„Ultimul urs polar”, de Hannah Gold
Editura Paralela 45, București, 2023
Ilustrații de Levi Pinfold
Traducere de Justina Bandol
Cartea Hannei Gold îndeplinește cel puțin trei din regulile (nescrise ale) cărților destinate copiilor: emoția, mesajul cald și educativ (fiind o capodoperă a genului cli-fi – climate fiction) și, poate un aspect la fel de important ca primele două, se citește repede. Autoarea deține arta de a spune povești și ne invită să urmărim peripețiile fascinante și înduioșătoare ale unei relații de prietenie inedite.
Coperta ne anunță că umează să intrăm într-o lume frumoasă, a zăpezii și a iubitorilor sezonului rece. Ne contopim cu povestea ajutați de mici portițe (cum altfel ar putea funcționa ilustrațiile din carte ?), în lumea unei fetițe de 12 ani pe nume April Wood. Despre care aflăm foarte curând că are o fire exclusivistă, preferând animalele oamenilor, furioasă pe vânătoarea de vulpi și pe topirea calotelor glaciare, este conștientă de rolul oamenilor în evoluția planetei. Absența mamei creează o distanță destul de mare între ea și tatăl ei, absorbit de munca de cercetare, o înclinare a balanței pe care, în mod surprinzător, April o apreciază. Tatăl studiază tiparele fenomenelor meteorologice, primind o răspundere care va aduce un episod aparte în viața lor, dominată de tăcerea care îi ține departe unul de celălalt.
Firea perspicace și contemplativă a lui April o ajută să înțeleagă importanța muncii tatălui ei, astfel apreciază că faptul că monitorizează schimbările climatice cauzate de încălzirea globală. Noua lui datorie este și cauza mutării lor pentru o scurtă perioadă pe Insula Ursului, situată în partea vestică a Mării Barents, la jumătatea distanței între Spitsbergen și Capul Nord. Scopul călătoriei lor este de a urmări modul în care afectează încălzirea globală regiunile arctice.
Insula Ursului este un loc de basm care există, spre încântarea autoarei, și în realitate. La începutul cărții descoperim harta Insulei Ursului, a cărei denumire pare să nu fie conformă cu realitatea, șansele fetiței de a întâlni un urs (așa cum își dorește) fiind infime. Autoarea povestește cum descoperirea insulei pe hartă a fost cea care a întregit planul cărții din mintea ei, inițial pornind de la privirea ursului, ai căror ochi erau de culoarea ciocolatei amărui.
Prin urmare, April își dorește să găsească un urs polar pe insulă, dorință care, în ciuda spuselor tatălui ei, se va îndeplini. Urmărim cu încântare peripețiile fetiței, a cărei menire pare să fie predarea unei lecții despre vise împlinite și optimism. Hannah Gold ne poartă într-o aventură despre ineditul prieteniei și încrederii. Reușim să empatizăm cu fetița, ai căror prieteni, de care a trebuit să se despartă când a pornit în călătorie alături de tatăl ei, sunt familia de vulpi care locuiește în grădina din spatele casei.
Autoarea ne cucereșete cu peisajele, adevărate mărturii ale frumuseții Articii, pe care putem să o percepem ajutați și de ilustrații, tot ele ne ajută să înțelegem la un nivel mai aprofundat legătura dintre April și ursul polar. Întâlnirea dintre fetiță și „Ursache” se face într-o zi destul de grea, aproape pierzându-și speranțele că va descoperi un urs pe insulă, după câteva zile de explorare a împrejurimilor. Statul afară este preocuparea ce pare să o definească și pe care tatăl ei o identifică descriind-o printr-un termen norvegian: friluftsliv (plăcerea de a trăi afară).
Numele locurilor în care ajunge April sunt simboluri ale demersului ei de a întâlni un urs polar, „arctic”, după cum ne spune chiar autoarea la pagina 51, provine din cuvântul grecesc arktos care înseamnă „urs”. April este convinsă că undeva în ținutul urșilor trebuie să existe un urs polar băiat, care, în mod sigur, are nevoie de ajutorul ei, iar presimțirile sale se adeveresc. După 3 săptămâni de la sosirea sa pe insulă, are loc miracolul, la început îi aude mormăitul, apoi, urmând sunetul îl descoperă:
„Stătea ridicat pe labele din spate, ca un superb armăsar alb, cabrat
pe fundalul cerului. Cu bărbia înălțată, sigur de sine, n-ai fi zis că
suferă. De fapt, stătea într-un fel care dădea de înțeles că știe
cât e de impunător.” p. 59
April reușește să se apropie de ursul polar, a cărui soartă a fost stabilită de influența omului asupra naturii. Omul este responsabil de încălzirea globală, care a condus la topirea calotelor glaciale, având rolul de modalitate de deplasare pentru animalele din zona Polului Nord, acestea croindu-și drum pe suprafața gheții. Întâlnirea celor doi ne învață despre frumusețea naturii și despre sanctitatea tuturor formelor de viață. Uimirea și reticența fetiței devin propria noastră poziție față de făptura incrediblă care devine instant cel mai frumos lucru văzut vreodată de April.
Întâlnirea cu ursul îi întărește convingerea conform căreia natura și animalele nu sunt înțelese sau respectate pe deplin de oameni, lăbuța stângă a ursului este captivă, fiind înfășurată în plastic, provenind din deșeuri pe care le-a colectat din apă, în timp ce își căuta hrană. Nu am menționat până acum, dar un alt aspect pe care l-am apreciat este siajul elementelor realiste din carte, modul în care se apropie April de urs este unul plauzibil, păstrând o anumită reticență firească pentru contextul cărții:
„Cred că te doare atât de rău… murmură ea. Ar fi vrut să-l ajute, dar una era să lași un pescăruș să-ți mănânce din mână, și alta, să te apropii de un urs polar. Înghiți în sec.” p. 65
Gândirea de expertă și acțiunile sale nu vin de niciunde, experiența cu alte animale sălbatice (familia de vulpi de acasă) contribuind și în relaționarea cu ursul, pe care, în cele din urmă, reușește să-l convingă de bunele ei intenții. După ce îl eliberează din strânsoare, încearcă să găsească o sursă de hrană adecvată. Relația lor crește de la o interacțiune la alta, devenind prieteni buni. Oricât de mult timp ar petrece cu ursul, April înțelege destul de repede că pe Insula Ursului nu există hrană adecvată pentru supraviețuirea superbului animal, acesta fiind de fapt prizonier într-un loc care nu este destinat unei existențe normale. De aceea, trebuie să părăsească insula, să-l conducă spre adevărata lui casă.
Întâmplările din a doua jumătate a cărții sunt cu mult mai captivante decât cele povestite mai sus, duioșia și delicatețea devenind limbajul celor doi. April îl îngrijește și îl alină, îl ocrotește, dar mai ales îl ajută să descopere o modalitate de a reveni la o existență potrivită lui. Un alt aspect remarcabil este dimensiunea cinematică pe c are o are povestea celor doi prieteni, ar fi un film de excepție ecranizarea acestui mic roman. Păstrând dimensiunile adecvate unei ficțiuni pentru copii, Ultimul urs polar, ne poartă pe apele unui final captivant și înduioșător pe care va trebui să îl descoperiți cât mai curând.
