”Torționarele lui Hitler. Femei germane pe câmpurile naziste ale morții”, de Wendy Lower
Hitler’s Furies. German Women in the Nazi Killing Fields
Editura Meteor Publishing, București, 2016
Traducere din limba engleza de Eugene Damian
Iata din nou o carte editata de Meteor Publishing, care si-a facut o profesiune de credinta, din relatarea multor capitole intunecate din istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial, unele dintre aceste capitole abia cunoscute chiar si dupa trecerea a mai bine de saptezeci de ani.
Faptul ca inca din adolescenta sunt preocupata de literatura dedicata dezvalurilor legate de anii cei mai intunecati si rusinosi ai istoriei moderne europene, nu ma transforma intr-un soi de persoana masochista. Nici vorba. Eu inca incerc sa inteleg cata prabusire poate exista in fiinta umana, in coexistenta cu maretia aceleasi fiinte.
Cu putin timp in urma, am citit si recenzat pe acest blog, volumul “Medicii nazisti. Exterminarea medicala si psihologia genocidului”, de Robert Jay Lifton, aparut tot sub egiga editurii Meteor Publishing, in anul 2014.
Personajele principale ale acestui nou volum sunt numite de catre autoare: “Martore, complice, ucigase”. Lista lor cuprinde 13 nume, profesiunea, extractia sociala si zona din Est, unde si-au practicat “ocupatia”.
De data aceasta aleg sa va determin sa cititi aceasta carte, printr-un procedeu pe care il gasesc foarte potrivit cauzei. Si anume, selectand acele citate concludente si edificatoare pentru relevarea continutului documentatiei autoarei.
O documentare elaborata si apoi inteligent organizata in capitole. Precum intr-o schema inginereasca, numai ca aici, avem de-a face nu cu suruburi, biele-manivele, scripeti si alte treburi tehnice, ci cu viata si moarte, cu liberul arbitru utilizat nu pentru a salva viata, ci pentru a sluji moartea.
“Tortionarele lui Hitler si-au manifestat zelul administrand, jefuind, schingiuind si omorand pe campurile insangerate.”
“Femeile din teritoriile estice (femei germane merse sa <munceasca>) au comis si au asistat la atrocitati, in cadrul unui sistem mai deschis si ca parte din ceea ce au considerat a fi o oportunitate profesionala si o experienta eliberatoare.”
“Dupa razboi, majoritatea femeilor germane nu au vorbit deschis despre experientele lor. Le-a fost prea rusine, ori s-au temut sa povesteasca despre ceea ce se intamplase, ori despre ceea ce facusera. Rusinea nu avea neaparat legatura cu culpabilitatea. Unele aveau amintiri placate depre vremuri considerate a fi terifiante. Au existat ratii imblsugate, idile, servitori la dispozitie, vile elegante, petreceri nocturne si mult pamant. Viitorul Germaniei parea sa nu aiba limite, iar tara domnea asupra Europei. Pentru multi barbati si multe femei, perioada anterioara infrangerii militare a Germaniei a marcat apogeul vietii lor.”
In capitolul GENERATIA PIERDUTA A FEMEILOR GERMANE, autoarea creioneaza cadrul politic al unei Germanii inca in suferinta dupa infrangerea care o ingenunchiase, referindu-se si la conditia femeii si la pervertirea caracterelor acestora si nu numai, ale germanilor in general.
“Organizatiile de femei au pretins de multe ori ca sunt apolitice, dar, in realitate, afrmarea valorilor feminine sau a celor legate de familie erau mult mai mult decat niste simple formulari propagandistice rostite in noul parlament. Aceste valori defineau intr-o maniera extrem de insistenta si dezbinatoare ce anume insemna sa fii german.”
In Germania acelor ani plini de refulari, femeile au inceput prin a fi victime.
In 1933, apare primul lagar al Reichului, cu detinute femei, social-democrate, martorele lui Iehova, membre ale Partidului Comunist German, sau pur si simplu – femei foarte frumoase, sau superioare intelectual, care trezeau invidia semenelor lor mai slab dotate.
In acei ani femeile au fost inoculate cu multi microbi psihici, printre care si aceia ai “Copiilor arieni perfecti. Astfel, au fost transformate in instrumente de slujire a acestor microbe. “Femeile germane au luat decizii crude, de viata si de moarte, in numele altor femei, erodand sensibilitatile morale si implicandu-se in crimele regimului” (precum practicile euthanasiei/eugeniei).
In 1933 a venit s masura abolirii dreptului la vot al femeilor.
Dar “dusmanul lor nu era <barbatul despotic>; pentru multe dintre ele, inamicul a devenit <evreul>, <asocialul>, <bolsevicul>, si <feminista>. Miscarea nazista avea <sa emancipeze femeile de emanciparea femeii>”.
“Hitler urmarea sa ridice nivelul constiintei rasiale a germanilor obisnuiti, dar pentru multe femei, trezirea rasiala a fost totodata si una politica. Femeile au inceput sa actioneze pe baza ideii ambitioase, cateodata descurajanta, dar cel mai adesea datatoare de progres, potrivit careia ar trebuie sa astepte mai mult de la viata.”
Indoctrinarea urmarea toti pasii: directi sau subliminali. Fetele care cresteau in Germania, mergeau la film.”In reprezentarile literare si cinematografice, evreul era descris ca fiind periculos – iar mai ales pentru fete, libidinos. Sub aceasta forma sexualizata, antisemitismul a lovit in cel mai intim si mai incarcat emotional domeniu al relatiei dintre arienii germani si evreii germani.”
Femeile germane au fost Otravite pas cu pas: “In perioada interbelica, fetele germane au fost martore la violenta politicii, atat pe strazi, cat si in scoli. Ele au invatat nu numai s-o tolereze, ci si cum sa actioneze impotriva inamicilor dificili si a colegilor vulnerabili. Atunci cand o fata germana dintr-o scoala, a incercat sa bata o fosta prietena evreica, aceasta, spre surpriza ei, i-a raspuns cu aceeasi moneda. Tanara germana a replicat:<Esti evreica. Nu poti riposta!>”.
Propaganda liderilor nazisti insemna intoarcerea femeilor in spatial familial si al casei. Kinder, Kuche, Kirch – copii, bucatarie, biserica. Cu toate stimulentele financiare, rezultatele nu au fost cele asteptate. Desi tinerele germane nu au avut libertatea alegerii, in perioada interbelica.
Dar iata ca apare ceva nou, o orientare politica noua privind folosirea femeilor, in conditiile in care barbatii trebuiau sa lupte pe front.
Femeilor li s-a spus: “ESTUL ARE NEVOIE DE VOI”. “Lebensraum –ul estic … o frontiera unde totul era posbil. Care dinamiza germanii, pentru a cuceri, coloniza si exploata Europa de Est.”
Dar “nimeni nu se convertea la Nazism peste noapte: era nevoie de indoctrinarea si de fortificarea realizate neabatut in scolile Reichului. Meseriile de cadru didactic, de infirmiere, de moase – erau acum aplicate selectiv pe baza unor cristerii rasiale – hotarand cine era OM si cine – SUBOM.”
Dar cine erau aceste femei chemate in Est?”
Infirmierele! Cine erau ele, cele ce au plecat in Est? “Au fost principalele martore ale Holocaustului din Europa, iar unele dintre ele au comis crime in masa, in cadrul programului de eutanasiere, extins din Germania in Polonia.”
Secretarele! Cine erau ele, cele ce au plecat in Est? Valul de femei singure, care s-a grabit sa ocupe aceste locuri de munca moderne si atractive, pentru ca salariul era bun si in interior – in sistem – viata era mai sigura decat in afara lui. Deci, o independenta financiara si sociala si avantaje materiale multiple.
“Contributia feminina in sistemul nazist a fost enorma, dar public, minimalizata. Pentru ca in ideologia si propaganda nazista, mama ramanea eroina rasei germane.”
O alta categorie speciala au reprezentat-o Miresele SS, care intocmeau o documentatie extinsa si sever verificata, care atesta loialitatea ideologica, dar si caracteristicile si dovezile arienismului curat. O data admise drept candidate la mana unor vajnici soldati nazisti, ele puteau ramane doar sotii. Insa adesea, au alese sa devina criminale.
Si acum urmeaza capitolele dedicate celor trei categorii de femei, care au prestart in teritoriile estice: martorele, complicele, ucigasele. Fiecare, dupa caracterul si instinctele sale s-a incadrat in categoria care a reprezentat-o!
MARTORELE
Pe acestea la intalnim pretutindeni, la ghetoizare, la executii, la suferinte, dar “reactiile lor au variat intre salvarea victimelor, la o extrema si asasinatul direct, la cealalta.” Pentru ca, este clar, granita dintre cele trei categorii, era laxa, putea fi oricand trecuta, in functie de conjunctura, impulsuri, motivatii de moment.
Aceste femei aruncau priviri in ghetouri, mai mult decat un gest de curiozitate. “Este vorba despre un act de voyeurism, care afirma superioritatea germana si <noua ordine. Din Est. Pentru un observator german, lumea evreului din Est era cea a unui localnic exotic si dezagreabil (…) In gandirea germana, evreii reprezentau o specie pe cale de a fi exterminata, iar disparitia lor inevitabila evoca o cruda fascinatie si mandrie.”
“Pentru tinerele trimise in Est sau care s-au oferit voluntar sa plece acolo – pentru a-si implini ambitiile si a satisface asteptarile regimului, pentru a trai ceva nou si pentru a urma cauza nazista – realitatile Holocaustului la care au fost martore au avut in general mai multe efecte: Le-au intarit determinarea, le-au bulversat sau le-au tocit simtul moral, (…) au stimulat cautarea unor mijloace de a scapa de ceea ce era neplacut sau respingator, a unor narcotice precum placerea sexuala si alcoolul.”
Au existat si femei a caror constiinta a fost cutremurata de executiile publice, de lungile liste cu numele mortilor, de nesfarsitele ucideri in masa. Si de practica macabre a fotografiilor infioratoare a crimelor. Dar in timp si ele “si-au inabusit emotiile si intrebarile suparatoare”
Lucrau fara sentimente. Si intrau in depresie. “Ele au fost niste femei patriote in serviciul civil. Au fost curioase; au cautat Aventura. Odata ajunse in teritoriile estice, unde au fost martore la atrocitati precum lichidarile petrecute in ghetoul din Rivne, si-au exprimat nelinistea si socul suferit.” Nu au participat la comiterea crimelor, dar nici nu au putut sa le opreasca.
Ei da, iata insa ca au fost si femei COMPLICE. Normal, granitele psihologice sunt fragile.
“In studiile dedicate Holocaustului, un tip de criminal, modelat dupa Adolf Eichmann si alti organizatori ai deportarii evreilor din cartierul general de la Berlin, este ucigasul birocratic, ori asasinul din spatele biroului.”
Pentru ca “femeile au patruns in randurile functionarilor din oficiile guvernamentale si a iesit la iveala o noua ierarhie feminina, de la asistente si pana la personalul superior. Dar o astfel de mobilitate sociala a avut un pret – participarea la operatiunile de ucidere in masa.”
Si nu numai atat. A fost vorba si despre un jaf organizat si de exploatare economica in teritoriile din Est, “iar femeile germane s-au numart printre primii sai agenti si beficiari”.
Criminalul nazist gandea ca “evreii, ca abstractie, o forta spectrala, trebuiau sa moara pentru ca germanii sa poata trai”.
Nu numai barbatii gandeau astfel, ci si femeile. Femei care, “din curiozitate, cruzime sau din alte motive, s-au dus la locul crimelor. In calitate de complice, ele si-au incitat barbatii sa ucida, actionand la randul lor in moduri abusive.”
“Activitatile cotidiene, adeseori interactiuni intime, se amestecau cu violenta Holocaustului.” Doi soti “si-au petrecut luna de miere in zona ghetoului, a executiilor in masa, a deportarilor (…) li se serveau prajituri si cafea calailor si sotiilor lor in timp ce urmareau deportarea si bataile aplicate evreilor … acesta este modul in care sistemele uciderii in masa pot deveni parte a vietii de zi cu zi.”
Si de aici incolo, mai este un singur pas catre UCIGASE.
Pentru ca “prima ucigasa nazista in masa nu a fost gardianul din lagarul de concentrare, ci infirmiera. Dintre toate profesiunile abordate de femei, aceasta a fost cea mai criminala.”
Uciderea in numele igienei rasiale, a manipularilor biologice, sterilizarile .. toate duse la indeplinire si cu mana femeilor. Si vorbim despre crime nu numai impotriva celor din lagarele de concentrare, ci si asupra cetatenilor germani! In aziluri, in spitale.
Abominabile crime au savarsit femeile naziste in lagare, in teritoiile estice. Asupra bebelusilor, asupra copilasilor, unele chiar s-au specializat in uciderea copiilor.
Violenta domnea si in peisajul domestic al locuintelor personalului nazist din lagare. De pe balconul conacului, de exemplu, personalul – femei – barbati – se distra impuscandu-i pe evreii care munceau pe plantatiile proprietatii rechizitionate, desigur.
Vorbim despre familia Willhaus, instalati intr-un camin burghez in lagarul de la Janowka, unde focurile de arma erau la ordinea zilei, “balconul <galerie de tragere> reprezenta una dintre metodele de distractie practicate de familie si de prietenii lor. Spectacolele sadice erau specialitatea lor: bataile in public, spanzurarile, retezarea organelor sexuale, smulgerea membrelor copiilor.”
Merita sa subliniem ceea ce remarca autoarea si anume ca “parteneriatele violente au luat nastere in ambianta formala a birourilor, dar s-au manifestat intr-un cadru mai intim.” Adica in familie, caci aceste femei si-au intalnit sotii din SS, in calitate de secretare gestapoviste.
Aceste femei criminale – mutandu-se in case rechizitionate de la evrei, “au stocat gramezi de lucruri de valoare confiscate tot de la evrei, cum ar fi blanuri, tablouri si portelanuri chinezesti. Felix Landau, comandantul Sipo si SD din Radom, Polonia, devenind amant si apoi sotul Gertrudei Segel, l- a obligat pe talentatul artist Bruno Schultz sa realizeze cateva picture murale in camera copiilor. Erau frumoase, pline de fantezie, iar personajele de basm aveau chipurile membrilor comunitatii evreiesti din Drohobici, inclusiv cel al lui Schultz insusi, care a fost mai tarziu omorat de un rival al lui Landau din biroul Gestapoului. In ultimii ani, picturile murale s-au aflat in centrul unui scandal international si al unei crize diplomatice, atunci cand guvernul ucrainean s-a impotrivit mutarii lor in Israel, unde sunt expuse la Yad Vashem, memorialul si muzeul oficial al Holocausrtului din Israel.”
Autoarea, dupa cercetari indelungate prin arhive si dupa nenumarate interviuri luate martorilor sau chiar acestor femei criminale, colaboratoare, martore, isi pune intrebarea: “vom sti oare vreodata mai exact cate femei germane s-au comportat atat de violent, omorand chiar si cu seringi plinde otrava, cu pusti, caini de atac si alte arme letale?”
“Au existat peste 40.000 de locuri de detentie pe cuprinsul Europei dominate de nazisti.” Unde au existat numerosi ucigasi, complici si martori: cei care au creat, condus, actionat si vizitat aceste locuri.
“Putem oare aproxima cate femei germane au devenit ucigase in Est?”
In privinta femeilor, insa, spre deosebire de barbati, sursele sunt mai sarace. De parca spiritual nemtesc birocratic, aplicat in cazul barbatilor, ar fi palit in cazul femeilor, dezvaluind mult mai putin din fata otravita a monstrilor feminini. Frauhaus trebuia sa-si pastreze nepatata imaginea idilica.
O femeie precum Johanna Altvater, “care a strans laolalta copiii evrei din infirmeria ghetoului (…) si a ucis pe loc cativa, cu mana ei, pe altii i-a urcat cu forta intr-un vehicul care i-a dus la locul executiei in masa, unde au fost impuscati de unitatile de politie formate din barbati” trebuia sa-si pastreze imaculata imaginea de Frauhaus. Casa mortilor.
Capitolul 6 al acestei carti se numeste “DE CE AU UCIS? EXPLICATII POSTBELICE – ALE LOR SI ALE NOASTRE”.
Hm! “Mitul german al inocentei si martirajului feminin s-a nascut in timpul prabusirii Reichului si al capitularii in fata Aliatilor. Ororile regimului au fost traite de” cei ocupati, oprimati, ucisi – “evrei si alte victime vizate politic si rasial in Germania nazista incepand cu anul 1933, dar pentru femeile germane obisnuite, vremurile grele au sosit odata cu destramarea Reichului.Consecinta imediata a constat in chinurile fizice si dilemele morale ale evacuarilor din Est, violenta armatei sovietice si lupta pentru supravietuire in cee ace mai ramasese din patria germana si din familiile distruse de razboi.”
Aici as avea ceva impotriva. Pentru ca au existat si nemtoaice cu bun simt si caracter, femei care au traversat cu mari lipsuri si greutati anii razboiului, si-au pierdut fii si sotii si s-au jertfit pentru a-si hrani si tine in viata copilasii.
Chiar si paginile acestui capitol sunt pline de orori. Si iata un exemplu oribil, protagonista fiind Erika Ohr, urmarita si in paginile precedente, de-a lungul razboiului.
“La sfarsitul razboiului, Ohr s-a obisnuit cu tratarea si ingroparea soldatilor germani. Era mai putin pregatita insa sa se confrunte cu civilii bolnavi. Femeile, copiii si batranii de etnie germana care fugisera pe jos din Est spre Germania se numarau printre cei raniti si bolnavi. Acestia au fost inghesuiti intr-un spital de langa Brunn (acum Brno), care a fost lovit de o epidemie de pojar. Copiii germani mureau in fiecare noapte.Ohr nu stia ce sa faca cu micile lor cadavre (…) Acest spital improvizat se afla intr-o scoala. Ohr a descoperit o incapere plina cu carlige de agatat hainele langa salonul principal, unde familiile germane refugiate zaceau pe podele. Era garderoba scolii (…) Ohr a decis sa atarne copiii morti in carlige.”
Ohr s-a casatorit dupa razboi, a avut copii, a lucrat ca infirmiera, s-a intalnit in timp cu alte infirmiere cunoscute in razboi, la diverse reuniuni. “S-a bizuit pe credinta ei pentru a putea face fata faptelor pe care le-a comis sau la care a fost martora. Avea tendinta sa priveasca inainte; pana la 90 de ani, una dintre devizele ei a fost: <Viata trebuie sa mearga mai departe>. Se concentra asupra micilor placeri.”
“Ucigasele Holocaustului au folosit pusti, cravase si ace letale pentru a dobandi o maiestrie care altfel nu le era la indemana, cu scopul de a domina victimele lipsite de putere ale regimului.”
“Depozitiile postbelice ale multor acuzate releva o teama de autoritate si credinta ca trebuie sa te supui si sa-ti faci datoria.Frica e o piedica in dezvoltarea empatiei.”
Si mai exista “convingerea dupa ani de indoctrinare nazista, aceea ca germanii si evreii nu puteau coexista.”
“Exista un consens general in randul oamenilor de stiinta, cu privire la faptul ca mediul este cel mai important factor care hotaraste daca un individs va putea comite genocide. In absenta anumitor circumstante si experiente, indivizii inclinati sa ucida, nu vor deveni criminali.”
“Cruzimea manifestata fata de detinutii evrei in vagoanele pentru vite, apoi dusi la marginea orasului si impuscati, nu este singura dovada a predispozitiei unice a germanilor de a ucide evrei. Variatele experiente ale germanilor, barbati si femei, dobandite in teritoriile estice ocupate in timp ce au devenit martori directi, complici si autori ai Holocaustului au extins si adancit comportamentul antisemit. (…) In teritoriile estice si-a gasit antisemitismul nazist expresia deplina si cea mai profunda dezvoltare, iar pentru unii, ideile antisemite insusite nu au fost discreditate de infrangerea Germaniei lui Hitler.”
In femeile care populeaza paginile acestei carti, gasim versiunile feminine ale tragatorului de elita, ale sadicului, ale calaului.
Toate aceste femei “au provenit din medii diferite: clasa muncitoare sau paturile instarite, educate sau fara studii, catolice sau protestante, urbane sau provinciale. Toate au fost ambitioase si patriote: au mai avut in comun, in grade diferite, lacomia, antisemitismul, rasismul si aroganta imperialista. Si toate erau tinere.”
Si mai este ceva interesant si de fapt propriu firii umane: “hedonismul si genocidul au mers mana in mana, iar barbatii si femeile au fost agentii lor, parteneri la savarsirea crimelor.”
Si ultima intrebare pe care o pune autoarea este “CE S-A INTAMPLAT CU ELE?”
“Raspunsul scurt” formulat de Wendy Lower “este ca majoritatea au scapat nepedpsite pentru crimele comise.” Amar raspuns, amara concluzie.
EPILOGUL acestui volum, cuprinde concluzii la fel de amare. Autoarea a vizitat “scenele crimelor”. Si o fraza mi-a atras atentia: “am fost distrasa pentru o clipa de scena din jurul meu, care era pitoreasca si linistita”, spune Wendy Lower. La fel se infatiseaza lucrurile si in filmul Shoah al lui Claude Lanzmann: vantul adie molcom peste campul verde si leagana frunzele copacilor de la liziera padurii. La fel am simtit si eu mergand de-a lungul caii ferate de la Auschwitz: spice de grau cresteau in soare, de-a stanga si de-a dreapta drumului mortii. Dar sub crusta aceasta de normalitate, din zilele noastre, sub bulgarii de pamant de la suprafata, este sange si multa durere. Zilele de azi au radacini in sangele zilelor de ieri, ingropate la cativa metri sub pamant. Victimile femeilor tortionare a le lui Hitler sunt inca acolo. “Niciuna dintre femeile prezentate in cartea de fata nu a fost obligata sa ucida. Refuzul de a omori evrei nu avea ca rezultat primirea unei pedepse.”
Si concluzia finala a acestui epilog si a acestei carti este ca “Nu vom sti niciodata totul despre nazism, al Doilea Razboi Mondial si Holocaust. Nicio poveste nu poate relata totul si e posibil ca fragmentele pe care le-am descoperit sa nu ne satisfaca. Dar colajul de povesti si amintiri, de cruzime si curaj, desi continua sa ne puna la incercare intelegerea istoriei si omenirii, ne ajuta sa vedem ce sunt in stare fiintele umane – nu numai barbatii, ci si femeile – sa creada si sa faca.”
