„Vedere din Hyde Park”, de Bogdan Brătescu
Editura Cartea Românească, Colecția Cartea de weekend, București, 2018
Volumul ‘Vedere din Hyde Park’ al lui Bogdan Brătescu, apărut în 2018 în colecția ‘cartea de weekend’ a Editurii Cartea Românească, conține doua cărți paralele. Cele 16 capitole ar putea fi subiectul a două lecturi separate. Capitolele cu numere impare conțin un eseu despre viața și trăirile românilor în ultimii 32 de ani, legătura lor cu lumea, călătoria ca plăcere, ca necesitate sau ca drum spre strămutare, un eseu cu exemplificări din viața personală și călătoriile conținute în ea. Capitolele cu numere pare sunt jurnalul unei vacanțe la Londra, prima în metropola visată, ideală și idealizată, a familiei Brătescu, călătorie făcută la un moment exact și specificat în timp. Lectura intercalată a celor două filoane are ca efect o carte de călătorie cu miez și cu impact.
Încă de la citirea primului capitol am ajuns la concluzia că Bogdan Brătescu ar fi un ideal companion de călătorii pentru mine. Preferințele noastre se potrivesc în multe privințe. Nu este un fanatic al naturii și prânzul la restaurantul de la marginea pajiștii îl atrage mai mult decât dejunul pe iarbă. O vacanță la sat ar fi pentru el unul dintre cele mai plictisitoare lucruri pe lume. Nu-l atrag nici escaladele montane, nici macar pe Omu sau Moldoveanu nu a ajuns. Eu le-am pășit pe amândouă, dar într-o vârstă de mult trecută, iar Mont Blanc-ul și eu l-am admirat de pe versantul opus. Respingând destinațiile exotice, și Bogdan Brătescu pare să prefere aerul cu amestec de benzină și cultură al marilor metropole, dar, mai presus și mai important decât orice altceva, el este un ‘partizan ireductibil’ al turismului pe cont propriu, făcând, probabil, ca și mine, din pregătirile călătoriilor experiențe intelectuale cel puțin la fel de satisfăcătoare ca și călătoriile înseși. Doar fobia zborurilor cu avionul eu nu o am, spre deosebire de el, firesc, desigur, ținând cont de faptul că pentru mine, trăind pe o insulă, orice călătorie începe cu un zbor.
Pentru Bogdan Brătescu, Londra este Cetatea Ideala, sau cel puțin locul ideal în care poate fi petrecută o vacanță citadina. Și el și membrii familiei sale declară după câteva ore petrecute ca turiști că ar putea trăi aici o viață. Observațiile sunt clare, sinteza pătrunzătoare:
‘Mai pregnant decât Parisul și chiar decât New York-ul, Londra e numele unei planete de sine stătătoare. O lume deplin conturată, ultra-dinamică, și, în egală măsură, ordonată, exactă și riguroasă. Refuzând, programatic, să epateze prin edificii flamboiante și artificii baroce, cu o siguranță de sine fară egal, acest oraș fondat cu 2000 de ani în urmă și reconstruit din temelii în secolul al XVII-lea, a temperat impetuozitatea gotică cu sobritatea victoriană, al carei farmec discret, atent și măsurat, nu poate fi perceput de la prima întălnire.’ (pag. 145-146)
Chiar dacă, pentru mine, Londra se află doar pe locul al treilea în clasamentul marilor metropole-planetă occidentale, pledoaria lui Bogdan Brătescu mi se pare convingătoare. Am avut aceleași senzații la întâlnirea cu atmosfera cosmopolita a unui oraș capitală în care locuitorii nativi ai țării par o minoritate, am trăit șocurile inevitabile, dar de multe ori plăcute la întâlnirile cu felul jovial și pragmatic în care englezii în general și londonezii în special abordează viața. Circuitul turistic al familiei Brătescu a inclus multe dintre reperele obligatorii ale primului nostru traseu în Londra, cu vreun sfert de secol mai devreme. Observațiile sunt excelent creionate, realitatea fiind surprinsa și sintetizată de un vizitator informat dublat de un intelectual citit:
‘Destinată de la început, adică de la sfârșitul secolului al XIX-lea, să preia rolul jucat cândva de biserica de la capătul celalalt al străzii, Westminster Abbey, mărețul edificiu catolic devenit, începând cu secolul al XVI-lea, simbol al anglicanismului, Catedrala Westminster pare a se afla într-o polemică deschisa cu mult mai celebra sa vecina. Proiectată până la detaliu, cu intenția de a o diferenția net de edificiul anglican, ea evită, fară vreo alta explicație plauzibila, atât înălțimile gotice, cât și sobrietatea victoriană, în favoarea unor reverențe bizantine, destul de stranii pentru timpul în care a fost construită, dar mai ales pentru spațiul cultural căruia îi aparține.’ (pag.57)
Un episod aparte îl constituie în carte evocarea lui Dan Brătescu, unchiul scriitorului, omul care suferise de-a lungul întregii perioade comuniste din cauza secluziunii impuse de un regim care nu considera libertatea de circulație ca fiind un drept al unui cetățean al României socialiste. Pentru el, precum pentru mulți dintre cei din generațiile trăite în comunism, călătoriile imaginare constituiau surogatul intelectual datorita căruia reușeau să supraviețuiască:
‘Decenii la rând, cât nu a putut ieși din țară, acest om a călătorit, imaginar, în toate colțurile lumii, adunând tone de informații despre cele mai exotice locuri ale planetei, studiind febril atlase, hărți, albume, cărți de călătorii și de istorie. În fiecare zi din cele câteva zeci de mii în care a fost împiedicat să-și trăiască visul, Dan Brătescu a trecut granița, a văzut ori a aflat ceva nou despre planeta sa interzisă.’ (pag. 32)
Și a venit momentul 1989:
‘Când a ajuns el însuși să decreteze că e mult mai bătrân și că libertatea a venit prea târziu pentru el, viața sa a luat o întorsătură dramatică. … Din 1993, an în care, convertit la scepticism, se temea că următoarea lui ieșire în străinătate ar putea fi și ultima, Dan Brătescu a călătorit vreme de două decenii, în 75 de țări de pe toate continentele. A făcut de două ori ocolul Pământului, o dată cu avionul și o dată cu vaporul. A publicat patru cărți de călătorii.’ (pag. 35)
cTrăirile lui Dan Brătescu au fost și trăirile mele, și trăirile tuturor celor care după anii de comunism au savurat libertatea de a călători. Pentru oameni ca el și ca mine, până astăzi, plăcerea supremă este trecerea unei frontiere, după o examinare rapida și indiferenta a pașaportului sau cărții de identitate. Cartea aceasta ar fi putut fi foarte bine dedicată lui Dan Brătescu.
Influența acestei istorii de familie este reflectată și în capitolul „To Leave or Not To Leave” care include o analiză lucidă și clară a realității românești de astăzi din perspectiv cetățeanului român care a gustat și din perioada comunistă. Deschiderea frontierelor înseamnă și apariția ocaziilor de a părăsi țara, pentru o vreme sau definitiv. Bogdan Brătescu descrie în detalii două episoade în care acest lucru s-ar fi putut petrece. Decizia sa, diferită de cea a cel puțin trei milioane de români, este de a rămâne.
‘Încerc să fiu cât mai exact: am sperat, categoric, în 1990, că Romania va arăta după 30 de ani mult mai bine decât astăzi. Dar, daca aș fi fost vizionar și aș fi știut cu precizie cum va fi în 2010, aș fi ales să rămân. Aș fi făcut aceeași alegere și daca aș fi bănuit că situația generală ori a mea personală vor fi mult mai rele decât sunt astăzi. Ceea ce contează cu adevărat e libertatea individuală, democrația, drepturile omului, posibilitatea de a călători fără restricții de altă natură decât propriile limite financiare, apartenența la UE și NATO ca mijloace de prezervare a tuturor acestora să fie bunuri câștigate. Prețuiesc societatea liberală pentru ceea ce o definește în chip fundamental, libertatea de care se bucură membrii ei, nu pentru eficiența economică superioară altor tipuri de societate. Aș putea să trăiesc oricât de modest și de marginal în capitalism, dar niciodată ca mare potentat într-un regim militar, ca afacerist de succes într-unul de dictatură personală, ori ca șef discreționar numit de Partidul Unic peste jumătate de țară.’ (pag. 48-49)
Talentul de prozator al lui Bogdan Brătescu este vizibil în capitolele care descriu întâlnirile cu familia și prietenii emigrați, dilemele și încurcăturile – uneori hazlii, alteori jenante – produse de diferențele culturale și de abordare ale situațiilor specifice sau ale vieții în general. Recunoaștem experiențe trăite de unii dintre noi, sau despre care am auzit din relatările altora. Educat la frugalitate în perioada călătoriilor cu minim de mijloace materiale, turistul român a devenit un maestru al soluțiilor ‘low cost’ care aduc experiențele sale de călătorie la limita show-urilor de gen ‘Survival’.
Am citit cu atenție capitolul dedicat orașului Praga, pe care scriitorul împreună cu familia sa l-a vizitat pentru câteva zile de iarnă. Din nou am putut compara traseele și experiențele, Orașul de Aur fiindu-mi și mie familiar din câteva călătorii în ultimul deceniu. Spre deosebire de el, eu am avut și șansa de a cunoaște capitala Cehiei și în lunile de vara, când terasele ocupa trotuarele, când aglomerația este și mai mare, și când silueta Castelului la orele serii acorda justificare superlativului acordat orașului. În Piața Venceslas am fost și eu impresionat de modestia monumentului dedicat lui Jan Palach. O singură observație aș avea aici, un mic punct de dezacord. Comparând grozăviile paralele ale dictaturilor din România și Cehoslovacia comunistă, Bogdan Brătescu afirmă că în Cehia nu ar fi existat nimic comparabil cu teroarea politică din România anilor ’50. Nu este cu totul exact, deoarece în fapt la sfârșitul anilor ’40 Cehoslovacia sub ocupație sovietica a fost martora eliminării elitelor ‘burgheze’, urmată la începutul anilor ’50 de procese publice în stil și sub îndrumare stalinistă care au decapitat prima generație de conducători comuniști, insuficient de dedicați cauzei revoluției.
Cartea lui Bogdan Brătescu își merită apartenența la colecția ‘cartea de weekend’ dacă așteptările sunt cele ale unor lecturi plăcute și instructive. Lecturi ușoare dar nu facile. Amatorii de cărți de călătorie, de biografii personale, de comentarii inteligente pe marginea prezentului sau a trecutului apropiat vor găsi în această carte un prilej de delectare, în weekend-uri sau în oricare alte zile ale săptămânii.
