„Puterea din noi”, de Jay Van Bavel şi Dominic Packer
Editura Paralela 45, Colecţia Cărţi practice, Piteşti, 2022
Traducere din limba engleză de George Chiriţă
Deşi nu semănăm unii cu alţii, nici la culoarea pielii, nici la trăsături, atunci când ne dăm mâna şi lucrăm împreună, putem obţine armonii încântătoare. (Dan Brown)
În contextul societăţii contemporane, mult concentrată pe analiza omului din perspectiva interacţiunilor cu semenii, realizăm adesea faptul că, deşi poate ne este mult mai la îndemână să ne dezvăluim tendinţele de însingurare şi chiar de fugă din calea lumii dezlănţuite, nu putem nega faptul că fiecare dintre noi cultivăm, într-o mai mică sau mai mare măsură, nevoia de apartenenţă la anumite grupuri. Rolul acestora în creşterea noastră se reflectă încă din cele mai vechi timpuri, nefiindu-ne străină acea idee care demonstra, fără putinţă de tăgadă, că unde sunt doi puterea devine, la rândul ei, mai mare.
Ca un ecou extrem de viu al vocilor înţelepte din trecut, cercetările efectuate astăzi în domeniile psihologiei şi neuroştiinţei au adus, la rândul lor, rezultate uluitoare privind modul în care identitatea de grup poate avea un rol extrem de benefic asupra dezvoltării noastre în plan social, emoţional şi cognitiv. Şi astfel, când poate nici nu am prins foarte bine de veste, caruselul vieţii ne preschimbă într-o foarte importantă piesă a unui puzzle care, aflat într-o continuă schimbare, ne aduce şi pe noi în ipostaza unui personaj extrem de iscusit în a îmbrăca diverse veşminte pe deplin asortate cu tendinţele diverselor grupuri din care facem parte. Iar atunci când vom fi poate, tentaţi, să privim cu suspiciune şi chiar cu repulsie această transformare, toate aceste experienţe ne vor demonstra faptul că, de fapt, tocmai această prezenţă, fie ea activă sau pasivă, în mijlocul unui grup, a devenit oglinda noastră fermecată, perechea indispensabilă de ochelari prin care ni se reflectă întreagul caleidoscop al lumii:
Când te alături unui grup, dobândeşti o perspectivă asupra a ceea ce noi (membrii grupului) considerăm important şi, prin urmare, a ceea ce poţi ignora în siguranţă. (…) La locul de muncă, de exemplu, probabil îi acorzi o atenţie sporită şefului tău, participi la evenimentele potrivite şi îţi dai seama cum să te orientezi în cadrul politicii de birou. Înveţi să ignori anumite tipuri de e-mail, şedinţele mari şi evenimentele profesionale care te secătuiesc de timp şi energie.
La sfârşitul zilei, te întorci acasă şi îţi pui o altă lentilă, pentru a gestiona obligaţiile familiale, vecinii gălăgioşi sau prieteniile de la barul din apropiere. (…) La fel cum oamenii pot trece de la ochelarii de soare la ochelarii de vedere atunci când intră într-o clădire întunecată sau îşi pun ochelarii de citit în faţa calculatorului, ei îşi pot schimba identităţile pe măsură ce trec de la o situaţie la alta (p.45).
Pornind de la premisa că oamenii posedă identităţi multiple dar şi de la o serie de fapte concrete menite să dovedească fragilitatea omului singur în faţa greutăţilor vieţii, aceleaşi studii recente ne pun în lumină tendinţa individului de a se manifesta în spiritul gândirii de grup. Neadoptând atitudinea unei oarecare oi din turmă, el îşi afirmă mai degrabă identitatea ca fiind tributară unei realităţi pe cât de divizate, pe atât de sociale, unde fiecare om devine un important exponent al unuia sau mai multor grupuri care să îi lărgească şi să îi îmbunătăţească în mod vizibil sistemul de valori, convingeri şi decizii. Acest fapt coincide cu momentul în care identitatea socială capătă cu adevărat valoare, influenţând nu numai întreaga reţea de decizii cotidiene, ci şi anumite modalităţi de satisfacere a nevoii fireşti de apartenenţă, diferenţiere şi statut, culminând cu deschiderea spre ceilalţi – semn al preţuirii şi al încrederii. Poate deloc întâmplător, la polul opus se află un foarte bine înrădăcinat sistem de prejudecăţi de natură socio-culturală sau rasială. Dar toate îşi pot găsi cu adevărat leacul numai atunci când omul învaţă să privească lumea prin lentila luminoasă a solidarităţii, arătată nu doar celui pe care îl (re)cunoşti drept coechipier în jocul vieţii, ci şi altor semeni, pe care poate nu i-ai întâlnit niciodată, dar de care ne leagă tocmai firul nevăzut al identităţii, dublat, cu siguranţă, de cel al sorţii:
Persoanele care ţin la grupul lor nu numai că sunt dispuse să le cedeze colegilor mai mulţi bani decât rivalilor din afara grupului, dar par să aibă şi un sentiment intrinsec de recompensă personală atunci când membrii grupului se bucură de un câştig. Acest aspect evidenţiază un element pozitiv, şi anume: identitatea este unul dintre motivele pentru care ne pasă de rezultatele celorlalţi. Senzaţia de bucurie pe care o ai atunci când un coechipier câştigă ceva, când un coleg primeşte un premiu sau când ţara ta câştigă o medalie la Jocurile Olimpice sunt, toate, dovezi ale faptului că preţuirea bazată pe identitate funcţionează (p.135).
Desigur, diversele evenimente ale istoriei au demonstrat că identităţile comune au fost de mare folos în lupta oamenilor pentru diverse idealuri, fără a periclita sau sfida vreuna dintre adevăratele valori. Şi astfel, deşi aparteneţa la un grup tinde să implice afilierea la o serie de viziuni comune, absolut nimic nu ne împiedică să rămânem constanţi, lucizi şi echilibraţi în propriile concepţii despre lumea în care trăim, cu atât mai mult cu cât punerea în joc a fiecărui dar cu care am fost înzestraţi are drept miză principală o schimbare în bine. Astfel, fie că viaţa ne distribuie sau nu în rolul unui oarecare lider, cu toţii avem menirea de a ne afirma nu doar ca exponenţi derutaţi ai unei lumi profund scindate între diversele inegalităţi în plan economic, social, cultural sau climatic, ci mai ales drept mesageri ai tuturor acelor percepţii, credinţe şi sentimente care să ne înfrumuseţeze mai scurta sau mai îndelungata existenţă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://isdm.nyu.edu/, https://psychology.cas.lehigh.edu/, https://nextbigideaclub.com/)
