Un roman frumos, lucid și plin de adevăruri: „Iubirea în caz de urgență”, de Daniela Krien

„Iubirea în caz de urgență”, de Daniela Krien
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere de Daniela Ștefănescu

Să ai opțiuni și libertăți este aproape garanția fericirii, în teorie. Alege cineva neîmplinirea? Optează cineva pentru nefericire?

Iubirea în caz de urgență este un roman cu mai multe personaje principale. Toate împreună ilustrează un portret universal al femeii și fiecare trăsătură, fiecare adevăr pe care-l poartă toate în particular este esențial. Exact ca sistemele majore dintr-un organism. Și sistemul osos, și sistemul circulator, și cel muscular vorbesc despre om și-l definesc, dar pare că n-au nici o legătură unul cu altul. Așa cum n-am fi prea întregi fără sistemul nostru nervos, la fel, cartea n-ar fi întreagă fără cele toate cele cinci femei.

Paula, Judith, Brida, Malika și Jorinde sunt cinci femei care se află în jurul vârstei de 40 de ani și trăiesc în Leipzig. În viața fiecăreia se întâmplă ceva major, ceva care are forța să îi schimbe traiectoria, sau dimpotrivă ceva care o împiedică să iasă de pe o traiectorie. Unele încearcă din răsputeri să păstreze o stare, altele să iasă din ea, iar uneori se întâmplă ceva cu o dinamică complet străină de voința ori intențiile lor. Ceva le leagă pe aceste femei, există un fir între ele, există relații între ele, pot fi surori, pot fi rivale, pot fi prietene. Iubirea este un sentiment încercat de toate. Pentru iubire se plătește scump în cartea Danielei Krien. Iubirea este un răspuns la căutări, este o stare de grație, este locul în care încape punctul minim și cel maxim pe care îl pot atinge, este o stare de alertă, de necesitate, de urgență. Și totuși nu iubirea este subiectul de pe primul loc din scrierea autoarei, ci femeia. Femeia cu libertatea ei de a alege un anume fel de iubire, un anume fel de rol, o anume fericire. La fel de mult este vorba și despre și capacitatea femeilor de a genera fericirea, iubirea, capacitatea de a le primi pe acestea, de a le păstra și a le lăsa să plece pentru a nu muri odată cu ele.

O femeie, ca atât de multe alte lucruri, încape într-o definiție strictă și strâmtă. Dacă întrebi un biolog, de exemplu. Dacă întrebi un filosof el ar putea s-o definească la nesfârșit. Un pictor ar putea defini o femeie ilustrând-o într-un chip care nu are nici o asemănare cu realitatea. Și viața face uneori la fel, le definește pe femei mereu altfel, uneori scurt și sec, alteori lung și poetic și câteodată prin imagini diferite de ceea ce se vede la suprafață. În decursul aceleiași vieți, uneori în decursul unei singure zile ea poate fi denumită diametral opus. Dimineața o femeie ar putea fi definită drept jumătate din ceva, iar seara ea ar trebui să se descurce drept un întreg. Uneori cineva le numește într-un fel, altădată trebuie să aleagă ele cum vor fi numite. Soții. Amante. Mame. Iubite. Prietene. Profesioniste. Surori. Divorțate. Părăsite. Fiice. Femei sunt toate, fără îndoială. Există un cuvânt care le cuprinde pe toate, și fiecare are un cuvânt ales sau căpătat care îi aparține doar ei. Pot fi mame și apoi să nu mai fie, pot dori să fie mame și apoi să nu mai dorească, pot dori să fie mame și să nu poată. Ele pot alege un bărbat pe care să-l iubească, pot alege un bărbat drept soț, pot alege să-l respingă, pot alege să-l regrete. Pot alege un bărbat care pleacă, pot dori un bărbat care nu-i al lor, pot iubi un soț care nu le păstrează, pot căuta un bărbat care nu există. Pot alege o familie, o carieră, pot alege să fugă sau să stea. Unele pot avea ceea ce nu doresc să aleagă. Dar ce e sigur e că nu le pot avea pe toate și că nu pot încăpea în toate definițiile. Decât, poate, pe rând.

„Se gândise ea oare vreodată că vrea prea multe? o întreabă apoi, și glasul îi tremura. Crezuse oare că putea avea orice, fără a renunța la nimic, fără nici o îngrădire? Se gândise chiar serios că putea să aibă copii, și artă, și cultură, și prieteni, și bărbat, și sex, și timp pentru citit, și timp pentru trândăvit, și refugieri spontane, și cine mai știe ce fără a plăti un preț?”

Un roman frumos, lucid și plin de adevăruri. Un roman al contemporaneității în care pare că fericirea este la îndemână și că vine în urma unei alegeri. Într-o vreme în care căsătoria nu mai este de mult un contract, un angajament dictat de interese comune care nu au de-a face cu chestiunile sentimentale,  într-o vreme în care ținem seama înainte de toate, de noi și de dorințele noastre, faptul că dăm greș aproape că pare inexplicabil și nejustificat. Putem juca impecabil, toți avem un as în mânecă, acela este chiar libertatea de a juca sau a nu juca. Putem aștepta, putem amâna, avem atât de multe avantaje. Și totuși putem ajunge să cunoaștem cea mai amară nefericire, pe mâna noastră. Să fie asta o iluzie? Să fie libertatea ceva ce pare doar la îndemână, dar de fapt nu e? Putem alege? Ce putem alege când vrem de fapt totul? Am putea alege totul. Dar putem să facem față acestui tot?

„Pe zi ce trecea îi devenea mai clar cât de mult i se schimbase viața.

 

Libertatea fusese întotdeauna aparentă, limitată temporal. Ca niște dulciuri din care avusese voie să guste înainte de ai fi luate definitiv. Pentru generații întregi de femei dinaintea ei, drumurile fuseseră mai clar trasate și mai înguste. I se păreau deodată a fi fost mai fericite. Nu trăiseră niciodată cu iluzia de a-și putea configura ele viața, nu simțiseră niciodată deziluzia când ușile deschise se închideau toate deodată. Nici una dintre îngrădiri nu fusese în aria responsabilității lor proprii. Circumstanțele existenței lor nu permiteau nimic altceva.

 

……. în schimb, alesese singură. Voise bărbatul și copilul, și în loc să fie mulțumită, ea voia să scrie. Mai mult ca oricând înainte, voia să scrie.”

O carte care întoarce privirea la momentul de dinaintea alegerii și pune întrebarea dacă femeile știu, de fapt, ce vor. Ce vrea o femeie azi, în societatea occidentală? La această întrebare nu se poate răspunde ușor, iar personajele ilustrează asta în poveștile lor de viață. Cu cât sunt mai multe opțiunile care sunt catalogate drept dezirabile, cu atât se va considera mai firească acțiunea care le duce la îndeplinirea lor.

Este firească dorința de a fi iubită, să fi iubit este o nevoie fundamentală care nu ține de gen. Nu doar o femeie își dorește iubirea împărtășită, ci orice ființă umană.

În toate cele cinci povești, toate cele cinci femei pe care le cunoaștem în romanul Danielei Krien, caută iubirea, își caută perechea activ sau o așteaptă pasiv. După iubire se tânjește, indiferent dacă ea este percepută ca un scop sau nu.

Construcțiile care decurg din iubire, însă, nu sunt întotdeauna unele care aduc fericirea. Împărtășirea, reciprocitatea dragostei poate aduce note de plată care nu se plătesc cu ușurință, iar unele dintre femei nu vor să le plătească defel, chiar dacă asta li s-a părut inițial acceptabil, poate chiar încântător.  Pe altele însă, această ecuație le pune în cea mai fericită ipostază a lor. Ele vor dori să păstreze totul neschimbat. Maternitatea pare o consecință de la sine înțeles a mariajului. Postura de mamă este una uzuală și naturală. Într-o măsură atât de mare uzuală, încât societatea o consideră, nemărturisit, obligatorie. Până și tiparele interioare ale femeilor le dictează că, să dea viață, este ceva care nu se mai pune în discuție. Dar dacă pentru unele femei este o menire, chiar o vocație, sau măcar o fericire, pentru altele se dovedește un rol pe care nu-l pot juca decât cu prețul unei imense ratări în alte planuri. Planuri pe care le consideră mult mai reprezentative pentru ele.

„Copilul era acum aici. Venise pentru a rămâne. Va avea nevoie de …. . În fiecare zi, în fiecare oră.”

Uneori termenii se transformă ca într-o poveste. Copiii devin cariera. Cariera se transformă în soț. Familia ia forma unui copil. Femeia nu mai există, femeia este el sau ea, sau ei. Trăiește în afara ei. În cel mai fericit caz, într-un fel similar simt și ceilalți, că trăiesc în ea și nu propria piele. În mod tragic, unele, unii, ea sau el, pot dispărea ireversibil, luând forma unui gol, a unei lipse. Când dispar, femeia este extrasă odată cu ei, căci nu-și mai aparține. Ceea ce copleșea prin prezență, poate fi devastator prin absență. Și invers. Acest am – nu mai am, ori, nu am –  acum am, schimbă radical centrul de greutate al unei persoane. Ea nu va mai avea niciodată un echilibru identic cu cel de dinainte. Întotdeauna este necesară o recompunere interioară, care poate reuși sau eșua.

Femeia face în roman pași înspre roluri care nu i se potrivesc, roluri pe care nu le poate juca. Fiind distribuite tuturor, par simple și fără costuri mari. Femeia le vrea de multe ori din inerție, alteori din neștiință, iar uneori le vrea sincer și din toată inima. Ar vrea să fie tot ce vede mai bun în jurul ei.

Este astăzi ceva obișnuit în ideea că o femeie le poate bifa pe toate cu succes. Ea se poate educa peste medie, își poate găsi un partener potrivit, complementar și statornic, pe care îl iubește sincer și împărtășit, poate naște copii pe care să-i crească armonios în bunăstare, pe care să-i educe la standarde înalte, cărora să le fie sprijin în orice moment, iubindu-i necondiționat, să fie o soție care posedă un farmec și o atracție sexuală constantă, niciodată în scădere în raport cu soțul, să presteze o muncă apreciată în carieră, carieră în care e de preferat să nu stagneze, să nu se plafoneze, ci să aibă o traiectorie ascendentă măcar din când în când, dovedind astfel inteligență și valoare, să țină casa și treburile casnice sub control, în ordine, să aibă o viață socială vie, dinamică, dar inocentă și dincolo de orice bănuială,  să stabilească relații de prietenie durabile și potrivite, dovedind că este un om apreciat și iubit, să își satisfacă plăcerile care decurg din pasiuni personale, eventual să facă sport pentru a se menține într-o stare cât mai bună, perfectă ar fi mai indicat, să se educe artistic și intelectual în permanență, citind, ascultând muzică cultă, consumând evenimente cu conținut rafinat.

Asta se dovedește foarte greu de făcut. Deși sunt femei care reușesc să facă asta, fericirea nu le este adusă de toate aceste ipostaze, această femeie minune, este ceva ce supraviețuiește puțin.  Doar una este autentică, doar una rămâne la final cerându-și dreptul la supremație. Această iluzie, că putem face toate alegerile și putem fi ceea ce dorește partenerul mai tare și nu ceea ce e mai adevărat în noi, duce la multe dezamăgiri și multe frustrări. Sunt cupluri care plătesc scump.

Cartea, cu cele cinci scenarii, cu cele cinci femei, construiește traiectorii perfect posibile, protagonistele fac alegeri diferite ajungând uneori la același rezultat. Fericirea se ratează deși lupta pentru ea e aprigă, alteori lupta este atât de dezechilibrată încât nu există confruntare, ci doar eșec.

Nici bărbații din carte nu scapă de presiunea rolurilor multiple. Și de la ei se așteaptă mult, uneori exact același lucru. Scriitoarea i-a privit de la distanță doar pentru că scopul ei era să scrie despre femei. Există câteva portrete reușite de bărbați, fie soți, fie amanți, fie tați. Reușite nu în sensul că sunt personaje perfecte sau pozitive, ci că sunt redate bine.

Există câteva lucruri bune, care mi-au plăcut. Felul în care a distribuit Daniela Krien nefericirea. La fel, felul în care a proiectat un posibil spațiu pentru fericire.  Am apreciat că traumele sunt foarte inegale, la fel ca în viață, dar cu toate astea nu doar evenimente irevocabile, precum moartea, pot dărâma, ci și unele care se văd azi pe toate gardurile. Între toate aceste ratări în iubire, între oameni care eșuează în relații, undeva în plan îndepărtat, există un cuplu întreg și perfect, care demonstrează că nu se vrea sfărâmarea unui mit, poate exista dragoste și conviețuire îndelungată, măcar până la momentul în care intervine fatalitatea.

Frumos este și că femeile autoarei sunt atât de diferite, chiar dacă unele sunt iubite total de același bărbat. Între aceste femei nu cea mai puternică este și cea mai fericită, forța și controlul nu subordonează sentimentele și hazardul, în schimb luciditatea asigură măcar un echilibru mai solid. Replierea, reziliența sunt iarăși element în care am crezut. Le văd în viețile noastre și cred în forța lui. Nu doar unul dintre personaje se repoziționează, ci mai multe. Pentru că în realitate puțini dintre noi murim din dragoste, nu? Instinctul ne va dicta, oricât de profunde ar fi leziunile, să le lingem și să căutăm o zonă în afara pericolului în care să urlăm de durere, să plângem și să ne refacem forțele.

Există câteva elemente comune care există in istoriile acestor femei. Bicicleta este un mijloc de locomoție ales de mai multe personaje și de asemenea muzica clasică. Nu excluzi ideea ca aceste femei să fi trecut cu bicicleta pe aceeași pistă, să fi pedalat în același interval de timp, să fi ascultat același concert la radio sau să fi preferat același compozitor. Mai există și zborul lăstunilor, cei care sunt mereu într-o trecere rapidă prin fața ochilor lor, ca și cum se grăbesc să zboare prin povestea viitoare, cea are urmează să ia locul celei care se povestește acum. E un fel de a spune că nici o viață nu e într-atât de diferită de alta, toate împart o amintire comună, un element comun, chiar dacă nu au habar, asta le apropie pe toate cele cinci femei, dacă nu în fapt, măcar într-un spațiu teoretic. Ele sunt toate niște femei care luptă pentru fericire, pentru a păstra ceea ce le-a făcut să înflorească, sau a găsi un sens, un rol mai potrivit pentru anii care le-au mai rămas de trăit. Alegerile pe care le fac spre beneficiul lor pot însemna semnarea sentinței care anunță nefericirea altora.

De ce să citim această carte discretă, cu tonuri subtile, care refuză orice element comercial, vulgar, senzațional? De ce să ne pierdem timp citind cinci istorii perfect posibile, a cinci femei oarecare? Poate pentru că ne-am putea recunoaște în una din ele sau chiar în mai multe. Pentru a înțelege că nu ne este dată fericirea nici cu garanție, nici pe termen nelimitat. Că putem face alegeri, că ele sunt determinante, însă până la un punct, dincolo de care jocul în care ne-am băgat, acest joc minunat al fericirii se poate schimba radical.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Harper Collins)