„Anihilare”, de Michel Houellebecq
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2022
Traducere: Daniel Nicolescu
Anihilare începe în timpul unei campanii electorale prezidențiale fictive din 2027. Marine Le Pen a demisionat din funcția de lider al Raliului Național, dar candidatul de extremă dreapta Éric Zemmour continuă să stârnească controverse. Președintele Emmanuel Macron este o altă figură din viața reală care, deși nu este numită, este lesne de identificat, la fel ca și Bruno Le Maire, ministrul Economiei. Le Maire, un prieten al lui Houellebecq, este sursa de inspirație pentru Bruno Juge, unul dintre protagoniștii poveștii.
Publicat în Franța în ianuarie 2022, într-un prim tiraj de 300 000 de exemplare, a fost tradus în scurtă vreme în numeroase limbi. Deși începe ca un thriller, cu teroriști informatici, romanul abordează, inevitabil pentru autorul francez, și o temă politică, minuțios tratată. Firele narative se conturează în jurul personajului Paul Raison, un înalt funcționar în Ministerul de Finanțe, care, pe măsură ce poveștile avansează, își descoperă vidul existențial și încearcă să-și modeleze un nou viitor prin recuperarea afectivității.
Paul este definit prin sentimentul de datorie față de familia și de soția sa, Prudence, de care s-a despărțit. Experimentează o criză de proporții, odată cu amenințarea la adresa ordinii mondiale stabilite, și o criză la nivel personal, odată cu atacul cerebral suferit al tatălui. Timpul său pe Pământ pare să se fi încheiat și este martorul tăcut al dispariției lente, dar sigure, a vieții sale.
Faptul că Michel Houellebecq abordează și în noul său roman sexul și moartea nu mai surprinde pe nimeni. Aici însă vorbim despre moartea națiunii, moartea „Occidentului” și moartea bărbatului alb heterosexual. Cartea se deschide chiar cu scena unei execuții, care se dovedește a fi o înregistrare video, proiectată digital, scriitorul folosește în acest roman – videoclipuri, vise și proiecții ale viitorului care se se amestecă în narațiune și trebuie să faci un efort serios de atenție pentru a le identifica.
Autorul încearcă să testeze dacă aranjamentele profesionale, domestice și religioase ar putea fi răspunsul al „impasul feminității franceze”, așa cum îl vede el, dar nu există răspunsuri simple în paginile scrise de Houellebecq. Romanul este povestit la persoana a treia, dar cum personajul Paul vorbește cu sine, ai strania senzație că e relatat de fapt la persoana întâi. Din culisele familiei și problemele gastronomice, suntem aruncați din nou în scenariul unui atac terorist. De data asta o bancă de spermă daneză, știut fiind că Danemarca deține cea mai mare instituție de acest fel din lume. „Anihilarea” Occidentului este de fapt ștergerea celor mai albe și blonde dintre gene. Interesantă este optica atacării corpului, din mai multe direcții, a celui alb, a celui bătrân, a celui suferind. Tatăl lui Paul este acum paralizat și nu primește îngrijirea personală pe care familia lui crede că ar trebui să o primească.
Se vorbește mult despre pentagrame și Baphomet (versiunea veche franceză a lui „Mahomet”) și despre cum toate acestea sunt legate de imaginile pe care grupul terorist pare să le folosească. Paul „își spune în sinea lui” că sunt prea multe semne care nu se leagă între ele, astfel încât este dificil de citit obiectivele politice ale grupului. Există chiar și conexiuni cu religia new age pe care Prudence (soția lui Paul) a practicat-o, care a transformat-o într-o marionetă asexuată. Finalmente, după anihilarea clasei politice din Franța, după anihilarea ADN-ului alb și blond, cartea se încheie cu anihilarea vocii bărbatului alb, iar dragostea pare să dea fie singurul element care induce speranța. Ceea ce e destul de rar în opera sa și m-a contrariat destul de mult. În economia întregului text, pare neverosimil și adevărul este că nu mi-am dat seama dacă așa a intenționat de fapt sau este doar un final pe care l-a imaginat potrivit. O experiență provocatoare, care îți dă fiori mai ales la început, și care trebuie reluată pe anumite porțiuni pentru a o înțelege. Rămâne în minte destul de mult timp după lectură, când tot încerci să legi toate pistele cumva.
Mi-a părut un roman greu de urmărit și deși miza centrală e destul de evidentă, nu captivantă, nu profundă, sunt multe pagini care par scrise doar pentru ca scriitorul să demonstreze că încă stăpânește condeiul, crochiuri amestecate, și combinate abil către final, cum spuneam mai sus, dificil de acceptat pentru cei care au și experiența lecturii volumelor anterioare (patru în cazul meu). Mi-au plăcut însă părțile în care scriitorul inventează și experimentează, care amintesc de textele sale timpurii. Extrem de lung pentru câte spune de fapt, Anihilare devine domestic până la plat pe anumite segmente, forțat pe altele, și nu reușește să țină cititorul în poveste, pierzându-l printre lianele cu care populează capitolele. Michel Houellebecq anunța cândva după lansarea cărții că poate a venit timpul să se oprească din scris. Rămâne de văzut dacă va fi așa sau nu. M-aș bucura totuși să mai scrie nonficțiune, de care mă simt mai aproape atunci când vine vorba de scriitorul francez.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: humanitas.ro, allocine.fr)
