”Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro
Editura Polirom, Colecția „Biblioteca Polirom”, Iași, 2015, 304 p.
Traducere din limba engleză de Vali Florescu
Există două timpuri: cel al dragoanei Querig, care învăluie totul, prin respirația sa, într-o prolifică ceață a uitării și cel al „uriașului îngropat”, care se desface din țărână atunci când dragoana va pieri. În lupta asta stihială, oamenii cu greu își mai pot găsi identitatea, fiind divizați și de rivalitatea între saxoni și britoni; o salvare mai poate veni din partea cavalerilor regelui Arthur, cel vrednic de amintire, care sunt întâlniți aici. Dar Sir Gawain este cel chemat să o protejeze pe dragoană, nu să o anihileze. Este un diabolic plan al regelui Arthur și al lui Merlin?
Într-o lume cu credințe sincretice, cu căpcăuni, uriași, zâne (sau iele) și figura domnului nostru Iisus, Axl (Axelus), fost războinic, & Beatrice, „prințesa sa”, sunt învoiți de pastor să își părăsească satul săpat în coasta dealului pentru a pleca în căutarea fiului lor. Pe drum se întâlnesc cu Wistan, războinic chinuit de dorul răzbunării, desăvârșitul luptător care va răpune dragonul, trezind uriașul îngropat.
Într-o lume a lipsei de scrupule, unde moralitatea nu mai există, o lume a eresului și a indistincției dintre fabulație și realitate, între dorință și hazard, romanul spune povestea lipsei de eroism; este o lume desacralizată definitiv (de aici și abundența celor care „văd” sau a spiritelor), transparentă imagine a lumii de azi, a virtualităților ei, așa cum se întâmplă în Să nu mă părăsești, romanul despre o societate destul de apropiată de cea a prezentului, în care oameni concepuți în laboratoare deveneau bănci de organe.
Trezirea uriașului (care nu apare efectiv în roman) este o modalitate de a îngloba lumea cititorului, pe cei care trăiesc în vremea de după dragoni – deci a uriașilor; un timp decăzut, se înțelege, mai pustiitor decât cel al dragonului. Dintre anomaliile lui Querig, dragoana, atrage atenția metoda de flagelare a unor călugări întru Domnul: captivi într-o cușcă de fier, cu o mască de fier ce le acoperă ochii, erau expuși păsărilor răpitoare, în mijlocul pustietății; cei care supraviețuiau se pregăteau pentru următoarea patimă.
O incursiune în trecut, o căutare obsesională a unui adevăr ocultat, așa cum se întâmplă în Rămășițele zilei (tema ratării oamenilor care se sfiau să își trăiască emoțiile, precum servitorii dintr-o mare casă englezească) sau în Să nu mă părăsești, romanul apărut anul acesta în ediția originală și tradus aproape imediat de Polirom este o tragică poveste despre identitate.
Dacă eludăm unele originalități ale transpunerii în română („starețul s-a întors în biroul lui pentru a vorbi cu vizitatorul”, aflăm la p. 124 – când corect ar fi fost „la biroul” sau „în chilia” – dar probabil că în Anglia aveau office încă de pe vremea lui Arthur), Uriașul îngropat este un roman parcă scris pentru film, a cărui ecranizare sunt convins că nu va întârzia.
