Iulia Verbancu scrie la blogul Carturesti despre romanul scriitorului israelian Meir Shalev ‘Roman rusesc’ aparut in colectia Globus a editurii Univers: ‘Shalev și-a petrecut aproape toată copilăria într-un loc ca cel pe care îl descrie. S-a născut în Nahalal – cel dintâi moshav, înființat în 1921. Unii din oamenii descriși sunt inspirați din realitate, cum este cazul femeii cu o obsesie pentru curățenie – personaj pe care Shalev îl va dezvolta într-un alt roman al său (autobiograficul Bunica mea rusoaică şi aspiratorul ei american, din 2009); la fel și unele dintre întâmplări, însă accentul cade pe imaginar. Meir Shalev spune că ultimul lucru pe care l-ar face ar fi să predice cititorului vreo convingere personală: pentru asta există non-ficțiunea, în timp ce experiența estetică profundă a literaturii vine din artă și emoție.’
Sever Gulea scrie la ‘Libris’ despre ‘Aceasta orbitoare absenta a luminii, romanul lui Tahar Ben Jelloun: ‘Ceea ce evocă însă Tahar Ben Jelloun în romanul tradus și publicat de Editura Art rivalizează lejer sau chiar depășește chiar si culmile cruzimii premeditate din Fenomenul Pitești: o pedeapsă oarbă, fără finalitate precisă, fără o miză de reconstrucție, fără o reducție ideologică a umanului, pur și simplu suspendarea unor deținuți într-o stare eternă de incertitudine, o condamnare la o noapte infinită, la o lentoare subtilă în care moartea este întârziată și chinul distilat în cele mai concentrate forme. Romanul Această orbitoare absență a luminii spune povestea unor prizonieri africani, prinși după o lovitură de stat eșuată (despre rolul lor în evenimentul în care au fost implicați la începutul anilor 70 aflăm doar fragmente sporadice pe parcursul poveștii) și întemnițați în crunta închisoare Tazmamart, unde au rămas nu mai puțin de 18 ani. O anticameră a morții sau mai bine spus un loc menit să pregătească o stare de premoarte întinsă ad infinitum pentru rezidenții ei, un spațiu în care timpul se scurge în părticele de sânge și piele, un adevărat mormânt întunecat în care prizonierii sunt ținuți la limita supraviețuirii.’
Wilkins Micawber nu a fost impresionat de ‘Amintirile unui uituc’ semnate de Barbu Cioculescu: ‘Prin natura materialului, prin datele existenţiale ale autorului Amintirile unui uituc puteau fi un excelent volum de memorii, Zic „puteau”, căci nu sunt. Stilul prolix, cu veşnice şi agasante piruete, cu numeroase reveniri asupra unor pasaje anterioare (reproduse câteodată ad litteram, de zici că s-a greşit paginaţia) face lectura dificilă fără a adăuga valoare. Multe pagini sunt marcate de pedanterie, de glume de belfer care aşteaptă parcă reacţia clasei la un mot d’esprit, cu paradă de erudiţie vană. Anexele cărţii sporesc impresia de redundanţă, căci conţin articole publicate în anii din urmă în care autorul reia episoade deja istorisite în corpul Amintirilor… Abundentele greşeli de tipar scad şi ele din valoarea cărţii, la fel scăpările de tot felul.’
(Dan)
Despre romanul ”Mătase” al lui Alessandro Baricco, scrie pe larg Adriana Gionea pe PostModern.ro: ”La fel cum o fac maeştrii artei nipone, Baricco te obligă să devii un cititor lent, fără a te plictisi, care acceptă să încetinească tocmai acel ritm febril al lecturii pentru a se bucura de pasaje întregi scufundate în tăcere sau de scenele pline de gesturi inexplicabile, ciudate pentru străini, dar normale în lumea japonezilor. Vei fi surprins de abilitatea scriitorului italian de a crea imagini picturale, asemănătoare celor din cărţile scrise de Kawabata sau de primele doamne japoneze ce s-au aventurat în arta scrisului, precum Sei Shonagon sau Murasaki Shikibu.”
Răzvan van Firescu a fost încântat de umorul din ”Viața financiară a poeților”, de Jess Walter (o carte care ne așteaptă și pe noi la urgențe) și a scris despre asta pe blogul său: ”Jess Walter nu știu dacă reușește să scrie o carte determinantă pentru secolul XXI dar categoric scrie un roman care merită să se înscrie în cursa pentru top 10 cărți faine din secolul în curs. Nu doar că știe cum să scrie, dar umorul său este unul atât de machiavelic, sadic și sarcastic încât te face să te îndrăgostești iremediabil de el. Povestea pe care o creează este atât de simplă dar atât de surprinzătoare, amăgitoare, sensibilă, haioasă și fascinantă încât citești cartea cu zâmbetul pe buze, strângând din dinți o dată cu Matt, urlând împreună cu tatăl său și chiuind alături de cei doi puștani Franklin și Teddy.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Fotograful Curții Regale”, de Simona Antonescu
–”Instalarea fricii”, de Rui Zink
–”Manuscrisul fanariot”, de Doina Ruști
-”Lumea de orez”, de Su Tong
–”Dușmanca. Balul”, de Irene Nemirovsky
–Interviu Simona Antonescu: ”Conștiința unui trecut, asumarea lui, te faci să fii sigur pe tine, să simți cumva pământul sub picioare”
–Avanpremieră editorială: ”Sectanții”, de Vasile Ernu
–Avanpremieră editorială: ”Mierla neagră”, de Radu Țuculescu
