A fost si saptamana trecerii dintre ani. Stelian Tanase a ales sa scrie cu aceasta ocazie despre ‘Anul Nou si superstitiile lui’: ‘Ce trebuie să faci sau să nu faci pentru a avea noroc în anul care vine. La miezul nopții, la trecerea dintre ani, trebuie să deschideți ușa pentru că anul vechi să iasă, iar cel nou să intre. În noaptea de Revelion, spun bătrânii, este bine ca fiecare să poarte o haină nouă și ceva roșu, care să atragă energiile pozitive și să aducă noroc. Iar cei singuri, potrivit superstiţiilor, îşi vor găsi în curând perechea. La cumpăna dintre ani, trebuie să aveți bani în buzunar sau în portofel pentru că, în acest fel, potrivit tradiţiei, veți avea bani tot restul anului. Nu măturaţi şi nu aruncaţi gunoiul din casă în ajun și în prima zi a noului an pentru că „măturați” şi „aruncați” și norocul din casă. Nu atârnați în perete calendarul noului an înainte de miezul nopții pentru că veți avea un an cu ghinioane.’ Putin cam tarziu, sa le retinem pentru Revelionul viitor.
”Ganduri in noaptea dintre ani’ am gasit si la ochiuldeveghe: ‘Niște simple mănunchiuri de carton, chiar ideologizate și cu încărcături de sens străine, poate golite, reprezentau – se spunea pe-atunci, – niște ”piedici în calea uitării”, niște suporturi pentru cuvinte, gînduri, urări, poate desene. ERAU, vreau să cred, gesturi frumoase. Oamenii își scriau cuvinte reale, cu caligrafii îngrijite, simțite, cu stiloul, cu pixul, cu creionul, cu orice ustensilă care lăsa urme ale manualității, ale gîndirii proprii, iar cine nu putea să scrie, ruga pe cel care știa, dar nu lăsa niciodată ca sărbătorile să treacă fără acest ritual al darului expediat prin poștă! Cartea poștală avea timbre, ștampile, abțibilduri, însemne și înscrisuri ale autorității poștale etc. Toate acestea umpleau de sens și semnificație gestul expeditorului, bucurîndu-l pe destinatar, fără tăgadă. Acestea toate par iremediabil neglijate acum, trecute cu vederea, ignorate. Lumea noastră aproape că nu mai scrie scrisori, cărți poștale, ilustrate, nu-și mai urează prin cuvinte ortografiate la masa de scris, ci de pe diverse device-uri, unele mai performante decît altele, dar tot atît de impersonale, seci și reci, precum sunt și acele dispozitive sau unelte de care se folosește majoritatea covîrșitoare. Despre lexicul urărilor de azi nici nu mai are rost să fac vorbire! E mai lesne așa? ‘
Andreea Banciu de la SemneBune a publicat in jurul noului an un interviu impartit in doua postari (una in 2013, cealalta in 2014) cu scriitorul iesean Florin Lazarescu: ‘AB: Mai poți după FILIT? FL: Da, acum sunt relaxat. Cel mai frică mi-era cu o săptămână înainte, să nu clachez fizic, pentru că psihic eram foarte ok, lucrurile mergeau foarte bine, dar, timp de 3-4 săptămâni m-am temut nu doar pentru mine, ci şi pentru colegii mei, că efectiv nu vom rezista fizic. Din fericire, n-a clacat nimeni, totul e în regulă. De-a lungul carierei am muncit în proiecte mari, în Polirom, dar exista un backup. Ştiam tot timpul că intervine altcineva şi rezolvă situaţia, dacă e necesar, pe când aici, ne-am împărţit treburile. Eu cu promovarea, ăla cu PR-ul (n.ed. George Onofrei), ăla cu programele etc. Dacă unul dintre noi ar fi clacat, ar fi fost foarte greu pentru echipă. Oricum am fi rezolvat-o, dar ar fi fost greu. Nu vorbesc de eroism, dar mă bucur enorm că a ieşit. Până la urmă, nu mai contează nimic – nopţi nedormite, efort – au fost toate răsplătite cu vârf şi îndesat, mult mai bine decât mă aşteptam. Nu mă aşteptam la feedback-ul ăsta extraordinar.’
Boris Marian-Mehr scrie despre ‘Vladimir Tismăneanu – cronicar al comunismului din România’: ‘Indiferent de atacurile de la dreapta/stânga, reproșurile, calomniile, aberațiile răspândite cu obtuzitate, invidie, xenofobie împotriva lui V. Tismăneanu, acesta va rămâne drept unul dintre cei mai merituoși „cronicari” a comunismului românesc, care a avut și el un specific. Recunosc că nu am fost de la început entuziasmat de scrierile sale teoretice, mă rețineau două aspecte – echivalarea fascismului, în speță a nazismului cu regimurile comuniste și accentul pus pe participarea unor evrei la edificarea comunismului în România, în speță pe cea a lui L. Răutu. Citind una dintre cărțile apărute mai de curând( în 2012) la Humanitas, „Lumea secretă a nomenclaturii”, o carte fără pretenții teoretice, dar o pasnoramă a unui adevărat „bâlci al deșertăciunii” care a fost regimul comunist din România, am început să privesc cu alți ochi demersurile de peste 20 de ani ale lui Tismăneanu …’
Wilkins Micawber a citit si a scris despre cartea lui Mircea Diaconu ‘La noi cand vine iarna’ recenzata si de Jovi: ‘Cu naturaleţea ei bine stăpânită, fără urmă de ostentaţie sau excese (de limbaj tare nici pomeneală) La noi, când vine iarna le poate părea multor cititori o carte prea cuminte. Impresia de idilic pe care ar putea s-o lase unele pasaje e perfect falsă. Romanul acesta scurt condensează remarcabil cruzime şi naivitate, bucurie şi angoasă şi, citindu-l, poţi rămâne cu regretul că s-a terminat prea repede.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Sirena”, de Camilla Lackberg
–”Istorisiri de pe plaiuri câmpinene”, de Alin Ciupală și Șerban Băleanu
–”Sala oglinzilor”, de Ion Cucu
–”Fotografia de portret”, de Annabel Williams
