”Creierul. Povestea noastră”, de David Eagleman
Editura Humanitas, trad. din engleză de Elena Ciocoiu, 223 pagini
Trăind într-o lume care ni se pare complexă, ne punem întrebări în legătură cu propria noastră persoană și, căutând să aflăm lucruri care privesc detaliile existenței noastre biologice, realizăm faptul că în spatele nostru este o lume fascinantă. Citind acest volum care are ca scop să prezinte lumea complexă și autonomă din înăuntrul nostru, minuțios realizat de David Eagleman, accesibil oricărui spirit curios de ceea ce reprezintă el însuși, cât și de lumea în care trăiește, poți descoperi complexitatea cu care suntem înzestrați. Putem privi acest volum ca pe o sursă de motivație de a merge mai departe plini de voință și de a da tot ce e mai bun din noi de fiecare dată când ne simțim slabi sau fără putere. Haideți să aflăm împreună câteva lucruri despre ceea ce se ascunde în noi și, în acest fel, să devenim cât mai conștienți de ceea ce este „nevăzut” în noi.
Faptul că, spre exemplu, „din momentul în care ne naștem, creierul este uimitor de incomplet, și că, în loc să vină pe lume cu toate elementele conectate, precum un circuit rigid, creierul uman poate să fie format de detaliile experienței de viață” ar putea părea greu de crezut, așa cum pare toată complexitatea mecanismului „invizibil” din interiorul nostru. De fapt, creierul se modelează în funcție de mediul în care trăiește. David Eagleman expune cititorului său numeroase lucruri nebănuite și fascinante. De pildă, un lucru interesant este faptul că memoria poate să ne manipuleze, în sensul că trecutul nostru nu este o înregistrare fidelă, ci este o reconstrucție- nu toate amănuntele amintirilor noastre sunt precise, unele bazându-se pe lucruri pe care ceilalți le-au spus despre noi, iar altele sunt umplute cu ceea ce am crezut noi că s-a întâmplat. Acest set de „neputințe ale memoriei”, cum le numește autorul, reiese dintr-un experiment realizat de Elizabeth Loftus, profesoară la Universitatea din California, Irvine, ale cărei studii de pionierat demonstrează caracterul maleabil al memoriei.
Suntem sculptați de lumea în care trăim
Dacă foarte multe dintre animale se nasc preprogramate genetic pentru anumite instincte și comportamente– „genele coordonează formarea corpului și a creierului acestora în moduri caracteristice care definesc ce vor fi și cum se vor comporta; de pildă, reflexul unei muște de a-și lua zborul în prezența unei umbre trecătoare, dorința unui urs de a hiberna, impulsul unui câine de a-și apăra stăpânul etc. sunt exemple de instincte și de comportamente preprogramate; datorită preprogramării, aceste ființe pot să se miște asemeni părinților lor când se nasc și, în unele cazuri, să-și găsească mâncare și să supraviețuiască pe cont propriu” – spre deosebire de acestea, creierul uman vine pe lume cu o anumită structurare genetică (de exemplu, pentru a respira, a plânge, a suge etc.) și, diferit față de regnul animal, incomplet la naștere.
Cu un cuprins mai mult decât atractiv privirii – Cine sunt eu? Ce este realitatea? Cine deține controlul? Cum iau decizii? Am oare nevoie de tine? Cine vom fi? -, David Eagleman, specialist în neuroștiințe și, printre altele, profesor la Universitatea Stanford, prezintă o lucrare care se naște prin intermediul unui exemplu de cercetare și documentare. Reușește într-un mod surprinzător să construiască, dintr-un domeniu al neuroștiințelor, o poveste despre un „a fi” biologic, care te fascinează încă de la început, aducând întregul nostru mecanism de viețuire la rangul unei arte de a fi. Categoric, te fascinează prin faptul că, deși sunt lucruri legate de neuroștiință, citești cu un interes crescând despre ceea ce se află în interiorul tău. Citești, printre altele, despre subiecte precum experiența realității (chiar și despre iluzia ei – iată un lucru fascinant: culoarea nu există în lumea exterioară, este doar o interpretare la nivel intern- distingem combinațiile de lungimi de undă, dar numai în mintea noastră se transformă în culoare), peșterile adânci ale inconștientului și stimularea acestuia sau despre schimbările patologice (autorul prezintă un caz extrem de interesant, cel al lui Charles Whitman, un tânăr de 26 de ani, care în 1966 a urcat cu liftul pe platforma de observație a turnului Universității din Texas, trăgând la întâmplare în persoanele aflate jos- 13 persoane omorâte și 33 rănite; după ce a fost împușcat și omorât de poliție, s-a descoperit că își omorâse soția și mama cu o seară înainte, lăsând un bilet de adio: „nu înțeleg ce-i cu mine în ultimul timp. Ar trebui să fiu un tânăr normal, chibzuit și inteligent. Cu toate astea, mă chinuie multe gânduri ciudate, fără sens…După ce mor, aș vrea să mi se facă o autopsie ca să se verifice dacă nu cumva se vede vreo problemă fizică”).
Lectura acestui volum este necesară, deoarece atrage atenția asupra faptului că suntem posesorii unei complexități fascinante, de care trebuie să fim conștienți. Putem să pătrundem în misterele acestei complexități și să aflăm tot mai multe despre ceea ce suntem doar „punându-ne centura de siguranță pentru o călătorie cu scurte escale în cosmosul interior”.
