Doua postari mi-au atras atentia in aceasta saptamana pe blogul lui Vladimir Tismaneanu. In prima este semnalat succesul american al traducerii primului volum al trilogiei trilogiei ‘Orbitor’ a lui Mircea Cartarescu: ‘Primul volum al trilogiei lui Mircea Cartarescu, “Orbitor” a aparut in 2013 la editura Archipelago Books, in minunata traducere a lui Sean Cotter, cel care l-a tradus si pe Nichita Stanescu. Au aparut de-acum numeroase cronici. Scriitorul este asezat in compania lui Burroughs si Borges. In “Los Angeles Review of Books”, Bogdan Suceava scrie: “A novel with a strong original voice, a unique flavor, and well-crafted poetic language, Blinding is a delight and a surprise, a major discovery of this year.” Cotidianul britanic “The Independent” nu face catusi de putin economie de superlative: “The media hysterics who depict Romania solely as the home of demon migrant hordes will not care that a novelist from that country became a hot tip for the Nobel Prize in Literature this year…. Above all, Blinding insists that memory can make a world. ‘The past is everything, the future nothing.’ From that past – which stretches back to encompass all of human history – Cartarescu has fashioned a novel of visionary intensity. Bring on the next instalment – soon.”‘
Cea de-a doua semnaleaza aparitia cartii de dialoguri ‘Ce a fost – cum a fost’ intre Paul Cornea si Daniel Cristea-Enache: ‘Apariţia volumului “Ce a fost – cum a fost” (dialoguri între profesorul Paul Cornea şi Daniel Cristea Enache), publicat recent de editura Polirom, este un excepţional eveniment cultural, politic şi moral. Strălucit intelectual de formaţie umanistă, trecut prin aventura radicalismului de stânga, vindecat de iluziile marxiste, Paul Cornea oferă analize de o admirabilă sinceritate şi nu mai puţin lăudabilă profunzime asupra celei de a doua jumătăţi de istorie românească, şi nu numai, a secolului douăzeci. După ştiinţa mea, nu există o altă mărturisire analitică a unui reputat intelectual român de stânga care să atingă cotele de onestitate, inclusiv la nivel autocritic, precum cele pe care le întâlnim în acest volum. Îl recomand din inimă tuturor celor care chiar vor să înţeleagă ce a fost şi cum a fost.’
Arnoux de la ‘Semne bune’ a reusit sa-i ‘smulga’ un interviu lui Emil Brumaru. Intrebarile sunt in general mult mai lungi decat raspunsurile poetului. De exemplu: ‘SB: Să ne întoarcem la poezie. Cum vă împăcaţi cu eticheta de poet porno, care vi se pune foarte des pe internet şi numai? Aveţi cititori (mai degrabă pentru genul ăsta de abordare ar merge termenul de fani) care vă apreciază exclusiv pentru asta? EB: Nu-s poet porno. O știu foarte bine și mi se cam fîlfîie de ce cred alții…în privința asta.’
Tot la ‘Semne bune’ Sowilo scrie despre romanul ‘Cartuse’ al lui Andrei Pogorilowski, despre ale carui carti am scris si eu la filme-carti.ro si caruia i-am publicat in acest an aici si un interviu: ‘Stilul lui Pogorilowski este închegat și orchestrat în asemenea fel încât nu-ți vine să ratezi vreun rând sau vreo pagină. Interesat cu precădere de proza românească interbelică, scriitorul a reușit să creeze, cumva, un aer din alte vremuri în cadrul romanului despre care vorbim. Ușurința trecerii de la un fragment narativ-temporal este impecabilă, fără obstacole, ca o plonjare executată la trambulină de un înotător profesionist. Nefiind pasionat de televiziune, ci mai degrabă de BBC, a ”ratat” ocazia de a crea un roman telenovelistic, pentru că eu nu pot încadra un asemenea roman (atât de bine scris!) în haznaua pentru coafeze.’
Eli Badica scrie la Bookaholic despre cartea lui Ruth Ozeki ‘Poveste pentru timpul prezent’: ‘Poveste pentru timpul prezent este o carte atât de bogată, de delicată și de plină de cuvinte înțelepte, atât de legată în ciuda tuturor contrariilor, tuturor subiectelor atinse și dezvoltate, încât nu poți să nu o consideri o descoperire. Și nici nu o poți rata. O lectură obligatorie pentru absolut toți bookaholicii, de citit în orice stare de spirit.’
Andrea Balint de la bookblog s-a delectat cu o antologie de sezon: ‘Povestirile strânse în volumul Crăciunul în cele mai frumoase poveşti reuşesc foarte bine să redea toate aceste sentimente din copilărie şi recreează atmosfera din perioada sărbătorilor, de parcă această perioadă s-ar afla sub un con de lumină. De fapt, cred că asta mi-a plăcut cel mai mult în aceste povestiri. Pentru că, majoritatea, nu vorbesc despre Moş Crăciun sau spiriduşi sau lucruri fantastice, ci vorbesc despre oameni. Unele dintre ele m-au mişcat până la lacrimi, altele m-au făcut să râd, iar unele au reuşit chiar să mă ţină cu sufletul la gură. ‘
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Poveste de Crăciun”, de Charles Dickens
–”Dragul meu turnător”, de Gabriel Liiceanu
