Cartea YA care educă părinții, dojenește biserica și întreabă societatea când are de gând să-și trateze fetele cu respect: „Poeta X”, de Elisabeth Acevedo

„Poeta X”, de Elisabeth Acevedo
Editura Youngart, imprint al Grupului Editorial Art, 2020
Traducere de Ioana Vîlcu

Dacă ar exista un cor al cărților pentru adolescenți, Poeta X ar fi o voce de contralto care ar interpreta spoken word poetry, un fel de Nina Simone, gravă și răzvrătită. S-ar afla în primul rând și s-ar distinge limpede, puternică și necruțătoare. Ar fi un strigăt, o interogație, un reproș, toate în versuri albe, chiar toate acestea la un loc. Ar suna ca un adevăr spus răspicat, clar ca un exercițiu de dicție. Îi cunosc și perechea, e „Un drum lung până jos” de Jason Reynolds, altă voce care vorbește în versuri. Dacă aș fi avut 15, 16 ani mi-ar fi plăcut nespus să întâlnesc asemenea cărți.

De multe ori suntem tentați să privim cu superioritate, chiar cu desconsiderare spre cărțile încadrate la categoria YA. E o greșeală să le privim așa pe toate, pentru că nu sunt la fel. Iar disprețul nostru, care se extinde implicit spre proprii tineri, se face simțit și atunci când aruncăm în derizoriu toate dilemele, problemele și revoltele care răzbat din cărțile destinate lor. Susțin că acestea educă părintele la fel de mult cum dau voce adolescenților. Aceste cărți trebuie citite în tandemul copil-părinte, copil-tutore, copil-profesor. Într-un scenariu fericit aceste cărți s-ar citi în clasă, cu voce tare, în cluburi de lectură suprapuse cu orele de dirigenție, s-ar discuta și diseca, atât din punct de vedere literar, cât mai ales pentru mesajul conținut. Pentru că ambele aspecte sunt bine reprezentate.

Într-un top făcut de Time cu 100 de cărți pentru adolescenți, Poeta X este acolo, desigur. De ce n-ar putea lipsi, și de fapt ce anume face ca o carte din categoria asta, să fie apreciată de tineri dar și de critică? De ce alte cărți, valoroase, canonice, excelente romane clasice, pierd cursa în această perioadă a vieții lor? Este foarte simplu, pentru că nu este despre ei. Un adolescent este ca un vulcan sub presiune, creierul, sinapsele lui se schimbă, este plin de dileme și nelămuriri, corpul lui devine un teritoriu transformat, neexplorat și plin de taine. Vrea să încerce, să descopere și să fie descoperit de grupul lui, privit de cei pe care-i apreciază. El se poziționează în centrul propriului univers, nesigur, lipsit de perspicacitate, dar încăpățânat, gata să riște periculos, cu pumnii strânși, convins că nimeni nu-l înțelege și că totul este împotriva lui. De ce crede asta? Pentru că adultul îi cere cu precădere să-și ignore corpul, să stea departe de pericole – care în general sunt confundate cu orice fel de experiență care are loc în afara perimetrului controlat de familie – să se concentreze constant pe probleme care nu au legătură cu lumea lui interioară, adică exact acea lume care strigă din toți rărunchii că are nevoie de atenție. ACUM! Ei au nevoie de atenție în acele momente critice din tranziția spre maturitate, atunci trebuie să vadă că primesc înțelegere. Și atunci cum să nu fie această carte reprezentativă, când personajul principal se confruntă cu exact problemele pe care le încearcă ei?

O carte cu dedicație

Elisabeth Acevedo mărturisea că a scris această carte după ce elevii de la școala unde preda au recunoscut că nu citesc cărțile propuse de programa școlară pentru că nu e vorba despre cineva sau ceva care seamănă ori are ceva în comun cu ei. Dedicația le este acordată, pe prima pagină stă scris „…pentru foștii mei elevi de la școala generală Buck Lodge 2010-2012 și pentru toate surioarele care tânjesc să se vadă reprezentate: cartea asta e pentru voi” Și chiar este, este o carte care reprezintă cu adevărat o adolescentă în general, și în particular o fată din US, dintr-o familie săracă, din părinți imigranți din Republica Dominicană, cu un frate geamăn, cu o mamă habotnică și un tată absent.

Cine e fata, Poeta X, Xiomara

Textul este extrem de viu, el pare cu adevărat gândit de o tânără fată pe cale să devină femeie, vorba ei este liberă, acută, subliniază cu putere, ca un creion care rupe hârtia. Cuvintele te privesc în față și răsuflă fierbinți, un fel de vietăți răzvrătite care intuiesc adevărul pitit pe după colțuri. Există franchețe și o violență inteligentă îndreptată ca un deget acuzator înspre lumea adulților opaci care nu răspund strigătului de ajutor.

„Sunt de-neascuns,

Mai înaltă până și decât tata și, așa cum a zis mami mereu,

„cu un corp prea dezvoltat pentru o fetiță”.

sunt grăsimea de bebeluș care și-a găsit locul în cupe D și șoldurile care se leagănă

încât băieții care-mi ziceau balenă în gimnaziu

acum îmi cer să le trimit poze cu mine purtând tanga.

Celelalte fete zic că sunt îngâmfată. Curvă. Nerușinată. Ușuratică.

Când corpul tău iese mai mult în evidență decât vocea ta,

ești mereu ținta clevetirilor bine ochite,

de-aia  las pumnii să vorbească pentru mine.

De-aia am învățat să ridic din umeri când numele mi-e înlocuit de insulte.

Mi-am forțat pielea să fie la fel de groasă ca mine.”

„Ultima tipă de cinșpe ani

 

Băieții au vrut să mă sărute

de când aveam unșpe ani, dar pe vremea aia nu am vrut eu să-i sărut.

Apoi tineri sau bărbați în toată firea

îmi aruncau priviri murdare, iar mami mi-a zis că o să trebuiască să mă rog mai mult

ca nu cumva corpul meu să mă bage în belele.

Și atunci am știut ce mi-a fost clar de când mi-a venit ciclul:

corpul meu era o belea. Trebuia să mă rog să îndepărtez necazul

din corpul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Corpul meu era o problemă

Și n-am vrut ca vreunul dintre băieții ăia să fie cel care o rezolvă.

Am vrut să uit că aveam corpul acesta.

Așa că în generală, când toți jucau adevăr sau provocare sau orice altă scuză găseau ca să se sărute pentru prima oară,

eu mă ascundeam sub pulovere lălâi, mă ascundeam într-o muțenie de nepătruns,

încercând să transform corpul acesta într-o ecuație invizibilă.”

Cartea vorbește foarte deschis despre cât de expus și cât de dificil este drumul unei fete înspre a deveni o tânără femeie. Și despre cât de bulversantă este pentru ea tendința de a-și înțelege corpul și sensul înspre care se îndreaptă, combinată apoi cu presiunea părinților care îi închid ochii și ignoră transformarea, preferând ca fata lor castă să se dizolve direct într-o femeie măritată, mai târziu și totuși peste noapte. Pe lângă toate acestea este simțit intens apetitul masculin din societate, din imediata vecinătate, dorința băieților, dar și a bărbaților maturi, de a sexualiza fetele cât mai devreme și a le reduce la atât. Foarte multe fete simt pe de o parte rușine față de corpul lor, iar pe de alta, pornirea naturală de a lua aminte la el și la a-l înțelege.

„Mi se-ntâmplă la bodegas.

Mi se-ntâmplă la școală.

Mi se-ntâmplă în metrou.

Mi se-ntâmplă când stau pe peron.

Mi se-ntâmplă când stau pe scările de la bloc.

Mi se-ntâmplă când o iau pe altă stradă.

Mi se-ntâmplă când uit să stau cu garda ridicată.

Mi se-ntâmplă tot timpul.

 

Ar fi trebuit să mă fi obișnuit cu asta.

n-ar trebui să mă înfurii așa de rău

când băieții – și uneori

bărbați în toată firea –

îmi vorbesc cum vor ei,

cred că mă pot pipăi

sau se pot freca de mine

sau îmi pot face tot felul de propuneri.

Dar nu mă pot obișnui cu asta.

Și mereu îmi tremură mâinile.

Mereu mi se pune un nod în gât.

Singurul lucru care mă liniștește

după ce Twain și cu mine ajungem acasă

e să-mi pun căștile.

Să-l ascult pe Drake.

 

Să-mi iau carnețelul

și să scriu, să scriu, să scriu

toate lucrurile pe care-mi doresc să le fi spus.

Să creez poezii din toate sentimentele ascuțite dinăuntrul meu

Care par că ar putea 

să-mi sfârtece

trupul.

 

Mi se-ntâmplă când port pantaloni scurți.

Mi se-ntâmplă când port blugi.

Mi se-ntâmplă când mă uit în jos.

Mi se-ntâmplă când mă uit în față.

Mi se-ntâmplă când mă plimb.

Mi se-ntâmplă când stau jos.

Mi se-ntâmplă când vorbesc la telefon.

Pur și simplu nu se oprește niciodată.”

Există un moment în care o fetiță trece un prag. Deși este un copil, ea nu mai este percepută așa de către nimeni. Părinții o privesc cu suspiciune, ca pe o vinovată iminentă, ceea ce-i face să fie mai aspri și mai neînțelegători. Xiomara chiar este privită precum o bombă cu ceas. Mama o vede mereu la un pas de decădere, de prostituție și nu înțelege nimic din conceptul de libertate, încredere, de copil responsabil. Ea exercită o pază de cerber. Făptura mamei e un zid, o veșnică interdicție, ea solicită evlavie și supunere necondiționată. Educația pe care o practică este o negare continuă a libertății de expresie. Nu știe să-i explice fiicei ei decât un lucru despre ce înseamnă să fii femeie, anume că asta o să-i aducă numai probleme.

„Versiune brută pentru tema 1 – Scrieți despre ziua care v-a marcat cel mai tare

 

Era aproape vară. Purtam pantaloni scurți.

Mi-am băgat tamponul greșit. A intrat doar pe jumătate

și m-am murdărit de sânge pe interiorul pulpelor.

Plângeam când a venit mami acasă.

 

I-am arătat instrucțiunile

Mami a întins mâna, dar nu a luat foaia.

În schimb, mi-a dat un dos de palmă de mi-a crăpa buza.

– Fetele cuminți nu folosesc tampoane.

Mai ești virgină? Întreții relații?

n-am știut ce să răspund, am putut doar să plâng.

A dat din cap și mi-a spus să nu merg la biserică în ziua aia.

Mi-a aruncat tampoanele zicând că sunt pentru cueros.

Că o să-mi cumpere absorbante. A zis că la unșpe ani sunt prea mică.

Că o să se roage pentru mine.”

 

 „Dar de când mă știu/mami mi-a tot repetat/că nu pot să am un iubit/până nu termin facultatea.

Și chiar și atunci/are reguli foarte stricte/despre ce fel de băiat/ar fi bine sa fie.

Iar cuvintele lui mami/au fost mereu/porunci scrise în piatră./Așa că știu deja că

Să merg în parc/singură cu Aman/ar putea să fie/cel de-al optulea păcat capital.

Dar de-abia aștept/să fac asta.”

Regula 1. Nu pot să am întâlniri.

Regula 2. Cel puțin până mă căsătoresc.

Regula 3. Vezi regulile 1 și 2.

Se vede limpede diferența dintre generații și mentalități. Mama este o femeie muncită care își crește cu greu copiii, mintea ei se zbate între niște limite foarte strâmte și nu este capabilă să-și înțeleagă fata decât atunci când aceasta se înscrie într-o zonă restrânsă precum a ei.

Poezia fetei este catalogată de adultul obișnuit doar cu cuvântul bibliei, drept o erezie păcătoasă, o revoltă împotriva autorității părintești și o bătaie de joc a cuviinței. Nici o formă de limbaj diferit nu este tolerată, iar negarea, așezarea credinței sub semnul îndoielii este suprema formă de nerecunoștință. Biserica nu ajută deloc în ecuația asta și se vede foarte bine că este incapabilă să ajute, să lumineze, să educe. Dimpotrivă, efectul este contrar, frecventarea impusă a cursului de catehism o face pe Xiomara să-și piardă credința, nu s-o consolideze.

„Când părintele Sean

începe să vorbească despre Scripturi,

pe dinăuntru mă simt

ca o chiuvetă de bucătărie

mult prea plină, mult prea murdară.

 

Când mi se zice că fetele

N-ar trebui. N-ar trebui. N-ar trebui.

Când mi se zice

Să aștept. Să mă opresc. Să mă supun.

Când mi se zice să nu fiu ca

Dalila. Soția lui Lot. Eva.

 

Când singura fată care ar trebui să fiu

a fost o virgină însărcinată

care probabil era speriată de moarte.

Când mi se zice că tot ce mă așteaptă-n viață

sunt frica și genunea.

 

Când mă uit prin biserică

și niciuna dintre picturile cu îngeri

sau cu Isus sau cu Maria, niciunul dinte apostoli

nu seamănă cu mine: morenita, mare și furioasă.

 

Când mi se zice să mă-ncred

în tatăl          în fiul

în bărbați,        iar bărbații sunt primii

 

care mă fac să mă simt atât de mică.”

Sunt multe medii în care închistarea este atât de bine instalată, încât ele se dovedesc total inapte să creeze un dialog viu și constructiv. Nici familia, nici biserica, nici societatea nu au în posesie terenurile fertile ale dialogului. Adolescentul rămâne adesea în afară, veșnicul element acuzat de irascibilitate, neobrăzare și nesupunere. Totuși cartea nu prezintă povestea unei fete dintr-un mediu în care nu poate să evolueze firesc, sau nu doar asta. Cartea scoate la rampă o generație lucidă și luptătoare. Xiomara nu este redusă la tăcere și nu se complace în rolul copilului-victimă. Ea nu vine la noi ca să plângă, ea vine la noi ca să spună: greșiți! Greșiți față de noi. Nu ne dați ceea ce ne ajută, ceea ce ne educă și ne pregătește pentru viață. Doar pentru că sunteți ipocriți, fricoși, nu călcați peste granițele învechite și depășite. Este o subliniere continuă a ideii că societățile păstrează tendința de a menține femeia în tiparul ei străvechi, de om peste care bărbatul calcă, de om care poate fi catalogat mereu drept ceva definit de latura lui sexuală, de om care își poartă sexul ca pe slăbiciune și o vulnerabilitate.

În această carte sexualitatea nu este privită de nimeni ca fiind normală. Omul are sex așa cum are ochi, stomac sau unghii. Această conotație firească este cerută de generația Xiomarei, nu de către ceilalți.  Sexul nu aduce promiscuitate, rușine, stigmat și hărțuire, acesta e mesajul lor. Ei nu cer să-l practice ci doar să se raporteze natural față de el. El servește unei funcții și e apanajul omului normal. Sexualitatea trebuie descoperită și explorată ca orice alt simț omenesc fără ca ea să ne definească sau să ne catalogheze în vreun fel.

Xiomara este personajul care face alegerile firești într-o lume care o bănuiește mereu că face contrarul. Ea poate să aleagă mai echilibrat și mai corect care e drumul potrivit pentru ea, decât adulții din viața ei. Ea alege să se lupte nu pentru libertatea de a face ce vrea, ci pentru libertatea de expresie, pentru libertatea câștigată prin cuvinte, pentru îngăduința de a fi cine este și nu cine i se impune să fie. E un personaj care se luptă cu etichetele false, cu inerția concepțiilor și se luptă să găsească forme de iubire care să supraviețuiască în climatul familiei ei.

„Poeta X” este o carte plină de curaj și de speranță. Ea atinge zone despre care mulți adulți nu pot să discute decât în termeni radicali și inflexibili sau nu pot să discute deloc. Recomand această carte tuturor celor care se întreabă încă dacă educația sexuală este necesară sau nu. Subliniez două lucruri. Unul este faptul că personajul din carte găsește sprijin exact în școală, în dascălii ei, în programele care îi cultivă punctele forte și care îi oferă un cadru pentru a demonstra ce are de demonstrat. Și al doilea este acesta: în cartea asta nimeni nu face sex.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

(Sursă fotografie autoare: BrainStudy.info)