”Profetul Mahomed. O biografie”, de Barnaby Rogerson
Editura Polirom, Colecția „Plural Religie”, Iași, 2015, 232 p.
Traducere de Alexandru Racu
Biografia scrisă de un specialist occidental are un discurs care îmbină datele istorice cu citate din Coran (din cunoscutele sure) și alte fapte de tradiție, consemnate în culegeri speciale; volmul este urmat de un index cu Personaje-cheie, de Cele 99 de nume ale lui Allah, precum și unele precizări de documentare (capitol bibliografic), alături de un Index al numelor și locurilor.
Este o prezentare de ansamblu, istorică și de mentalitate, pentru că aproape jumătate din acest volum de popularizare este dedicat Peninsulei arabe din secolul VI-VII, un creuzet al celor mai diverse credințe și idei religioase, de la creștinismul de influență etiopiană (Abisinia), la comunitățile egiptene sau siriace întru Hristos; locul este, de asemenea, și un spațiu de întâlnire a Orientului indian sau persan, la care se adaugă semnificativul element iudaic sau credințele agrare, premusulmane, ale arabilor. Un univers alcătuit, în afară de acestea, și din mai multe limbi cu tradiție scrisă (12), dintre care aramaica, limba lui Iisus, sau ebraica sunt cele mai cunoscute.
Autorul abordează cele mai cunoscute repere din viața lui Mahomed, de la episodul „versetelor satanice” (cu trimitere direct la romanul lui Rushdie), al transformării unor revelații în confirmări ale vechilor divinități agrare, și rectificările făcute de Mahomed, până la atitudinea acestuia față de universul casnic. Negustor căruia i s-a revelat la vârstade 40 de ani sacrul, Mahomed are inițial o singură soție și 4 fiice care sunt primele martore ale revelațiilor sale. După dispariția primei soții, pe măsură ce profetul se transformă într-un conducător militar (și politic), își găsește momente de liniște în odăile sale. Felul în care o povestește Barnaby Rogerson este memorabil tocmai prin patriarhalismul ce descrie o societate patriarhală:
„Mahomed adora totul la femeile sale: compania lor, sporovăiala și plângerile și certurile lor erau pentru sufletul său precum o muzică (…) Plăcerea pe care i-o provocau ele, firile lor diferite, frumusețea și virtutea lor explică în bună măsură de ce Profetul și-a luat tot mai multe soții (…) Cu toate acestea, rolul soțiilor lui Mahomed nu se limita la delectarea sa fizică. Ele aveau și mult de muncă. Pe măsură ce reputația Profetului creștea, răspândindu-se dincolo de Medina, creșteau și solicitările la care era supusă casa lui”.
Pe fundalul războaielor Medinei devenite musulmane împotriva Meccăi, apoi pe cel al islamizării Arabiei, se conturează un adevărat portret patriarhal. Astfel, una dintre cele mai apreciate soții de tradiția islamică, Aișa, este căsătorită cu Mahomed la vârsta de 9 ani, el având 53; copiii lui Mahomed (de pildă, fiica Fatima) se căsătoresc cu verii primari.
Prin acest volum, islamismul și revelațiile sale sunt prezentate cu evidentă admirație pentru eroul său, care este „minunat” sau „deosebit”. Dincolo de tenacitatea profetului, este semnificativă raportarea acestei credințe la artă și îndeosebi la poezie, văzută ca un factor perturbator. Pe de o parte, dacă vechii arabi (cei premusulmani) apreciau bogăția, puterea, prietenia cu poeții și numărul descendenților, Mohamed predică îngrijirea sufletului pentru cele de dincolo prin fapte bune, prin milostivire. Pe de altă parte, este semnificativ destinul poetului Kaab, unul dintre primii care cad victimă pumnalului lui Mahomed, pentru că a recitat versuri considerate defăimătoare, pornind de la Profetul ce ar fi trimis în prima linie un apreciat războinic, pentru a se căsători cu văduva acestuia. O poveste foarte asemănătoare cu cea a lui David și a Batșeebei, a cărei simplă referință putea aduce 160 de lovituri de bici – o pedeapsă stabilită de unul dintre ginerii lui Mahomed, la ani buni după cele presupuse / descrise.
Mahomed, a cărui supremă justificare, în viziunea lui Rogerson, este jihadul („vechile tradiții ale raidurilor tribale au fost înlocuite de jihad, lupta împotriva necredincioșilor la frontierele Islamului și împotriva necredinței din inimile ipocriților”), reprezintă cu siguranță un personaj, pe care autorul îl face memorabil pentru un public larg.
