”Vedetele filmului de odinioară”, de D.I. Suchianu
Editura Meridiane, București, 1968
Reiau aici câteva cuvinte ale prietenului și colegului meu, Dan Romașcanu, despre importanța și impactul pe care l-a avut D.I. Suchianu asupra generației care l-a cunoscut și urmărit (sper că e ok, Dan!): ”A fost o personalitate de excepție și un personaj plin de culoare și de farmec. Cine l-a văzut în deschiderile ‘Telecinematecilor’ din anii 60 și 70 nu îl poate uita. Ceea ce am învățat din cronicile sale este că în orice film – chiar și cel mai prost făcut – poți găsi ceva bun – o replică, un cadru, un unghi de filmare, jocul unui actor secundar. Cronicile sale totdeauna includeau un element pozitiv de acest fel și reflectau dragostea sa pentru cinema.”
Aceste cuvinte, repetate de-a lungul timpului, alături de dragostea mea pentru cinema, m-au făcut să îi caut cărțile lui D.I. Suchianu și prima peste care am dat, la anticariatul online Magazinul de carte, a fost chiar aceasta pe care o să vi-o prezint pe scurt aici, ”Vedetele filmului de odinioară”. Publicată în 1968, este sigur că multe dintre vedetele din carte au dispărut din conștiința noastră, deși cinefilii adevărați, care apreciază un film bun, un film clasic, vor regăsi mulți dintre protagoniștii filmelor favorite, mai ales cele din perioada 1920-1950. De altfel, câteva dintre capitole sunt consacrate unor monștri sacri ai marelui ecran: Greta Garbo, Marlene Dietrich sau Charles Chaplin.
Ceea ce se observă de la început este incredibila erudiție a autorului și nu numai din perspectiva cunoștințelor cinematografice: el aduce la aproape fiecare pagini informații inedite din toate domeniile posibile, făcând pertinente paralele cu literatura, filosofia sau lumea artei. Pe de altă parte, această erudiție nu este deloc dublată de elitism, iar cartea se adresează în egală măsură specialiștilor din lumea cinema-ului, dar și cititorilor obișnuiți, dornici să afle amănunte despre actorii din trecut, dar și din prezent, preferați, dar și despre lumea vedetismului, așa cum se vedea în acei ani.
Era o perioadă de formare, chiar dacă se scurseseră mulți ani de la apariția cinematografului, dar și de transformări, așa cum o vede Suchianu, conștient că apariția televizorului în casele oamenilor îi va scinda pe aceștia și doar o parte dintre ei vor continua să meargă în fața marelui ecran. Asta deși el este încrezător în păstrarea publicului. Perioada studiată este între 1920 și 1950 – pe de o parte 1920-data de la care cinematograful de la Hollywood devine o artă, pe de altă parte 1950-data de la care ia sfârșit hegemonia mondială a americanilor.
Ei bine, principalele aspecte pe care le-am urmărit în această carte au fost lucrurile inedite, cele care ar putea să ne surprindă după tot acest timp, dar și eventualele paralele cu lumea vedetismului actual (și am avut surpriza să constat că această lumea nu s-a schimbat prea mult, poate doar amploarea adusă de globalizare, dar și banii care sunt vehiculați acum drept câștiguri ale vedetelor). Inedită, de exemplu, mi s-a părut modalitatea celor de la Hollywood de a nu supăra pe mine prin filmele sale, începând cu anii ’20, suprimând personajul negativ, astfel încât el să fie pe jumătate pozitiv, iar toate categoriile sociale, naționale și profesionale să fie mulțumite: ”Happy-end-ul devine lege, iar poveștile cinematografice, inofensive toate, devine stupide și false.” În acest fel, neașteptat, filmul s-a umanizat, pentru că nimeni nu este perfect și în viața fiecărui om, devenit personaj în film, există lucruri mai bune și mai puțin bune. Prin urmare, eroul filmelor de acest gen a devenit mult mai real și, așadar, mai apropiat spectatorilor.
Din celălalt punct de vedere, vom observa că există anumite similitudini între vedeta filmelor de odinioară și vedeta prezentului, care merg pe multe paliere până la identitate: dorința de a epata (cu principale consecințe distracția, petrecerile continue, drogurile, amenințările cu sinuciderea și chiar reușita acestora – vezi Marylin), aroganța specifică dată de înalta societate și de banii cu nemiluita, subjugarea totală a vedetelor de către casele de producție (așa cum se întâmpla atunci) sau de către agenții publicitari (acum), nefericirea actorilor și actrițelor, pasiunea destul de pasageră a publicului, care duce repede la uitare etc. Câți dintre actori nu au acum parte de aceleași ordine pe care le primeau vedetele de odinioară, precum în exemplele de mai jos, și cărora nu li se pot împotrivi:
”Li se dă ordin, de pildă (citez): ”Miss Crawford, diseară ai cocteil la Studio, pentru recepția unei delegații de senatori din Oklahoma. Taior de culoare închisă, machiaj subțire, alură generală discretă și rezervată”. Sau: ”Miss Dorothy Lamour, cinezi diseară cu reprezentantul sindicatului sălilor din Argentina. Toaletă decoltată, ușoară, romantică. Ținută veselă, zgomotoasă”. Sau: ”Domnule Robert Taylor, petreci serata cu președinta clubului de femei din Kansas City. Să fii cât se poate de avantajos. Să nu te dai în lături să flirtezi.”
Regret că D.I. Suchianu nu a fost de acord cu apariția nudismului în filme 😀 . Dar cum altfel le-am fi văzut pe cele enumerate de el în ipostaze atât de suave? Să le fi pierdut noi pe Claudia Cardinale, Anita Ekberg sau Catherine Deneuve, așa cum le-a lăsat mama-natură? Iată ce spune el despre astfel de vedete, despre steaua-marfă:
”Există, chiar acum, după război, două cazuri de stea fixă, de stea-marfă. Două categorii interesante. Mai ales ca simptom al unui moment istoric cum este cel de azi, care abundă, pe multe meridiane ale globului. Căutări confuze, negăsiri adesea însoțite de un vid mintal. Într-adevăr este foarte netă, foarte definit conturată, categoria contemporană a stelei sexuale. Nu are nimic asemănător cu anterioarele Clara Bow, Louise Brooks, Jean Harlow sau Mae West. Este pur și simplu (mai mult simplu decât pur) zeița despuiată, fată care se dezbracă în nasul populației: Michelle Mercier, binomul Spaak, Anita Ekberg, Mylene Demongeot, Dany Saval, Catherine Deneuve și Francoise Dorleac, Stephania Sandrelli, Jane Mansfield și enorm de multe altele. Pentru partea dorsală, nudul e complet. Pentru cea ventrală, se mai aruncă câte o cârpă. Uneori, actrițe serioase, de talent, se pretează la aceste strip-tease-uri: Dany Carrel, Francoise Arnoul, Marina Vlady, Claudia Cardinale, Antonella Lualdi, Simone Signoret. O regretăm din toată inima.”
Nu rămâne decât să regret și eu că nu am apucat astfel de seri de Telecinemateca, în care un personaj precum D.I. Suchianu să ne introducă în atmosfera unui film, să ne povestească intriga sau amănunte inedite, să ne ofere paralele interesante între film și celelalte arte. Prima carte citită m-a făcut curios în acest sens și sunt sigur că voi citi și altele. Și, vă spun sincer, lumea vedetelor de odinioară e mult mai interesantă.
