Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum

Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum

Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, România. vol. I, 2004; vol. II., 2006

Motto: ”Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara este aproape” (Matei 24:32)

Pare să fie în firea umană dorinţa de a cunoaşte viitorul. Cunoaşterea viitorului a fost parcă dintotdeauna o sursă de putere şi de siguranţă. Cel care discerne previzibilul de imprevizibil după semnele timpului poate lua decizii mari şi importante. Această fascinaţie pare să justifice înclinarea unora către superstiţii, pseudoştiinţe şi vrăjitorii, unele cu rădăcini mai puternice, altele cu rădăcini mai slabe în realitate.

Ortodoxia, ca şi confesiune drept mărturisitoare a creştinismului întru adevăr, tratează într-o manieră echilibrată această fascinaţie, îmbinând două puncte de vedere aparent paradoxale, care coexistă.

Primul punct de vedere este acela că nici Fiul nu ştie care este ceasul judecăţii. Numai Dumnezeu Tatăl ştie când va veni sfârşitul lumii. Creştinii trebuie să fie pregătiţi în orice clipă, tocmai deoarece împărăţia cerurilor se apropie tot timpul, din ce în ce mai mult. Aşadar, mulţi profeţi mincinoşi se arată şi prezic date fixe, care trec, fără să se întâmple ceea ce se aşteaptă. Mulţi pretind că ar fi beneficiarii unor mesaje din alte dimensiuni, dar a acorda atenţie acestora, nu este în duhul ortodoxiei. Nu i se cuvine unui bun creştin să se îngrijoreze cu privire la războaie, catastrofe mai mult sau mai puţin naturale, şi nici cu privire la sfârşitul lumii. Preocuparea principalaă a unui bun creştin ar trebui să fie pentru starea propriului suflet, gândindu-se mereu la ceasul morţii: ce vor face, dacă Dumnezeu le va cere sufletul chiar în câteva clipe? Tentativa de a face socoteli exacte i-a încurcat pe mulţi în calcule.

Al doilea punct de vedere este acela că Iisus Hristos şi mulţi sfinţi, prin revelaţie divină, au profeţit anumite semne pentru apropierea sfârşitului lumii, pentru ceea ce defineşte cuvântul astăzi mult subevaluat: Apocalipsă. Mai mult, în cartea profetului Daniel, pe care evreii au scos-o din Noul Testament, la Daniel 12:4, se găseşte îndemnul: „Iar tu, Daniele, închide cuvintele şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului, până ce mulţi vor fi învăţaţi şi cunoaşterea va spori”. Creştinul trebuie să discearnă semnele vremurilor şi să îşi dea seama care sunt aceste semne şi la ce să se aşteaptă, dar nu pentru a se pregăti lumeşte, ci duhovniceşte. Noe a construit arca înainte de potop.

În istoria Bisericii Ortodoxe, Sfânta Tradiţie este constituită în mare parte din scrierile Sfinţilor Părinţi, care în filocalii şi paterice, au pus bazele interpretării scripturii. În mod convenţional, Sfânta Tradiţie a fost scrisă cam până prin secolele IV-V, în perioade aspre ale persecuţiei, în care creştinismul trebuia să îşi păstreze esenţa nedivizată. Odată cu cele 7 sinoade ecumenice (primul în 325, organizat de Sf. Împărat Constantin cel Mare, ultimul în 787, convocat de Sfânta Împărăteasă Irina în vremea Sfintei Irina Hrisovolant), pietrele de temelie comune pentru ortodoxie şi catolicmism sunt cimentate, urmând ca din secolul al VIII-lea cele două se se depărteze în mod fundamental, tot mai mult, pe temeiuri dogmatice şi politice.

Ortodoxia păstrează astăzi neştirbite şi respectă întocmai Sf. Tradiţie scrisă de Sfinţii Părinţi şi deciziile care s-au luat la cele 7 sinoade ecumenice. La acestea, s-a adăugat, ceea ce constituie şi îmbogăţeşte sensul modern al Sfintei Tradiţii şi al Sfinţilor Părinţi. În ultimele secole, tot mai multe mărturii, ale unor sfinţi ortodocşi din întreaga lume au fost înregistrate, continuând opera începută în primele secole de existenţă ale Bisericii Creştine. Astfel, prin „Sfinţii Părinţi” înţelegem astăzi, într-un sens mai larg, toţi acei sfinţi ortodocşi, care au trăit în ultimele secole, care prin opera lor, prin darurile lor şi prin minunile ce prin ei s-au realizat, au lăsat mărturie posterităţii.

Profeţiile ortodoxe au darul de a nu da multe cifre exacte. Semnele vremurilor anunţate nu sunt date explicit, ci, chiar dacă, într-un limbaj accesibil, sunt prezentate ca evenimente sau ca situaţii geopolitice unice. Profeţiile ortodoxe, spre deosebire de multe altele din surse neortodoxe, au darul că nu se contrazic între ele, ci formează un ansamblu. Corelând profeţii făcute de profeţi ai Vechiului Testament, de Iisus Hristos şi de Sfinţii Părinţi de ieri şi de azi, cititorul poate obţine un tablou de ansamblu care se ţese precum un puzzle. Unele piese din acest puzzle lipsesc, cum este şi normal, întrucât oamenilor nu le este dat să cunoască tainele împărăţiei cerului decât indirect. Iisus Hristos a vorbit în metafore. Mulţi din Sfinţii Părinţi au vorbit în profeţii. Şi toate profeţiile al căror timp a venit, s-au împlinit. De fapt, ediţia sinodală a Septiagintei coordonată în limba română de răposatul arh. şi mitropolit Bartolomeu Anania, chiar explică multe din aceste profeţii.

Cu toate acestea, înţelegerea profeţiilor nu este uşoară. Foarte des, o profeţie are mai multe forme de a se împlini la scara istoriei, astfel încât desluşirea unui sens nu duce actul interpretării la un final. Este necreştinesc ca fiecare să interpreteze Sf. Scriptură după capul său. De aceea, există scrierile Sf. Părinţi.

Dacă Sfinţii Părinţi din primele secole ale Bisericii au operele publicate în volume deja clasice, se cuvenea, aşadar, să se realizeze şi o serie de culegeri din scrierile Sfinţilor Părinţi din ultimele secole. Astfel, se justifică această apariţie editorială, îmbunătăţită, adăugită, revizuită şi disponibilă în multiple formate, în două volume.

Întotdeauna, a realiza o compilaţie de texte este o misiune editorială dificilă. Cu atât mai mult, compilarea unor texte de învăţătură scrise de sfinţi, cu interpretări actuale şi în conformitate cu duhul ortodoxiei. Cu toate acestea, editura Biserica Ortodoxă din Alexandria a reuşit să realizeze două volume foarte bine închegate, care se focusează în mare parte pe două subiecte complementare.

Primul volum conţine mai ales profeţii propriu-zise, culese de la zeci de sfinţi, împreună cu unele note explicative, corespondenţă ortodoxă şi scrieri ale unor preoţi mult-apreciaţi în popor:  Ilie Cleopa, Sofian Boghiu, Arsenie Boca. Conţinutul profeţiilor se centrează pe evenimente geopolitice la scară mare, pentru toate popoarele, cu menţiuni importante pentru Grecia, Rusia şi Israel. Cartea poate fi cumpărată de la numeroase librării şi anticariate, inclusiv de pe internet. De asemenea, poate fi descărcat gratuit şi citită în format electronic, de aici,  aici, aici şi aici.

Al doilea volum conţine câteva profeţii referitoare la România, precum şi un mult mai multe analize, comentarii, predici, interviuri, mărturii, cateheze şi cuvinte de învăţătură. Al doilea volum are rolul de a-l încuraja, de a-l întări duhovniceşte pe creştin, de a-l pregăti pentru a înţelege cum să se raporteze la conţinutul profeţiilor expuse pe larg în primul volum şi nu numai. Cartea poate fi cumpărată de la numeroase librării şi anticariate, inclusiv de pe internet.

Cărţile se pretează bine şi la o abordare calitativă şi la o abordare cantiativă, din toate punctele de vedere. Indiciile istorice sunt relativ uşor de marcat, iar cu un creion şi cu câteva foi la îndemână, vă puteţi schiţa conţinutul profeţiilor. Puteţi să observaţi cum se îmbină cu cartea profeţiilor lui Daniel, cu Apocalipsa, cu Ezechiel 4:6 şi 37-39, cu Zaharia cap. 14 şi cu Matei cap. 24. Crede şi cercetează, vei găsi!

Atenţie! Dacă doriţi să luaţi în considerare, într-un studiu comparat, anii din Vechiul Testament, există mai multe semnificaţii pentru cuvântul „an”, inclusiv în conţinutul cărţii lui Daniel. Uneori, „vreme” înseamnă „an”. Alteori, expresia „săptămână de ani” desemnează o perioadă de 7 ani – concept propriu nu numai culturii ebraice, dar şi celei greceşti. Alteori, „an” reprezintă ceea ce înţelegeau evreii prin an, adică 360 de zile, în loc de 365. Specific asta, ca să nu adunaţi mere cu pere, respectiv profeţiile din Vechiul Testament cu cele din Noul Testament şi cu cele contemporane. Chiar dacă perioade precum „săptămâni”, „luni” şi „ani” sunt folosite în cadrul profeţiilor, se prea poate ca ele să nu aibă aceeaşi semnificaţie cantitativă. Acesta este doar unul din multele detalii minuţioase care trebuie luate în considerare în traducerea profeţiilor, ca să nu mai vorbim de interpretarea lor!

Chiar dacă nu ai un simţ detectivistic sau o curiozitate corelativă, cărţile se dovedesc o lectură extraordinară, o incursiune în unele din zonele cele mai interesante ale ortodoxiei. Conţinutul te pune pe gânduri şi te invită să revii la carte şi să o reciteşti, pe porţiuni sau în întregime. Complexitatea lucrării este dublată de o abordare temeinică. Avem în faţă una din lucrările editoriale de temelie în ceea ce priveşte subiectul profeţiilor apocaliptice. Nu am de gând să vă dezvălui conţinutul, ci doar câteva din liniile mari pe care cititorul le poate înţelege.

Există anumite evenimente profeţite care nu s-au mai întâmplat până acum, de când au fost făcute profeţiile şi până în ultimii 100 de ani. De exemplu, formarea statului Israel şi demersurile făcute pentru zidirea Templului lui Solomon sunt semne clare că există măcar câteva premise pentru ca evenimentele din Apocalipsă să aibă loc. Cărţile stabilesc foarte clar, cu argumente istorice, validitatea acestor profeţii. Am dat doar câteva exemple. Faptul că aceste evenimente s-au întâmplat nu înseamnă că ne putem aştepta neapărat ca sfârşitul lumii va veni peste câţiva ani sau peste câteva zeci de ani, ci că este clar că evenimentele descrise în toate textele profetice nu au putut să se considere împlinite până acum şi se vor desfăşura în viitor (când exact, nu ştim – poate fi o săptămână, un an sau 100 de ani). Deci căutarea explicaţiei lor trebuie să se facă între evenimentul istoric şi geopolitic şi prezent. Mulţi din sfinţii care au profeţit se aşteptau ca evenimentele pe care le-au profeţit să se întâmple mai repede, dar nu au fixat date, ci au spus: „s-ar putea întâmpla”.

Va fi (cel puţin) un război mondial. Acest război mondial va fi unul distrugător. Apele se vor face roşii de la sânge. Arme avansate de distrugere în masă se vor folosi (au fost speculate, dar nu explicit corelate cu profeţiile: bomba nucleară, bomba cu neutroni). Pietrele se vor topi. Tărâmuri se vor scufunda catastrofic. Sute de state vor dispărea. Miliarde de oameni vor muri. După acest război mondial, se va ridica pe scena geopolitică internaţională un conducător. Nu, nu e Obama, nu e Papa, deci încetaţi să încercaţi să „ghiciţi” cine e, căci încă nu sunt semnele împlinite ca el să-şi facă apariţia. Acest conducător va avea în primă instanţă o aparenţă binevoitoare şi, sub masca bunelor intenţii, va reuşi să fie ales conducător unic pe pământ, iar în acele vremuri, se va realiza o prigoană împotriva creştinilor cum nu s-a mai realizat niciodată până atunci în istorie. Creştinii vor putea să îl recunoască drept antihrist pe acesta, iar mulţi dintre evrei  îi vor confunda cu Iisus Hristos.

Credincioşii se vor ascunde „în crăpăturile pâmântului” şi în munţi şi vor supravieţui puţini, cu extrem de puţină hrană. În acele timpuri, cei doi drepţi ai lui Dumnezeu care nu au murit niciodată, Enoh şi Ilie, vor coborâ pe pământ şi vor propovădui în toată lumea, şi fiecare om va putea să îi vadă, prin intermediul mijloacelor mass-media. Ei vor fi în cele din urmă ucişi de Antihrist, iar acesta va fi în cele din urmă biruit, o dată cu a doua venire a lui Hristos pe Pământ, care marchează sfârşitul timpurilor şi Judecata de Apoi. La Judecata de Apoi, fiecare va fi judecat de (anumiţi) sfinţi, cărora Iisus Hristos le va da puterea şi autoritatea. La Judecata de Apoi, spre deosebire de Judecata Particulară, se iau în considerare inclusiv evenimentele care s-au petrecut după moartea fiecărui om pe pământ şi în special cum anume viaţa celui dispărut i-a influenţat pe ceilalţi. În urma Judecăţii de Apoi, se vor împărţii oamenii în rai şi în iad, după faptele lor şi consecinţele faptelor lor.

Una din cele mai importante şi extinse profeţii care se găseşte în vol. I este cea a Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos. Această profeţie oferă o cronologie relativ precisă, care se întinde pe aproximativ 47 de ani calendaristici înainte de acest mare război mondial. Două din cele mai importante profeţii pe care mi-aş fi dorit să le găsesc tratate în lucreare şi nu le-am găsit sunt profeţia unui Anonim (din 1054) şi discuţia Sf. Paisie Aghioritul cu generalul grec Grapsas (care a avut loc la sfârşitul sec. XX).

Pentru cei care nu au o cultură teologică creştină elementară, multe din cele pe care le-am rezumat în această recenzie ar putea părea greu de conceput. Adevărul este însă că ortodoxia nu aparţine trecutului, ci este o lucrare vie, continuă, mărturisitoare, prin sfinţii ei. Profeţiile sale nu se contrazic, ci se împlinesc, dar într-un mod care nu e deschis chiar oricui. Cu puţină răbdare şi interes, fără panică şi cu cât mai puţine prejudecăţi, vă puteţi convinge de aceasta.

Este important de înţeles, mai ales în ziua de astăzi, în care extremităţile iau ochii (de la soluţiile tehnologice miraculoase care promit tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte până la îndemnurile de a fugi în pădure şi a vâna iepuri că vine antihristul mâine), că sfârşitul lumii nu este ceva care se întâmplă chiar peste noapte, ci este un proces, care are multiple linii fine de demarcaţie. Aceste semne ale timpului pot fi desluşite de cei care sunt interesaţi cu adevărat să studieze cu moderaţie, echilibru şi discernământ: dogma, mărturiile, dovezile, istoria şi profeţiile. Acestea se întrepătrund şi nu pot fi separate forţat. Cei care doresc să observe, să înţeleagă, să recunoască şi să accepte aceste semne, Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum este o lucrare specializată, dar scrisă pe înţelesul fiecăruia. Gradul de aprofundare depinde de interes, dar oferă mari recompense pentru maturitate spirituală şi emoţională!

Vă invit la o lectură care vă va stârni curiozitatea, vă va oferi interpretări şi repere şi, mai mult, vă poate ridica întrebări de calitate asupra propriei voastre vieţi. La urma urmei, pentru fiecare, vine un sfârşit al lumii atunci când moare.