„Așa începe răul”, de Javier Marías
Editura Litera, Colecția Clasici contemporani, București, 2021
Traducere: Lavinia Similaru
”Adevărul e o categorie pe care o suspendăm cât trăim.”
Așa începe răul este roman visceral, o combinație reușită între Philip Roth, Hanif Kureishi și Tanizaki, însă cu tușa pasională a scriitorilor de limbă spaniolă. Fără a pica în păcatul unei povești clasice despre adulter și deteriorarea relațiilor, Javier Marías creează un text cu profunzime și senzualitate, în care explorează nemilos părțile întunecate și tensiunile erotice ale mariajului dintre Eduardo Muriel, un regizor aflat în colaps emoțional și profesional, și Beatriz, în tandem cu apariția tânărului Juan de Vere.
”Lucrurile pe care cineva e atât de tentat să le lase să îi scape, să le povestească, să întrebe de ele, să le propună, izbucnesc aproape întotdeauna, până la urmă se ivesc de parcă nicio forță, nici un raționament n-ar fi nicicând în stare să pună stavilă, bătăliile înflăcăratei noastre limbi le pierdem necontenit.” (pg. 25)
Acțiunea are loc Madrid, 1980, și nu se rezumă doar la faptele din viața celor trei personaje principale, ci atacă și probleme cu impact social care au marcat societatea spaniolă după perioada de dictatură a lui Francisco Franco, 1939-1975, ajuns la putere în urma unui război civil extrem de sângeros.
Juan de Vere, care are 23 de ani, este angajat ca asistent al lui Muriel și petrece mult timp în casa acestuia încercând să afle adevărul legat de o serie de fapte josnice săvârșite de unul dintre prietenii regizorului în timpul dictaturii, doctorul Jorge Van Vechten. Juan devine însă și martorul unor scene ciudate de abuz între cei doi soți. În perioada respectivă divorțul nu era legalizat în Spania, iar Beatriz Noguera nu poate scăpa din infernul unei căsniciei care devenise închisoare, fiind pedepsită pentru presupuse infidelități din trecut. Neliniștea și incertitudinile care planau în societatea spaniolă se răsfrâng și asupra celor trei, secretele și păcatele personale din trecut fiind indisolubil legate de istoria politică brutală a țării. Romanul tratează nu numai trădarea, adulterul, dar mai ales impostura, atât în viața personală, cât și în cea profesională, capacitatea de disimula până la disoluția propriu eu sentimentele veritabile.
”De fapt, trebuie să plecăm de la ideea că am făcut cu toții ceva rău vreodată. Și tu, ori dacă nu, ai tot timpul din lume, prea mulți ani înainte, ăsta e inconvenientul de a fi tânăr. Astfel că vei face.” (pg. 345)
Examinarea zonelor gri ale moralei private, dar și în modul în care poveștile personale dezvăluie adevăruri despre trauma istorică, compromisurile, decăderile și ezitările culminează la Javier Marías într-o proză frumoasă, cu fraze lungi și sinuoase, aducând aminte în unele pasaje de textele lui William Faulkner. Scriitorul spaniol își construiește intriga prin intermediul unor personaje sofisticate, într-un mediu în care misoginia este la cote alarmante, iar bufoneria de asemenea. Cei din societatea înaltă trăiesc periculos, sunt pradă exceselor în cea mai mare parte a timpului, iar secretele sunt aproape o necesitate a vieții lor. Snobismul și vanitatea fac și ele parte integrantă din scenariu.
”Ceea ce pentru mine era un fapt important sau grav – poate o josnicie comisă de mine – devine încă o poveste , nebuloasă și interșanjabilă, cel mult o extravaganță amuzantă, gândește cel ce a narat, oral sau în scris, sau prin reprezentare, e totuna. Ceea ce era singular pentru mine în timp ce era secret și necunoscut se preface în vulgaritate odată expus și aruncat în punga comună a poveștilor care se aud, se amestecă și se uită și care pe deasupra vor putea fi transmise și tergiversate de oricine trece pe acolo sau la care ajung, pentru că după ce le dai glas plutesc în aer și nu ai cum să le împiedici să plutească în aer sau să zboare, dacă le învăluie ceața sau le duce vântul, și să călătorească în spațiu și în timp, distorsionate de nenumărate ecouri și de șirul repetărilor.” (pg. 355)
Eduardo o abuzează verbal Beatriz și îi refuză orice formă de afecțiune. Juan deVere are misiunea inițial să ia notițe, să facă comisioane, traduceri de scenarii, dar ulterior este rugat de Eduardo să-l urmeze pe doctorul Van Vechten, să petreacă timp cu el, să se infiltreze în cercul său și să observe ce gen de om este cu adevărat, bănuindu-l de o relație adulterină cu soția sa. De Vere face întocmai, însă ajunge să fie obsedat și el de soția lui Eduardo. Pendulează între viețile celor doi soți și cea a doctorului Van Vechten, fiind în permanență într-o stare de neliniște legat de partea pe care trebuie să o aleagă, ce trebuie și ce nu trebuie să dezvăluie.
”«Dacă eu aș fi Muriel, n-aș trata-o așa, mi-ar plăcea să răspund la intenționatele ei mângâieri ocazionale pe care el le respinge cu atâta îndârjire și să mă apropii de ea», sau «Când era tânără trebuie să fi fost foarte ispititoare, înțeleg că Muriel a vrut-o lângă el ziua sau noaptea, cu siguranță aș fi vrut-o și eu. Fie și numai din senzualitate, care înseamnă destul într-o căsătorie. Însă n-am fost Muriel atunci, nu sunt nici acum.»” (pg. 81)
Totul este prezentat de Javier Marías într-un limbaj sofisticat, hipnotic, presărat cu digresiuni și observații filozofice care dau prozei savoare și consistență. Flashurile tânărului Juan, care povestește din memorie, se îmbină cu o serie de cugetări din prezent, cu analiza perioadei franchiste și post franchiste, a trădărilor și corupției multora dintre cei pe care i-a întâlnit sau cunoscut în perioadele respective. Proza scriitorului spaniol nu m-a dezamăgit nici de această dată, ba chiar mai mult, Așa începe răul deține locul întâi în topul romanelor sale.
”Senzațiile sunt instabile, se transformă în amintire, variază și dansează, pot prevala asupra celor spuse și auzite, asupra respingerii și acceptării. Uneori senzațiile ne fac să renunțăm, alteori ne dau curaj să încercăm din nou.” (pg. 104)
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
(Sursă fotografii: penguin.com.au, litera.ro)
