Blogul Carturesti a publicat in preajma sarbatorilor un ‘Top 10 cărți pe care orice mic explorator al lecturii ar trebui să le descopere’. Cred ca nu este prea tarziu pentru micii citititori si pentru parintii lor sa parcurga aceasta lista. M-am bucurat sa regasesc in top 10 si trei dintre cartile care mi-au bucurat copilaria. Va las sa ghiciti care. Pe locul 1: ‘Omida mancăcioasă (The Very Hungry Caterpillar) este cea mai cunoscută dintre cărtile lui Eric Carle. O omidă iese din ou și pornește să caute hrană. Călătoria sa este o ocazie pentru copii de a învață fructele, numerele, culorile, dar și despre metamorfoza omidei în fluture, toate aceste informații fiind integrate atât de natural în poveste, încât cei mici vor învăța fără să simtă că o fac. Mai mult de atât, cartea îi învață pe cei mici despre cumpătare și despre diferența dintre gustos și sănătos.’
Adela Dinu recapituleaza in doua articole pe LaPunkt lecturile notabile ale anului 2018. Prima carte mentionata este ‘Povestea slujitoarei’: ‘Margaret Atwood imaginează o lume distopică în care femeile nu mai sunt obiecte sexuale, ci utere umblătoare aservite unei ideologii creștine radicalizate. „Prezentul poartă în pântec viitorul”. Distopia funcționează ca avertisment la adresa lumii occidentale polarizate, ale cărei energii pot oricând să ducă la veritabile explozii ideologice. Pentru orice femeie, Galaadul e iadul pe pământ. „Povestea slujitoarei” este, așadar, o distopie frisonantă cu ingrediente de thriller psihologic. Alături de Boualem Sansal („2084. Sfârșitul lumii”) și, parțial, de Michel Houellebecq („Supunere”), Margaret Atwood rescrie istoria sinuoasă a genului prin introducerea dimensiunii religioase/a teocrației. Față de modelele distopice ateologice/secularizate din prima parte a secolului XX (Orwell și Huxley), noile distopii ale fundamentalismului islamic/creștin își fac un program din desconspirarea potențialului distopic al prozelitismului religios. America din „Povestea slujitoarei” figurează o lume grotescă, noul Stat Creștin construit după modelul Statului Islamic, în care Dumnezeu e numai o idee, un instrument abil de manipulare a maselor.’
Adriana Gionea de la PostModern dedica prima cronica a anului cartii ‘Tangoul’ a lui Borges aparuta in traducere la Polirom: ‘Repovestită de Borges, istoria tangoului este de fapt o explorare nostalgică, devenită un tribut adus unui mare oraş, cu personajele sale devenite arhetipale. În mai puţin de 150 de pagini ai parte de imersiunea în adâncurile tulburătoare ale oraşului Buenos Aires, pe care ţi-o permite de obicei un roman-fluviu cu accente de realism magic, specific unui autor sud-american. Călătoreşti astfel prin cartierele unde tenebrele şi erotismul coexistau, înţelegi filosofia de viaţă a unor personaje controversate şi ajungi să descoperi uimit toleranţa unui mare scriitor pentru nişte locuitori care, fără pledoaria lui Borges, ar fi rămas nişte figuri detestabile.’
Editura Vellant a publicat o carte ‘Despre somn’ care este recenzata de Sever Gulea la Libris Blog: ‘În traducerea apărută la Editura Vellant a cărții lui Matthew Walker (un specialist cu experiență în studiul somnului la Berkeley și la Harvard) suntem avertizați însă de marile mituri în care ne-am obișnuit să trăim: că fiecare doarme cât poate și se poate obișnui așa, că ne putem antrena să dormim mai puțin ca să rămânem mai productivi, că somnul e mai degrabă un lux infantil al celor leneși sau comozi sau măcar că somnul nu este atât de important. În fapt, așa cum ignoranța de până acum ne-a protejat de a asuma somnul ca o prioritate permanentă, nu doar ocazională, recuperatorie, în vacanțe, odată cu popularizarea și avansarea cercetărilor legate de somn, mitologia autoindulgentă și disprețuitoare la adresa acestei activități se va clătina. Dacă suferiți deja de tulburări de somn, dacă vă mândriți cu o lipsă a nevoii de somn (dar vă mândriți, pe de altă parte, cât de bine valorificați orele nedormite), dacă aveți convingeri solide sau dacă nu știți nimic dar sunteți curioși în ceea ce privește această misterioasă activitate asemănătoare comei, în care halucinăm cu timpi încetiniți, fiind paralizați, atunci citiți cartea lui Matthew Walker, o explorare fascinantă prin cercetările ultimelor decade, care demolează mituri, reașază consecințele și importanța somnului (și a lipsei sale, desigur) până într-acolo în care să proiecteze schimbări societale (în educație sau sănătate) care să dea somnului ceea ce trebuie să primească.’
Viorica Stavaru de la BookHub scrie despre ‘Terasa Fericirii’ a Laviniei Bălulescu aparuta in colectia EGOgrafii a Editurii Polirom: ‘Odiseea bucureșteană a Laviniei Bălulescu, scriitoare și jurnalistă la „Adevărul”, editor coordonator al secției „Corespondenți” și editorialist. Un job care a presupus mutarea în București și adaptarea la un alt ritm de viață. Din 2012 și până acum, Lavinia Bălulescu și-a injectat zilnic doza de realitate a societății românești văzută din buricul târgului, cum s-ar zice. Panicată, insomniacă, oripilată de multe aspecte din jurul ei, a învățat cumva să reziste și să existe într-un oraș al contrastelor. A învățat chiar să-l iubească un pic, să-l îmblânzească sau să-l scuture cu ajutorul cuvintelor. Dintr-un om baricadat într-o garsonieră din Pantelimon, Lavinia s-a transformat în ceea ce trebuie să fie, în fond, un jurnalist și, implicit, un scriitor: un observator, omul care deschide altfel ochii spre semenii săi, spre diverse forme de viață. A reușit, așa cum ea însăși mărturisește „să treacă de suprafața lucrurilor”. Iar când Terasa Fericirii s-a transformat, din numele inspirat al unei bodegi de cartier, într-un personaj, apoi într-o carte, se poate spune că Lavinia Bălulescu a îmblânzit Capitala. Care i-a făcut loc în ea.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Freddy Mercury. O biografie intimă, scrisă de omul care l-a cunoscut cel mai bine”, de Peter Freestone
-”Un loc sub soare”, de Lisa Marklund
–”Șapte octombrie”, de Vlad Zografi
