De Ziua Copilului, Eli Badica de la Bookaholic ne ofera ‘Zece carti pentru copii de dat in dar de 1 iunie’. Am constatat cu aceasta ocazie ca selectia lui este complet diferita de cea de care am avut eu parte sau pe care as fi facut-o pentru copiii mei. Iata un exemplu: ‘Cui i-e frică de computer, Liviu Papadima (coord.) – Da, da, și pe acest volum vreau să pun mână. Am două motive: primul, pentru că vreau să văd cum s-au descurcat autorii români contemporani (Florin Bican, Marius Chivu, Florin Dumitrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Ion Manolescu, Liviu Ornea, Elena Vlădăreanu, Tudor Călin Zarojanu, Daniela Kluz, Doina Ruşti, Ana Maria Sandu, Matei Sâmihăian, Fanny Chartres, Gruia Dragomir, Laura Grünberg, Vlad Zografi) să scrie povești pentru cei mici legate de universul tehnologiei, al gadgeturilor, al vremurilor de dinainte de computer, al primei întâlniri cu pixelii etc.; cel de-al doilea, pentru că, întocmai precum se întâmplă și cu cei mici când își aleg o carte, mi-au atras atenția ilustrațiile Irinei Dobrescu :).’
Wilkins Micawber scrie la ‘Ce am mai citit’ despre cartea Lilianei Corobca ‘Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România’ aparuta la Cartea Românească: ‘Liliana Corobca a acoperit un material vast, deşi încă nu în totalitate accesibil specialiștilor, chiar la aproape 25 de ani de la căderea vechiului regim. Autoarea a făcut, în ansamblu, o treabă mai mult decât onorabilă, ţinând cont de marele efort de sinteză reclamat de tema aleasă. Exemplele sunt inspirat selectate, iar comentariile, pertinente. M-a surprins să văd că nu e citată nici măcar o dată cartea lui Ioan Lăcustă, Cenzura veghează, care ar fi putut ajuta la punerea în context a cenzurii din anii 1940. De asemenea, textul conţine (mult) prea multe greşeli de tipar, exprimări rebarbative, barbarisme chiar, evitabile dacă redactorul şi-ar fi dat silinţa. Există şi o serie de inconsecvenţe, provenite poate din insuficienta corelare a surselor citate. De pildă, cu referire la celebra antologie Poezia română modernă a lui N. Manolescu (1968) ni se spune iniţial că întregul tiraj a fost dat la topit. Inexact desigur, căci am chiar eu un exemplar din carte, dintr-un stoc ţinut într-un depozit vreme de peste două decenii şi scos pe piaţă în anii 1990. Ulterior ni se spune că tirajul a fost doar retras din librării ca urmare a unei reclamaţii la Ceauşescu. E ciudat şi termenul de „literatură” din titlu, care poate lăsa impresia că se va face referire la beletristică; or în carte găsim si exemple de lucrări neartistice supuse cenzurii. O accepţiune lato sensu a termenului de literatură asupra căreia ar fi meritat insistat. Trecând peste asemenea insatisfacţii, Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România este o lectură interesantă, pasionantă pe alocuri, care nu te face să-ţi pară rău pentru timpul pe care i l-ai alocat.’
Laszlo Alexandru impartaseste pe blogul sau impresii dintr-o vizita la Chisinau prilejuita de o conferinta culturala internationala: ‘Musafirul cel mai vizibil a fost, fără îndoială, H.-R. Patapievici. I s-a alocat întregul spaţiu de o oră şi jumătate, din prima sesiune de comunicări. El a utilizat şi timpul dezbaterilor şi, în mai bine de două ore, ne-a transmis gîndurile sale despre importanţa spiritualităţii creştine. Prelegerea a fost construită pe o strategie inductivă, prin succesiunea exemplelor din care ascultătorii, pilotaţi de vorbitor, ar fi urmat să extragă miezul de învăţătură. Punctul de pornire era plasat tocmai în China comunistă din 1992, unde conducătorii partidului unic erau frămîntaţi de ideea de-a stimula creşterea economică sustenabilă, prin revenirea la valorile moralei religioase. Această opinie bizară, de plasare a credinţei la rădăcina producţiei economice, ar fi fost reluată de liderii comunişti chinezi în anii 2002, 2003 şi 2006. Vorbitorul n-a insistat să ne ilustreze în ce măsură succesul de azi al economiei chinezeşti s-ar datora vreunei paradigme religioase, dar pesemne că nu asta urmărea – argumentarea strînsă –, ci mai curînd morişca unei cazuistici convergente.’
Ioana Cristina Casapu scrie pe blogul Carturesti despre cartea lui Mihail Shishkin ‘Parul Venerei’: ‘Părul Venerei, al șaselea roman al lui Shishkin, poate fi cel mai bine descris ca având toată emoția specifică clasicului rus, deslușită într-un stil postmodern exhilirant. Un protagonist ce se păstrează anonim, Interpretul, traduce din toate limbile poveștile lumii din dialecte stâlcite și scâlciate de minciună, speranță sau durere ale proscrișilor în căutare de azil într-o țară a făgăduinței. Povești trecute prin război, tortură, evadare și mișcate prin timp și spațiu ca anghilele spre ocean în râuri, amestecându-se în propria citire a protagonistului despre istoria persană, memorii ale unei călătorii la Roma cu fosta sa soție, scrisori spre un fiu înstrăinat, Nabuconodosaurus, stăpânul unei întinderi vaste, imaginate, și jurnalele unei cântărețe uitate, ce a trăit dizolvarea mamei Rusia la începutul secolului XX.’
(Dan)
Constantin Pistea a trecut cu o parte a interviurilor sale pe Ziarul Metropolis. In aceasta saptamana, ne-au interesat cateva dintre intrebarile si raspunsurile din dialogul intins pe mai multe zile cu Serban Tomsa: ”Prin anii ’90, mi-a căzut în mână „Amantul Colivăresei”, de Radu Aldulescu. Am simţit dintr-o dată, ca pe vremea lui Preda, că pagina de carte îmi palpită, vie, în mână, că personajele se mişcă sub ochii mei, că autorul are talent şi e un mare scriitor. Radu Aldulescu are meritul incomparabil de a fi reînviat romanul românesc aproape muribund, de a-i fi infuzat sângele sănătos al unei realităţi durabile şi, în definitiv, de a fi salvat această specie de la colaps. Este o performanţă literar-culturală fără precedent, nu îndeajuns de mult subliniată. Iată, mi-am zis, se poate scrie şi literatură adevărată, nu conserve puse între coperţi. Şi m-am reapucat de scris.”
Vladimir Tismaneanu scrie pe LaPunkt.ro despre volumul lui Denis Kozlov, ”The Readers of Novyi Mir. Coming to Terms with the Stalinist Past”, aparut in limba enegleza in 2013: ”Volumul de față este așadar un ghid fascinant în luptele intelectuale asociate cu cele două încercări ale lui Nikita Hrușciov de destalinizare: prima declanșată direct de „Raportul Secret” (februarie 1956), iar a doua inițiată cu ocazia celui de al 22-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în octombrie 1961. Înțelegerea dinamicilor destalinizării în perioada hrușciovistă este esențială pentru a sesiza sensurile gorbaciovismului și centralitatea problemei Stalin („blestemata problemă” cum a numit-o la un moment dat ultra-dogmaticul Iuri Adropov) pentru orice încercare de umanizare a sistemului sovietic. Aparatul ideologic a intuit corect că schimbărilor inițiate de „Novîi Mir” sub conducerea lui Tvardovski erau o sfidare fățișă a fundamentelor mitologice ale regimului. Acest fapt explică nervozitatea zbirilor ideologici față de încercările lui Ehrenburg de a recupera memoria culturală și de a readuce în discuția publică principalele victime ale Marii Terori dintre literați, inclusiv celebrii Osip Mandelstam și Isaak Babel, care odată cu eliminarea fizică dispăruseră și din literatură.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaților din Gulag”, de Sylvain Tesson
-”Soacre și nurori. La cine este cheia?”, de Aurora Liiceanu
–Interviu Mirel Bănică: ”Pelerinajele nu doar reprezintă România actuală; ele sunt România!”
