In primul numar al anului 2014 al ‘Pravaliei culturale’ gasim intre multe si interesante altele un bilant al anului 2013 in poezie semnat de Radu Vancu: ‘2013 a continuat seria anilor buni pentru poezia română; practic, toate generaţiile poetice active azi au dat câteva cărţi bune şi foarte bune – de la Nora Iuga, Emil Brumaru şi Angela Marinescu, trecând prin Ioan Es. Pop, Viorel Mureşan şi Nicolae Avram şi ajungând până la debutanţii Ion Buzu, Florentin Popa, Ştefan Baghiu şi Krista Szöcs, plus încă destui alţii (care anume, se va vedea în antologia anuală pe care Claudiu Komartin şi cu mine o facem deja de trei ani), poezia română din 2013 a adăugat încă un an fast la seria celor anteriori. Din punctul acesta de vedere, cred că poezia ultimilor ani e mai consistentă decât proza – în sensul că pot reţine mai multe cărţi puternice de poezie decât de proză; şi, de asemenea, impresia mea e că s-au purtat discuţii teoretice mai intense în jurul poeziei – mai ales tinerii poeţi au ţinut să-şi precizeze poeticile, afinităţile & disocierile faţă de poezia anterioară. Prozatorii au fost, sub acest raport, mai tăcuţi.’
Un blog pentru iubitorii de opera este ‘Despre opera’ cu subtitlul ‘Impresii din alta lume’. Am gasit aici o relatare despre Concertul de Anul Nou de la Ateneu: ‘Programul primului concert din 2014 al Filarmonicii George Enescu a ținut de o aparentă logică: valsuri și muzică lejeră à la Neujahre Konzert, alături de inaugurarea anului Richard Strauss (se împlinesc 150 de ani de la nașterea compozitorului). Încercând să împace și capra și varza, alăturarea ultimelor patru lieduri (impregnate de subtilitate, filosofie și de o emoție foarte personală) de valsurile ușuratice ale lui Johann Strauss (și asta chiar pe fondul unui conflict între orchestră și management) nu a făcut decât să creeze un afiș incomprehensibil. Publicul a umplut sala (pentru valsuri), dar liedurile au plictisit probabil pe mulți dintre amatorii de operetă. Așa cum, pentru cei (foarte puțini) care veniseră să asculte liedurile, partea a doua era aproape inacceptabilă. Ca să nu creez nici un fel de așteptări greșite cititorilor, voi spune încă de aici că am plecat la pauză. Dar nu pentru că ar fi fost un concert ratat. Dimpotrivă!’
Oana Pulpa scrie la bookaholic.ro despre Picasso ca poet: ‘… timp de doi ani, 1935 și 1936, artistul a renunțat la pictură și sculptură scriind aproape zilnic. Rezultatul? Caiete întregi și, uneori, chiar șervețele, umplute cu poeme – cele mai multe fără titluri – care, asemenea picturilor sale, sunt extrem de expresive, energice, uneori violente, sfidând, de cele mai multe ori, sintaxa. Scrise fie în spaniolă, fie în franceză – unele poezii conțin cuvinte scrise în ambele limbi –, poemele lui Picasso sunt colaje de cuvinte, picturi literare ce evocă culoare, miros, sunet, gust și care conțin aluzii sexuale. “Tot ce găsiți în poemele mele veți găsi și în picturi. Mulți pictori de astăzi au uitat de poezie în picturile lor – când, de fapt, cel mai important lucru e tocmai poezia”, spunea artistul.’
Adriana Gionea scrie la bookmag.ro despre traducerea recent aparuta a cartii lui Haruki Murakami ‘Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj‘: ‘Noul roman scris de Murakami este plin de răspunsuri amânate care sporesc interesul pentru lectură. Este genul de carte pe care vrei să o citeşti închizându-te într-o cameră unde să nu te deranjeze nimeni. Dacă nu găseşti acest loc ferit de zgomotele intruşilor, nu-i nimic! Chiar dacă te afli în autobuzul unde oamenii se ceartă din cauza unui geam deschis/închis, vei fi transportat într-o altă lume prin deschiderea cărţii, deoarece autorul japonez are talentul de-a pune o barieră între cititorul dornic de intimitate şi mulţimea din jur.’
Teodora Gheorghe publica la ‘Semne Bune’ o cronica a unei culegeri de nuvele a unuia dintre scriitorii mei preferati, Boris Vian: ‘E greu să îl încadrez pe Boris Vian într-un anumit gen literar. Probabil că dacă ar mai trăi şi în zilele noastre, ar considera orice fel de etichetare drept un sacrilegiu. Totuşi, dacă ar fi să-i atribui o cvasidirecţie literară, mi-ar plăcea s-o numesc absurdul poetic. Este vădită înclinaţia scriitorului pentru jocuri de cuvinte, unele realmente imposibil de tradus, cum se întâmplă în nuvela „În cerc în jurul miezului nopţii” – o adevărată paradă de nume şi porecle înţesate cu semnificaţii hazlii. Comparaţiile insolite crează imagini puternice, proiecţie a unor mentalităţi flamboiante: „Ceaţa asta era caldă ca o dropie cu febră”. Epitetele cromatice sunt presărate cu generozitate, contribuind la tabloul multicolor de personalităţi şi întâmplări fantasmagorice.’
(Dan)
Constantin Pistea gazduieste in aceasta saptamana un interesant interviu cu scriitoarea Corina Sabau (careia i-am luat si noi un interviu anul trecut, pe Filme-carti.ro). Una dintre intrebari este, de altfel, provocata de una pusa de noi: ”C.P.: Cred că într-un interviu de pe filme-carti.ro ai spus că n-ai auzit de un film sau de o carte care să fi modificat în bine societatea. Care crezi că este rostul cărților? Trebuie să schimbe ceva în societate sau le citim doar de plăcere? C.S.: Cred că multe dintre ele ne dau acces la diverse tipuri de sensibilitate, observație, umor și inteligență și, bineînțeles, la informație. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj”, de Haruki Murakami
-”Sora lui Freud”, de Goce Smilevski
–”Așa s-a născut omul nou. În România anilor 50”, de Dorin-Liviu Bîtfoi
–”Soț și soție”, de Zeruya Shalev
–”Povestea doamnei Marina și a basarabeanului necunoscut”, de Tatiana Niculescu Bran
–”Un taur în vitrina de piatră”, de Liviu Antonesei
