(500) Days of Summer (2009)
Regia: Marc Webb
Actori: Joseph Gordon-Levitt, Zooey Deschanel
Nu putem incepe recenzia decat cu ceea ce este scris pe afis, dar care este mesajul intregului film: “This is not a love story, this is a story about love”. Si pe parcurs, desi sunt momente in care suntem dezamagiti ca nu este o poveste de dragoste, ne dam seama ca semnificatia iubirii este mai importanta, chiar daca ea nu apare decat arareori intre personajele pe care le simpatizam. Si asta pentru ca barbatul este indragostit de o persoana care nu crede ca iubirea exista, ci este doar un miraj si o fantasma indusa subconstient.
Colegi de serviciu, Tom si Summer devin prieteni apropiati si apoi un soi de iubiti. Numai ca aceasta sintagma nu este niciodata folosita in relatia lor datorita unei conventii preliminare dintre ei. Ea nu crede in dragoste, in puterea ei, nu crede in relatii sau in apropieri excesive, crede doar in moment, in prietenie pana la o limita si nu vrea in niciun moment ceva serios. El se indragosteste din prima clipa (si adevarul este ca ea are ceva aparte, o figura, o scanteie, un ceva care te atrage iremediabil), dar ii accepta conceptiile sperand ca in timp sa i le schimbe.
Poate de aici pleaca greseala lui, faptul ca a acceptat fara sa cracneasca, faptul ca a sperat sa o schimbe in vreme ce ea este multumita ca nu ii impune prea multe si nici nu pare sa vrea mai mult. Chiar si ea este o romantica, dar de alta factura: il place, dar ii place si ceea ce se petrece intre ei, insa nu a cunoscut scanteia care poate sa ii uneasca pentru totdeauna. Si, crezandu-l de la inceput ca nu isi doreste mai mult, intocmai ca si ea, ii ofera clipe minunate, pe care nu le va uita niciodata.
Astfel, pe parcursul a 500 de zile, apare magia frumoasa a iubirii, a sperantei, a frumusetei prieteniei, dar si despartirea, gelozia, esecul, pierderea sperantei si a dorintei de a trai. El nu uita niciodata momentele traite, le pastreaza in amintire, desi noi le aflam treptat si mai ales pe cele frumoase: primul sarut, prima strangere de mana, aparenta unei familii in Ikea, marturisirea aspiratiilor de arhitect si a locului perfect de a privi cladirile din zona.
Este un film construit foarte frumos, cele 500 de zile in care se petrece se succed aparent aleatoriu, dar ingenios in acelasi timp, pentru ca regizorul puncteaza momentele frumoase cu cele triste, intr-o ambianta care tine de realitatea de zi cu zi. De aceea, este si un film care pune accentul pe normalitatea relatiilor de dragoste, care imbina despartirea cu iubirea, esecul cu increderea, soarta cu nepotrivirea de conceptii. Nu este doar un film usurel, de vara, nu are obisnuitul happy-end, cel putin cu privire la personajele pe care ni le dorim noi, dar vi-l recomand. Mai ales ca nu este obisnuita poveste de dragoste, ci este un film despre dragoste.
