”Poveste pentru timpul prezent”, de Ruth Ozeki
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, Iași, 2013
Traducere din limba engleza de Ana-Maria Lisman
”Bună! Numele meu e Nao și sunt o ființă a timpului. Știi ce e o ființă a timpului? Ei bine, dacă îmi dai puțin timp, îți voi spune. O ființă a timpului este cineva care trăiește în timp, adică tu, eu și oricine care există, a existat și va exista vreodată.”
Literatura japoneză este ca o cutie a Pandorei. O deschizi cu cele mai bune intenții și îți explodează în față cu cele mai crude, tragice și realiste reprezentări ale condiției umane. Poveste pentru Timpul Prezent prezintă toate detaliile pentru o călătorie ca în 1984 sau Battle Royale, vieți fictive din care abia aștepți să scapi, să privești lumea din jurul tău și să îți amintești că respiri într-un microunivers unde moartea este încă departe. Cu toate acestea, devine o călătorie care îți dorești să nu se mai termine vreodată.
Câteva luni după tsunami-ul din 2011 care a distrus coasta Japoniei, o cutie de mâncare Hello Kitty ajunge pe o insulă din British Columbia, unde este găsită de Ruth. Înăuntru, fosta scriitoare descoperă un teanc vechi de scrisori și un jurnal ascuns între coperțile cărții În Căutarea Timpului Pierdut. Dintr-o cafenea din Tokyo, Nao Yasutani îi scrie cititoarei invizibile și imposibile despre ea, despre familia ei, despre incredibila ei străbunică de 104 ani, fostă luptătoare feministă. Și despre sinucidere. Într-o călătorie prin cultura americană și japoneză, budism, practici ijime, moarte și mecanică cuantică, atât Ruth, cât și Nao caută sensul existenței lor, amândouă pierdute într-un mediu claustrofobic, în care nu se potrivesc.
Pe o parte rezumat al budismului, pe de alta, un tratat despre oameni și toate modurile ciudate în care mintea îi poate sabota, romanul aduce în prim-plan relația scriitor-cititor, modul în care cel din urmă este creat din dorința autorului, prin puterea și talentul său. Mai apropiat de pisica lui Schrödinger decât de poezie, Ozeki aduce foarte aproape de noi posibilitatea ca existența noastră, în fața cărții ei, să nu fie decât o reprezentare fizică a viziunii sale: aceea de a-și face povestea auzită.
După ce tatăl ei își pierde slujba din Silicon Valley și familia este obligată să se întoarcă în Japonia, Nao ajunge ținta impulsurilor criminale și sadice ale colegilor săi de clasă, care pot părea imaginate, însă sunt cât se poate de reale, își privește tatăl căzând în depresie și încercând să se sinucidă fără succes și, de la a fi o tânără iubitoare de viață, ajunge să își contemple propria moarte. Salvarea aparentă vine în figura străbunicii sale, Jiko, o călugăriță budistă care o învăța despre puterea răbdării, a meditației zazen și a recunoștinței. Încercând să o țină cât mai mult timp în viață pe hârtie, adolescenta încearcă să îi descrie viața lungă și, într-un stil strict european, tragică.
Fie bildungsroman, fie o degradare înceată cu o salvare subită, evoluția/involuția lui Nao este cu atât mai reală cu cât este actuală. Japonia suferă de un număr uriaș de sinucideri în rândul tinerilor din pricina torturii școlare și a programului nebun de încărcat al părinților. Piața competitivă și modul poate ciudat, poate genial de a privi moartea îi împinge pe mulți în fața unui tren. Deși acea metodă le va obliga familia să plătească sume imense companiilor feroviare pentru daune. Perfect logic într-un sistem necruțător, care nu așteaptă pe nimeni.
Iar timpul își spune mereu cuvântul. Tema principală a romanului este timpul și pierderea lui, câștigarea lui, valoarea lui. De la Ființa Timpului care este Jiko până la Timpul Prezent, care diferă atât de semnificativ pentru Nao și Ruth, subtilitățile temporale se pierd într-un ocean cu valuri uriașe, în care se scufundă Turnurile Gemene, insecte origami și fantome readuse pe Pământ prin ritualuri ale tăcerii. Iar Ruth este un martor activ, prin căutările ei frenetice pe Internet și prietenia cu o cioară, care i se pare desprinsă din jurnal. Romanul lui Ruth Ozeki este o terapie pentru suflet mai eficientă decât orice acvarii de meduze recomandate de reviste obscure, pentru că e subtil și aromat ca un ceai bun. Stai și îl savurezi, aștepți puțin, citești fără să respiri și apoi te trezești că încerci și tu să meditezi. E o carte despre liniște, despre valoarea vieții și a timpului, despre magia lumii noastre, prin toată frumusețea pe care ne-o oferă. Pentru valurile cu care ne putem lupta și pentru lifturile în care ne putem urca.
”M-am gândit mereu la scris ca la opusul sinuciderii, spuse ea. M-am gândit mereu că scrisul avea de-a face cu nemurirea. Să învingi moartea sau măcar s-o întârzii.”
Pentru mine, această carte va fi veșnic legată de ploaie. Superbă, delicată, incredibilă, are o magie specială, aproape tandră. Cumva, este din acel material din care este creată nostalgia. Îți oferă acele amintiri de care vei vorbi toată viața. Experiența fizică nu este a ta, însă simți cuvintele trecând prin piele, transformând Prezentul într-un amalgam relativ, amețitor și irelevant. Cred că această carte este cel mai bine descrisă drept răcoroasă. În lumea noastră tumultoasă de europeni capitaliști, imaginea unui loc apărat în munții Japoniei, impregnat cu pacea călugărițelor și a gândirii lor, este proaspătă și necesară.
Nu mă înțelegeți greșit, este o carte incredibil de tristă, însă optimismul lui Nao și iubirea ei de cunoaștere, felul în care vede lumea și o înțelege transformă ce ar fi putut fi o poveste lacrimogenă într-un spectacol de lumini reci și umbre calde, care te înconjoară și te apără, îmbrățișându-te strâns.
Împletind vieți diferite în lumi și epoci diferite, Poveste pentru Timpul Prezent reușește unde multe cărți despre Japonia sau despre tineri eșuează. Fiindcă te oprește și te eliberează.
