A fost saptamana festivalurilor. De ce plural? De ce organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iasi si al Festivalului Internațional de Carte Transilvania din Piața Unirii de la Cluj nu au coordonat intre ei, poate nu au putut, poate nu au vrut sa coordoneze, in asa fel incat sa evite ca cele doua evenimente sa nu aiba loc la concurenta, in aceeasi saptamana? Este ca si cum organizatorii festilvalurilor de film de la Cannes si Berlin ar hotari sa le organizeze in acelasi timp, la concurenta. Doar ca piata de carte romaneasca si capacitatea de a invita scriitori si critici si public (si chiar si bloggeri) este infinit mai mica. Deci? Stie cineva? Asteptam cu interes niste explicatii.
Pana cand primim raspunsuri (si le vom publica cu placere) sper ca ati urmarit relatarile lui Jovi de la FILIT. Vor urma si alte relatari, interviuri, fotografii. Despre evenimentul de la Iasi a scris si Diana Cuzic de la liternet.ro: ‘Festivalul a crescut frumos şi, în 2017 încearcă să răspundă unei game mai variate de cititori. FILIT-ul 2017 are, pe lângă Casa FILIT care a luat în stăpânire Piaţa Unirii din centrul oraşului, o Casă a poeziei, o Casă a copilăriei şi o Casă Fantasy care răspund interesului cititorilor faţă de aceste genuri. Personal, mă bucură nespus ideea organizatorilor de a acorda o atenţie bine meritată poeziei, literaturii fantasy şi cărţilor pentru copii. Dacă în ceea ce priveşte poezia, edituri prestigioase i-au dedicat colecţii, abia în ultimii ani literatura fantasy şi cărţile pentru copii şi-au găsit sau redescoperit vocile româneşti care contează. Şi este important că s-a întâmplat acest lucru pentru că un cititor se creşte de mic şi, pentru a îl atrage spre lectură este nevoie de cărţi care să corespundă intereselor şi preocupărilor generaţiei de azi.’
Pe portalul internetic al revistei Alecart am descoperit un articol care pune intrebarea ‘Ce (ne) mai „spune” astăzi un festival de literatură?‘: ‘… festivalurile de literatură lasă o amprentă profundă pe termen lung asupra celor ce participă sincer (!) la acestea. Întâlnirea cu scriitorii și, implicit, dialogul cu aceștia, ideile pe care ni le transmit, ajung să ne onoreze singurătatea din timpul lecturii romanelor/poeziilor lor. Mesajul cărților citite, gândurile și trăirile provocate de ele în timpul petrecut singuri printre paginile volumelor sunt fructificate în momentul în care ne aflăm de o parte a dialogului, de cealaltă fiind scriitorul. De asemenea, schimbul liber de replici (mai mult sau mai puțin direct) cititor – scriitor oferă șansa de a arunca o privire asupra persoanei scriitorului, asupra felului în care se prezintă el ca om și creator în același timp. Poate chiar în mod inconștient în fază inițială, această pătrundere în miezul literaturii, fie ea și una fugară, insuflă un sens mai adânc vieții cititorului, cultivându-i și cizelându-i spiritul.’
Catalina Micu de la blogul Carturesti o intevieveaza pe Mara Wagner– autoarea cartii În spatele blocului, apărută la Nemira: ‘CM: Lucrezi în presa scrisă, ești blogger, deci scrisul nu ți-e atât de străin. Dar cu toate astea, cât de dificil a fost procesul de creare pentru cartea asta? Ce ți s-a părut greu, ce ți s-a părut ușor? Ce sfat ai avea pentru cineva care vrea să debuteze? MW: Da, într-adevăr, lucrez mult cu texte și asta, mi s-a spus de la editură, s-a văzut în scriitura relativ cursivă pentru un debutant. Aspectul ăsta, să spunem, a fost partea mai ușoară. La fel de ușor și deosebit de plăcut a fost să mă scufund în propriile amintiri, să pescuiesc și să notez toate elementele și detaliile tipice perioadei – le-am retrăit pe fiecare cu bucuria pe care o simți când îți revezi casa în care ai copilărit. Partea un pic mai grea mi s-a părut să construiesc o poveste credibilă și care să nu fie totuși identică cu a mea, dar cred m-am descurcat până la urmă, dat fiind că m-am inspirat totuși din personaje existente. Iar cel mai greu a fost – și mi se pare în continuare, mai ales la romane – plasarea acțiunii pe axa timpului, cu toate salturile și fâțâielile în prezent și trecut, adică îmbinarea armonioasă a timpurilor, astfel încât pentru cititor totul să fie curgător și limpede, chiar dacă acțiunea nu e cronologică. Un sfat pentru debutanți nu știu dacă sunt în măsură să dau, poate doar să insiste până când primesc un răspuns, fie el și negativ.’
Andreea Stanescu recenzeaza la ‘Raftul cu idei’ romanul ‘Inocentii’ al Ioanei Pârvulescu: ‘… descoperim în cartea Ioanei Pârvulescu istoria unei familii numeroase, care, vreme îndelungată, a locuit în aceeași casă mare, cu etaj, pe de strada Maiakovski, din Brașov. Personajele sunt atât de frumos creionate, încât nu e deloc greu să ajungi să le îndrăgești și să ai impresia că le cunoști personal, că le-ai mai văzut cândva în viața asta (poate chiar în familia ta?!)’
Cristian Patrascanoiu scrie in ‘LaPunkt’ despre cartea lui Sebastian Lazaroiu ‘Balena Albastra’ aparuta in colectia ‘Ego – proza’ de la Polirom: ‘Despre carte în sine: nu e rău scrisă, deși există unele pasaje în această carte ar fi avut nevoie, probabil, de mai multă șlefuire – în sensul în care, bunăoară, E.Hemingway, cînd scria proză, după primele versiuni, începea să tai drastic din adjectivele și adverbele de care făcuse uz. Or, revenind la cartea lui S. Lăzăroiu, în formula publicată se vede uneori o abundență nefirească, mai ales pentru anumite pasaje descriptive, o aglomerare de amănunte care ies din logica – adesea, atît de sănătoasă, inclusiv pentru literatură – lui ”less is more”. Altfel, ”Balena albastră” stă, bine închegată, pe mai multe planuri – e și un roman de acțiune, dar și o carte care încearcă să deconstruiască cîteva tipuri de minți, așadar, e o carte care are o amprentă psihologică destul de apăsată. Spre finalul anului, e promisă o a doua – tot un roman (o carte despre un hater, ceea ce poate însemna că primul val de reacții publice de după apariție are un potențial conflictual politic și mai exploziv decît în cazul cărții de debut)-, așa încît, cu o vorbă care este deja clișeu, nu ne rămâne decît să așteptăm și să vedem dacă acel volum va confirma un debut interesant.’
La SemneBune am citit cronica semnata de Ion-Valentin Ceausescu a cartii Pădurea lui Joaquin Phoenix de Celestin Cheran, aparuta in editura Herg Benet: ‘Găsim în carte sexualitate, lumi virtuale, povești ale devenirii unui tânăr, o poveste din viața Morții sau o povestire pornind de la un personaj real, actorul Joaquin Phoenix, care dă și titlul volumului, ‘Pădurea lui Joaquin Phoenix’, Herg Benet, 2016 Nu mi se pare cea mai bună proză a volumului, dar este cu siguranță ce amai reprezentativă pentru demersul său. Găsim aici cam toate elementele pe care le conțin și celelalte povestiri: atmosfera, felul în care autorul își construiește, progresiv, narațiunea, finalul surprinzător, care este de altfel unul dintre elementele cele mai importante ale unei astfel de proze.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–10 lucruri interesante despre cultura Japoniei moderne
–Αndreea Răscuceanu propune dialoguri creative cu și despre literatura română contemporană
–FILIT 2017 ziua 1: Savoarea umorului englezesc al lui Jonathan Coe și alte întâlniri literare
–FILIT 2017 ziua 2: Între foști și viitori câștigători ai Nobelului pentru Literatură
–Fragment în avanpremieră: ”Belgravia”, de Julian Fellowes
–Fragment în avanpremieră: ”E-un rege nebun în Danemarca”, de Dario Fo
