Vladimir Tismaneanu face pe blogul sau o recomandare de lectura: ‘“Miracolul” lui Andrei Cornea (Humanitas, 2014) este printre cele mai bune cărți de filosofie politică pe care le-am citit în anii din urmă. Când spun bună, mă gândesc, ca și în cazul “Omului recent” de H.-R. Patapievici, la valoarea morală a cărții, la prospețimea ideilor ei, la originalitatea intuițiilor și la coerența demonstrației. Prin rigoare, prin tematică, prin pasiunea gândului și vocația literară de excepție, această carte îl plasează pe Andrei Cornea în compania unui Leszek Kołakowski. Nicidecum un epigon kołakowskian, ci un spirit afin, un partener de reflecție al marelui gânditor pentru care, la fel ca pentru filosoful român, teodiceea raționalizată a lui Hegel simbolizează una din marile capcane spirituale ale vremurilor moderne. Ne amăgim, spune Andrei Cornea, cu gândul că istoria universală ar avea un plan ascuns, că, asemeni unui tunel, ar avea un capăt, un terminus ad quem unde lumina va pogorî asupra muritorilor în ceea ce Hegel numea coincidența subiect-obiect. O coincidență pe care tânarul Lukács o regăsea, ca transcendere a reificării, în conștiința de clasă a proletariatului, acea clasă Mesia a istoriei celebrată de tânărul Marx.’
In consistenta sectiune de Polemici a blogului sau Laszlo Alexandru ii adreseaza o scrisoare deschisa lui Paul Goma: ‘Între ce-aţi fost pînă în anul 2000 şi ce-aţi devenit după aceea s-a căscat o prăpastie uriaşă. Parcă a prins viaţă o clonă care vă poartă numele. Argumentaţia atentă a fost înlocuită de urletele stilistice. Ironia jucăuşă a fost alungată de satira grobiană. Căutarea dreptăţii a fost izgonită de injustiţia colosală. Căci e de înţeles să condamni un om pentru ceea ce-a făcut efectiv, ca securist, comunist sau hitlerist. Dar este o imbecilitate uriaşă să condamni omul pentru că s-a născut într-o comunitate etnică, evreu, ungur, moldovean sau altceva. (Şi asta v-o semnalează cel care are “nostalghia popasului de acum un mileniu pe aceste meleaguri”. Vai, cîtă generozitate stilistică! Pe vremea cînd vă luam apărarea în presă nu vă deranja patronimul meu unguresc.) Nu e de mirare că prietenii (puţini) care vă susţineau în lupta anticomunistă, în anii ‘90, s-au făcut nevăzuţi. Da, ştiu, au apărut alţii între timp, dar de ce-l consideră aceştia mai interesant pe antisemitul Goma? De ce nu l-au preferat, partizanii de-acum, pe anticomunistul Goma de odinioară?’
Despre ‘Operațiunea Sweet Tooth’ de Ian McEwan aparuta la Polirom a scris pe blogul Carturesti Iulia Verbancu: ‘Operațiunea Sweet Tooth nu este o carte de spionaj, ci una despre practicile spionajului în lumea culturala verstică – despre încrengăturile birocratice și logicile absurde ale serviciilor secrete ale perioadei. Mai departe, este o poveste de dragoste și o odă închinată scrisului și cititului: de la actul de a crea, la modul în care citești un autor ori la relația pe care o ai cu scriitura unui om pe care îl cunoști.’
Se numeste Georgiana si tine un blog care se numeste Lorellei unde am citit in aceasta saptamana o recenzie la ‘Cartea de gramatica interioara’ a lui David Grossman: ‘Mi-a plăcut dualitatea personajelor, fiecare are două părţi de arătat în momentul bine ales din structura romanului. Aaron este exemplul cel mai evident: un copil naiv, bun, cu gânduri nevinovate şi un copil crud, răzbunător, chiar violent. Dacă adunăm toate aceste caracteristici ajungem la o carte plină de idei originale, frumoasă şi tulburătoare. Nu e chiar uşor de citit, dar la sfârşitul ei ştii că ceva s-a schimbat.’
(Dan)
Constantin Pistea scrie din nou pe blogul sau (laudabil) despre un roman al lui Dan Stanca. De data aceasta este vorba despre ”Mut”: ”Poate că „Mut” mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am citit până acum de Dan Stanca („Cei calzi şi cei reci”, „Craii şi morţii”, „Boala şi visul” şi „Jurnalul aşteptării”), deşi parcă trecerea de la povestea lui Radu Virgil la jurnalul personajului-scriitor Dan Stanca s-a făcut prea de tot şi prea fără recurs. Finalul nu revine, aşa cum ar trebui, la viaţa lui Radu Virgil, iar parcursul îl cam neglijează pe cel care, de fapt, filtrează toată povestea. Cumva, totul pare un pretext pentru inserarea în conşţiinţa romanului a jurnalului adevăratului scriitor Dan Stanca, dar numai cei care-l cunosc foarte bine pe Dan Stanca îşi pot da seama cât din „Mut” este realitate.”
Cum sună titlul unei cărți-”Târfe asasine”? Dar cum sună titlul unui articol-”Femeile sunt târfe asasine, Max”? Foarte tentant, nu-i așa? La fel e și articolul Izei de pe SemneBune.ro despre cartea lui Roberto Bolano: ”Bolaño impresionează, în povestirile sale prin stilul original și alegerea unor teme mai puțin întâlnite. Personajele sale sunt, fiecare în parte, conturate cu atenție, apar în paginile cărții ca aduse direct din realitate – totul într-o lume mai puțin cunoscută celor cu alt suflet decât cel latino-american. Cadrul în care personajele sale își desfășoară (în cea mai mare parte) activitățile de zi cu zi pare un cadru exotic, pe alocuri supra-realist, iar frumusețea acestuia survine în urma încrederii pe care scriitorul o acordă cititorilor săi – la rândul lor persoane cu inteligență și imaginație.
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Pan. Victoria”, de Knut Hamsun
–”A World Apart”, de Gustav Herling (I)
-”Câteva lucruri despre tine”, de Florin Irimia
–”Al patrulea zid”, de Sorj Chalandon
-”Sunt un gunoi, sunt un nimic”, de Radu Cîrstea Ratzone
