“Spitalul amorului sau Cântătorul dorului”, de Anton PannAnton Pann, cu bune, cu rele, merita să fie reînviat în carţile publicate în România, pentru mulţi dintre noi el neînsemnând decât «Povestea vorbei» sau «Nastratin Hogea» sau amintirea caracterizării făcute de Eminescu în Epigonii „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”.
Editura Compania are o iniţiativă demnă de laudă, de a republica una dintre cele mai interesante lucrări ale sale, respectiv culegerea de cântece şi ritmuri populare „Spitalul amorului sau Cântătorul dorului”. Într-o ediţie de excepţie, care conţine atât versurile cântecelor şi poeziilor epocii, precum şi notaţia muzicală europeană, pe care am învăţat-o fiecare dintre noi în şcoli, cât transcrierea acestor cântece în psaltică, folosită destul de des la jumătatea secolului al XIX-lea, dar şi acum, mai ales de către teologi şi de absolvenţii şcolilor de cântece bisericeşti.
Cartea este însoţită de informaţii suplimentare, în prefaţa semnată de Nicolae Gheorghiţă, intitulată „Cuvinte lămuritoare despre vechea muzică profană de la noi”, dar şi de o mică antologie de citate despre Anton Pann, culese de Petru Romoşan.
Iată ce spunea marele dramaturg român I.L. Caragiale despre lucrarea de faţă, într-o prefaţă la o ediţie din vremea lui, cuvinte care sintetizează de altfel contextul istoric în care apărut cartea, precum şi cântecele şi versurile din cuprins: „În mijlocul acelei mode stupide, acelui curent de erotism trivial, de sentimentalism greţos şi de galanterie ridiculă, cari au târât şi mânjit chiar pe mulţi oameni de spirit şi de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale şi traduceri, şi o colecţie de cântece şi poezii la modă pe acea vreme. Minunatul poet şi povestitor, care era în acelaşi timp un excelent cântăreţ şi cunoscător al Psaltichiei, publică acea colecţie însoţind fiecare bucată cu muzica ei, transcrisă, fidel, după cum se cânta, fireşte după felul oriental.”
Chiar dacă ulterior, continuarea lui Caragiale nu este la fel de satisfăcătoare (cel puţin pentru opera lui Anton Pann), considerând că tezaurul ales de autor este trist, cu puţine bucăţi poetice de calitate, el conchide: „Anton Pann a făcut un adevărat serviciu literaturii culegând toate aceste documente caracteristice a stării noastre sociale din prima jumătate a veacului.”
Pentru cunoscători, pentru curioşi, este o colecţie interesantă de cântece vechi, lăutăreşti, populare sau chiar manele ale epocii, care, măcar având în vedere versurile (pentru că la linia melodică nu ne pricepem), sunt mult superioare celor de azi.
