”Coama leului pe pernă. Antologie de proză cehă contemporană”
Editura Arc, Chișinău, 2013
Selecție și traducere de Helliana Ianculescu și Lidia Našincova
Zilele acestea am citit două antologii de proză central și est-europeană, una privind proza din Cehia, una din Slovacia. Prima dintre ele, ”Coama leului pe pernă” (după un text de Jachym Topol), este o antologie a prozei cehe contemporane, selecție făcută de Helliana Ianculescu și Lidia Našincova, care cuprinde atât proze scurte, cât și fragmente ale unor romane care par foarte interesante. Suntem în fața a paisprezece prozatori cehi, antologați în ordinea datei de naștere (de la 1935 la 1988), foarte diferiți atât ca vârstă, cât și ca stil sau subiecte abordate.
Așa cum v-am spus de mai multe ori atunci când am analizat antologii, nu e posibil să găsești mereu texte care îți plac în cazul acestora, ci doar să-ți faci o imagine de ansamblu asupra acelei literaturi, acelui gen literar. Am perceput, astfel, proza cehă contemporană ca fiind alcătuită din genuri și stiluri foarte diferite, de la meticulozitatea celor mai în vârstă prozatori până la dorința de experimentare (și de a provoca uimire) a celor mai tineri. În plus, față de proza românească, se poate observa că mulți dintre scriitorii cehi prezenți în antologie au depășit cumva proza de inspirație comunistă, pentru a evoca mai mult realitatea prezentului sau chiar, în texte foarte bune, un viitor apropiat și fantastic sau distopic.
Să luăm pe rând, ca de obicei, autorii (și prozele lor) care mi-au atras atenția și pe care îi voi căuta cu siguranță într-o viitoare traducere în limba română. Roman Raz, născut în 1935, a scris, printre multe alte opere, un roman intitulat ”Faust moare de două ori” (publicat în 2003). Ei bine, primul text al antologiei, un fragment din acest roman, este și prima surpriză plăcută: un fragment distopic, în care un om al străzii este luat dintr-o speluncă și dus într-o casă nobilă, pentru a fi supus unui tir de întrebări de gen IQ (sau de recrutare), tratat regește, fără să cunoaște motivele și motivațiile. Un roman pe care aș vrea să-l citesc integral. În același registru, ușor fantastic, ușor distopic, este și povestirea lui Jiri Kratochvil, ”Puțin înainte și mult înapoi”, în care există aproape aceeași premisă – un cerșetor este luat pe stradă și plasat într-un context al bogăției, din care poate ieși doar transformat.
Petr Sabach ne oferă o altfel de ”Poveste de Crăciun”, în care copilul sărac se transformă în adult, prin dorința de a-i duce mamei sale, ca dar de Crăciun, un compot mixt, de ”pere și cireșe și boabe de struguri, sau poate agrișe, și apoi încă ceva ce nu era-n stare să denumească. Poate că sunt bucăți de fructe tocmai din Africa!” Dar e posibil ca să nu-i ajungă banii, e posibil să fie personajul unei întâmplări neobișnuite. Tot un fel de poveste oferă și Magdalena Wagnerova, când scrie ”Inspirație”, o povestire minimalistă despre o plimbare neobișnuită în lift.
Altfel, cele mai personale (și bune) proze mi s-au părut cele ale lui Jiri Hajicek și Jachym Topol. Jiri Hajicek ne oferă, în ”Buletinele de vot melancolice din copacii autumnali ai democrației”, o mostră despre ce mai înseamnă satul tradițional, viața la țară, după momentul 1989: bătrâni care speră ca regulile strămoșești să dăinuie, care se sperie de orice schimbare; tineri care părăsesc satul; ”relicve” umane care nu și-au pierdut încrederea în sat, dar puține și nemotivante. Jachym Topol, un autor deja tradus de câteva ori în limba română, pare că-și oferă sufletul pe tavă. Două texte foarte personale, în care își dezvăluie relațiile complicate cu tatăl său (în ”Coala leului pe pernă”), respectiv cu mama sa. O fi vorba doar despre un personaj, dar senzația e de text autobiografic, profund, sentimental, adaptat realităților de ieri și de azi din Cehia:
”După moartea lor [a surorilor naratorului, n.n.], multă vreme mama a pus de mâncare la fereastră pentru sufletele lor. Este un obicei păgân cehesc, pe care nu au izbutit să-l stârpească nici creștinii, nici comuniștii. Trebuie să pui doar puțină slănină, pâine, și mai ales apă curată. Sufletele morților vin în zbor la mâncare, dar sunt umbrele păsărelelor. Dacă vorbești cu ele și ele primesc mâncarea, simți cum durerea ta începe să se domolească puțin. Sufletele pot să apară din nou până la nouă luni după moarte. După aceea nu mai au nevoie de grija noastră.” (pag. 158)
Puteți cumpăra cartea: Editura Arc.
”Sunt un băiat din carte. Antologie de proză slovacă contemporană”
Editura Arc, Chișinău, 2018
Selecție, prefață și prezentare de Vladimir Petrik
Traducere de Helliana Ianculescu
Construită cam pe același principiu, Antologia de proză slovacă mi-a dovedit că ceea ce se întâmplă pe plan politic poate avea o oarecare similitudine și în privința literaturii: slovacii nu sunt așa de buni precum cehii. Normal, și în această antologie, veți descoperi texte bune și foarte bune, dar ele par mai puține (în 300 de pagini) decât cele ale antologiei cehești mai sus-prezentate (în doar 200 de pagini).
De asemenea, pot spune că slovacii sunt mai dornici să experimenteze, mai ales în privința stilului literar ales, dar și în privința subiectelor abordate, chiar mai mult decât cehii (ca să nu mai vorbim despre români). Însă nu mereu experimentele literare sunt pe placul publicului, mai ales când vorbim despre un public obișnuit de literatură și nu de critici sau exegeți literari.
Să vă prezent, așadar, textele care mi-au stârnit interesul, plăcerea și dorința de a vi le recomanda. Volumul începe cu o proză densă, cea mai întinsă de altfel (peste 50 de pagini), intitulată ”Fratele cel mic”, semnată de Rudolf Dobias (născut în 1934), un persecutat al regimului comunist. De altfel, tema preponderentă a scriitorilor care și-au trăit o parte însemnată în comunism este tocmai felul în care au supraviețuit sau au fost conștienți de ororile regimului. Dobias avea doar 18 ani cnd a fost condamnat de regimul socialist, iar o parte din felul în care a perceput, copil fiind, teroarea acelor ani, abătută asupra lui, a familiei și a satului în care locuiau, este transpusă în acest text dramatic, despre suferințele din anii 1945-1960:
”Aveam unsprezece ani când l-au condamnat la moarte pe fratele meu. Alți cinci copii au fost despărțiți de tații lor pentru ani lungi. Pentru copiii de vârsta noastră, era un eveniment de neînțeles, o enigmă, amplificat de pauze în vorbire și de tăcerea oamenilor mari. În sat nu era nimeni care să fi avut experiența necesară pentru a ști cum să trăiască astfel de momente. Nici cei mai în vârstă locuitori nu-și aduceau aminte ca cineva din satul lor să fi fost băgat la pușcărie.” (pag. 45)
Tot pe o pantă nostalgică mizează și Michal Hvorecky, în ”Dragoste și moarte de Crăciun”, în care descrie călătoria unui tânăr cuplu în zona rurală din nordul Slovaciei, la părinții ei, prilej pentru a descoperi tradițiile sătești de Crăciun, exacerbate și chiar grotești, pe alocuri. Foarte bun și textul ”Cuibul de șerpi”, scris de Ivana Dobrakovova, care descrie atmosfera hippie dintr-o tabără de vară mulținațională din Franța. Mi-ar plăcea să-l citesc mai mult și pe Peter Kristufek, care propune o atmosferă de thriller psihologic în puține pagini, foarte concentrate, din ”Jox et solitudo. Crime în casă”.
Așadar, două antologii cu proză contemporană bună, din care aflăm mai multe despre tehnica și despre autorii unor literaturi mai puțin cunoscute la noi, cea din Cehia și cea din Slovacia.
Puteți cumpăra cartea: Editura Arc.
