„Hamnet”, de Maggie O’Farrell
Editura Pandora M, Colecția Anansi Contemporan, București, 2021
Traducere din limba engleză de Mihaela Buruiană
2020 a fost un an de anomalie. Întreaga planetă a părut că se oprește în loc. Viața socială, culturală, economică, personală a fiecăruia dintre noi s-a schimbat drastic aproape peste noapte. Ne-am trezit izolați în case, separați de familii, departe de locurile noastre de muncă sau de divertisment, aflați sub amenințarea unei forte nevăzute care acționa după legi necunoscute nouă până atunci și care păreau inexplicabile chiar și celor care purtau în buzunare cărțile de vizită ale experților. Continuăm să trăim până în ziua de astăzi consecințele Anului Anomalie 2020 și explicațiile exacte a celor prin care am trecut sunt încă la stadiul de ipoteze diverse cu variate ponderi probabilistice. Într-un asemenea an nu este de mirare că și premiile literare au fost influențate. Cartea anului în Franța a fost romanul lui Hervé Le Tellier cu numele atât de potrivit: ‘Anomalia’. Se poate aproape spune că juriile premiilor literare au concurat între ele în a-l include pe listele canditatilor cu cele mai bune șanse de câștig. A fost pe listele candidaților pentru Premiul Goncourt, Premiul Renaudot, Premiul Medici, Premiul Décembre, Premiul pentru roman Fnac și Premiul Wepler. A primit până la urmă premiul cel mai important, cel care poartă numele fraților Goncourt, la 30 noiembrie 2020. Premiul a fost anunțat pentru prima dată în istorie într-o conferință video pe Zoom, anunțul fiind decalat, în solidaritate cu librăriile care au fost nevoite să se închidă din cauza lockdown-urilor. Ediția în limba română a apărut prompt, în 2021, în colecția ‘Anansi contemporan’ a editurii Pandora M, în traducerea Mădălinei Ghiu.
Cine este Hervé Le Tellier? Fără a fi un necunoscut, nu este, sau nu era în orice caz până atunci, printre numele de prim rang ale literelor franceze. Născut la 21 aprilie 1957, este un scriitor, lingvist și al patrulea președinte al grupului literar internațional Oulipo (Ouvroir de Littérature Potentielle, care se traduce aproximativ prin „atelier de literatură potențială”) din care au făcut parte printre alții Raymond Queneau, Georges Perec și Italo Calvino. Acest grup, fondat în 1960, adună scriitori și matematicieni în principal francofoni care caută să creeze lucrări folosind tehnici de scriere cu constrângeri (de exemplu structuri și metrici clasice în poezie precum în sonete, limericks sau haiku, jocuri și combinații literale, etc.). Unul dintre secretele succesului ‘Anomaliei’ este combinația originală dintre literatura populară și formele avangardiste de exprimare literară. Romanul acesta și-ar putea găsi locul în chioșcurile de ‘literatură de aeroport’ dar și în rafturile bibliotecilor literaților amatori de experimente de structură narativă și de limbaj.
Cele trei parti ale romanului împrumută titluri din poemele lui Raymond Queneau. Acțiunea se petrece între februarie și iunie 2021, ușor în viitor față de datele scrierii și publicării cărții. În prima parte numită ‘La fel de negru precum cerul’ facem cunoștință pe rând cu o galerie de personaje ale căror destine le vom urmări de-a lungul întregii povești. Printre ele se află un ucigaș plătit, o expertă în montaj de filme care întreține o legătură amoroasă cu un arhitect faimos mult mai matur decât ea, fetița de șapte ani a unui militar american întors din Afganistan, o avocată specializată în procese intentate marilor concerne, un cântăreț gay nigerian de hip-hop. După lectura a câteva dintre scurtele capitole care introduc personajele înțelegem ce au în comun: cu toții au fost la bordul zborului Air France 006 plecat din Paris, care pe 10 martie 2021 aterizase pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy, după ce trecuse printr-o zdruncinare serioasă la trecerea printr-o grupare de nori cumulonimbus de dimensiuni fără precedent. Pilotul avionului se afla la unul dintre ultimele sale zboruri înainte de pensionare și amenințarea unei boli fatale plana asupra sa.
Întotdeauna când printre eroii cărții se afla un scriitor, există tentația asocierii acestuia cu autorul cărții. Printre pasagerii avionului se afla și un scriitor. Victor Miesel, scriitor și traducător, va scrie brusc, după aceasta experiență, dintr-o suflare, un manuscris de carte intitulat ‘Anomalia’, după care se va sinucide. Publicarea postumă a manuscrisului a atras o mare publicitate și recunoaștere publica pentru autorul său decedat:
‘Miesel trăiește din traduceri. Din engleză, rusă și polonă, limba în care îi vorbea bunica în copilărie. I-a tradus pe Vladimir Odoievski, Nikolai Leskov, autori ai secolului al XIX-lea, pe care majoritatea oamenilor nu-i citesc. A ajuns, de asemenea, să facă orice, de exemplu – pentru un festival de teatru – să adapteze Asteptându-l pe Godot în klingoniană, acel limbaj al extratereștrilor cruzi din Star Trek. Pentru a-și păstra reputația fata de bancă, Victor traduce și bestselleuri anglo-saxone distractive, care conferă literaturii un statut de artă minoră, pentru minori. Profesia lui i-a deschis ușa unor editori de renume, daca nu chiar influenți, fară ca însă propriile manuscrise de autor să le treacă pragul.’ (pag. 23)
…
‘Ajuns la Paris, se pune pe scris, ca după dictare, iar mecanica incontrolabilă a acestui tip de scriere îl aruncă într-un abis de angoasă. Această carte va fi intitulată Anomalia și va fi a șaptea a scriitorului.’ (pag. 28)
Trei luni și jumătate după zborul cu perturbații din 10 martie, personajele vor fi, – pe neașteptate și contra dorinței lor -, adunate pentru a se confrunta cu o situație neobișnuită. Se întâmplase un eveniment din categoria celor pe care nimeni nu le poate prevedea, care nu sunt acoperite nici măcar de scenariile cele mai detaliate create de serviciile de informații americane după 11 septembrie 2001. Pe 24 iunie 2021, Air France 006 apare din senin (la propriu) și cere permisiunea de a ateriza la aeroportul JFK. Este identic până la ultima zgârietură cu avionul Boeing 787 și pasagerii săi sunt identici până la nivelul lanțurilor ADN cu cei care zburaseră în martie. Doar că pentru ei timpul scurs între martie și iunie nu există, și nu erau conștienți de faptul că pe Pământ îi așteptau replicile lor identice. Matematicianul Adrian Miller de la Universitatea Princeton, cel care coordonase cu două decenii în urmă elaborarea scenariilor probabilistice ale tuturor evenimentelor posibile este chemat să aplice ‘protocolul 42’ – cel care se ocupa de ‘evenimentul la care nimeni nu s-a gândit’, de Anomalie.
A doua parte a cărții se numește ‘Viața e vis’. Savanții încearcă să descifreze sensul evenimentelor care au loc. Specialiștii în securitate sunt preocupați de pericolele potențiale pentru ordinea publica și socială. Preoți, rabini și imami sunt convocați pentru a descifra semnificația spirituală a evenimentului. Politicienii doresc să limiteze daunele potențiale pentru carierele lor. Președinții lumii colaborează cum doar în cărți se poate întâmpla. Avem de a face cu o trecere neautorizată între lumi paralele? De un ‘bug’ sau de o copie executată de vreun hacker cosmic?
‘Adrian Miller bombaie un „nu” inaudibil. … După câte știe el, niciunul dintre evenimentele prevăzute prin protocoalele „probabilității limitate” nu a perturbat vreodată traficul aerian: nici sosirea extratereștrilor, căreia îi sunt alocate trei protocoale – „Întălnire de gradul trei”, „Războiul lumilor”, „Intenție necunoscută” – de fiecare data cu o duzină de variante, inclusiv Godzilla …; nici invazia aeriană a zombilor și altor vampiri – sau a oricărei epidemii aerobe fulgerătoare, cum ar fi febra hemoragica de tip Ebola sau un coronavirus – prevăzută în alte cinci protocoale; în ceea ce privește ipoteza unei inteligențe artificiale malefice care să preia controlul traficului – indiferent daca acționează autonom, protocol 29, sau ghidat de la distanță de o putere străină, protocol 30 -, asta nu s-a întâmplat încă, cu toate că e din ce în ce mai plauzibil.’ (pag. 126 – 127)
Ipoteza cea mai tulburătoare care este luata în considerație de eroii cărții este cea a existenței virtuale. Dacă existentele noastre sunt doar instanțe virtuale ale unor programe create de inteligențe mult superioare? Sau poate că ‘Viața e vis’ precum în piesa de teatru a lui Pedro Calderon de la Barca lansată în 1635 sau în poemul ‘The Waste Land’ al lui T.S. Eliot? Filosoful Michael Strevens subliniază în cartea sa ‘The Knowledge Machine’ că știința rezolvă disputele prin observații și experimente repetate. Strevens numește angajamentul oamenilor de știință față de datele empirice „regula de fier a explicației”. În mod ideal, regula de fier produce relatări durabile și obiectiv adevărate despre lume. Interpretările recentelor descopriri ale mecanicii cuantice pun sub semnul întrebării însuși conceptul nostru de realitate. Hervé Le Tellier exprimă această dilemă prin intermediul gândurilor personajelor sale:
‘Faptul că nu-mi place cafeaua face parte din programul meu? Și mahmureala mea de ieri, când m-am transformat într-un burete îmbinat cu tequila, este și ea simulată? Daca un program dorește, iubește și suferă, care sunt algoritmii iubirii, ai suferinței și ai dorinței? Sunt programată să mă înfurii când aflu că sunt un program? Până la urmă am liber arbitru? Totul este planificat, programat, inevitabil? Ce doză de haos este inclusă în această simulare? Există măcar haos? Nu avem nicio modalitate de a demonstra că nu, of, de fapt, că nu suntem într-o simulare?’ (pag. 197)
Imposibilitatea de a demonstra experimental sau prin intermediul logicii științifice existența lumii reale este o constantă filosofică împărtășită de multe curente de gândire. Eroii cărții decid să lase realitatea – care o fi ea – să decidă destinele personajelor. Fiecare dintre pasagerii zborului Air France – denumiți Pasager Martie și Pasager Iunie -, se vă confrunta cu replica sa. Rezultatul este o serie de mini-nuvele în care aceștia vor trebui să decidă problemele legate de viață și de moarte, de dragoste și infidelitate, de confruntările cu o boală care nu iartă în stadii diferite, de decizia legata de legătura cu cei pentru care timpul nu a fost fragmentat. Aceasta este esența celei de-a treia parti care are titlul ‘Cântecul neantului’. Rezultatele confruntărilor vor fi foarte diferite. Doi ucigași plătiți ducând o viață dublă nu vor putea împărți același spatiu. O legătură sentimentală aflată pe cale de destrămare devine un patrulater amoros. Copiii în schimb vor fi fericiți să găsească parteneri de joaca de aceiași vârstă și cu aceleași preocupări, iar cântărețul își va folosi dedublarea pentru a crea un duo și a-și amplifica succesul. Doar moartea poate decide că o confruntare a cuplurilor nu mai este necesara. Pentru pilotul atins de o boală incurabilă fracturarea timpului oferă doar o amânare. Scriitorul care se sinucide își regăsește existența fizică, dar opera care l-a făcut celebru nu fusese în fapt scrisă de el.
Traducerea acestei cărții a fost în unele locuri o provocare pentru Mădălina Ghiu. S-a achitat în general cu succes, adăugând note de subsol acolo unde dificultățile erau insurmontabile. Singura mea rezervă ar fi legată de conținutul unor note explicative – de exemplu cea care se refera la ‘acțiunea afirmativă’.
‘Anomalia’ lui Hervé Le Tellier începe ca un thriller politic, continuă ca un roman de anticipație și se sfârșește ca o meditație asupra continuității timpului, a raporturilor dintre realitate și existența virtuală, a legăturii scriitorului cu opera sa și cu destinul propriu în posteritate. Hervé Le Tellier încheie cartea cu o caligramă pe ultima pagină. Ultima propoziție lasă cititorului un fel de temă de casă – o muncă de interpretare creativă. Literele, în număr descrescător, dispar din pagină în timp ce lățimea rândurilor scade până când rămâne un singur caracter. Este o invitație adresată cititorilor de a restabili un text absent. La o întălnire cu traducătorii săi, Hervé Le Tellier a vorbit pe larg despre pagina finală. Confirmând existența unui text subiacent, autorul a refuzat să-l facă cunoscut, preferând să lase pe seama cititorilor și traducătorilor să-l reconstituie. Varianta în limba română o face în mod interesant și urmând intențiile autorului, ceea ce invită la reflecție dincolo de actul însuși al lecturii. Este încă un motiv pentru care această carte fascinantă merită să fie citită.
