu mai inseamna doar „Sense & Sensibility”.
Povestea este plasata in 1682, an in care Ludovic al XIV-lea (Alan Rickman) hotaraste ca la Versailles se va construi un palat impunator, cu o gradina pe masura, o bucata de rai care va gazdui curtea regala. La Paris, maestrul peisagist al regelui, Andre Le Notre (Matthias Schoenaerts) intervieveaza artisti peisagisti/gradinari cautand o viziune noua, care sa imbunatateasca perfectiunea gradinilor, asa cum se solicita. Atentia ii este atrasa de neconventionala Sabine De Barra (Kate Winslet) care, spre deosebire de colegii sai gradinari, nu crede in ordine in peisaj.
Andre ii incredinteaza o parte din lucrari si meticulozitatea ordonata a maestrului se imbina cu abundenta haosului apreciat de protejata sa, in gradini, in viata si intr-un final si in dormitor. Diferentele care ii separa la bun inceput, in ciuda chimiei ce se instaleaza de la prima intalnire, se transforma in liantul ce ii uneste in urma experientelor traite. Pentru Andre, ea este cea care ii intelege framantarile si care poate face diferenta desavarsind planurile lui, iar pentru Sabine, Andre este “cea mai completa persoana pe care o stie”.
Desi mare parte din evenimente si persoanje sunt reale, povestea care le leaga este pura fantezie si este centrata in jurul Sabinei si a calatoriei pe care o face din trecutul tulburat de un accident care ii schimba viata spre intelegerea si acceptarea din prezent si curajul de a imbratisa promisiunea unei noi iubiri. Nici pentru Andre, prins intr-o casatorie de convenienta, presat de timp si stresat de importanta misiunii incredintate, noua relatie nu este usor de abordat. Gelozia sotiei (Helen McCrory), aproape de neinteles in conditiile in care ea initiase si savura capriciile unei casatorii deschise, distruge o parte din lucrari, insa nu face decat sa-I apropie si mai tare pe protagonisti.
Kate Winslet realizeaza o minunata, tulburata, si intr-un final luminoasa Sabine De Barra. Greu incercata insa niciodata invinsa, foarte naturala si directa, Winslet poarta pe umeri intreaga greutate emotionala a rolului pe care il realizeaza. De asemenea, acestei minunate actrite ii revine misiunea de a ii pune in valoare pe cei carora le da replica. Matthias Schoenaerts se regaseste in postura de indragostit in atingerile si privirile sale.
Pentru Stanley Tucci in rolul fratelui bisexual al regelui, bogat, indragostit de frumos, stilat conversatiile cu Sabine sunt pline de verva si savoare, prilej de a puncta comic si uneori malitios diferentele ce-l intriga.
Tot prin raportare la Sabine/ Winslet, la simplitatea si inteligenta sa ne sunt prezentate si doamnele de la curte, frivolitatea si superficialitatea acestora, duplicitatea si adaptabilitatea pe care le-o impune rigiditatea regulilor in preajma regelui.
Am apreciat sensibilitatea dialogurilor si constructia relativ moderna a frazarii cu unele amuzante scapari de neologisme total nepotrivite perioadei redate.
Mai mult decat interpretarea sobra, calda, afectata si atat de fascinanta a Regelui Soare, am admirat talentul lui Alan Rickman de a crea scene memorabile prin simplitate si concentrarea emotiilor. Nu voi uita prea curand prima intalnire dintre Sabine si rege, naturaletea dialogurilor, concentrarea spatiului in mica gradina strajuita de un par, pata de culoare adusa de plantele perene si suavitatea trandafirilor.
La fel de armonioasa este si scena intalnirii intre aceiasi protagonist, de data aceasta la palat si monologul-metafora femeie/trandafir. Ma gandesc apoi la scena caderii in ape involburate a eroinei principale si sosirea neasteptata a eroului salvator ca la o ironie subtila cu trimiteri la “Titanic”. Si pentru final Rickman a ales o scena superba, muzica, dans, optimism, perechi conturate si camera care fuge de la micul crang amenajat ca o bijuterie catre vastitatea domeniului de la Versailles.
Daca va plac filmele de epoca, daca va tenteaza o felie de viata din secolul al XVII-lea, daca apreciati filmele descriptive mai mult decat cele de actiune, “Haos la Versailles” este alegerea potrivita. Sper ca nu va mai fi nevoie de inca 20 de ani pentru ca regizorul Alan Rickman sa ne provoace din nou.
Nota: 6/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=ENSjt4naxlE’]
