„Ora regelui”, de Bogdan Șerban-Iancu
Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2014
”Ora regelui” continuă seria de Cărți regale de la Curtea Veche Publishing. Deși am mai răsfoit acum ceva timp ”Mașinile regelui”, abia acum am reușit să parcurg cu atenție fiecare pagină a unei cărți din această serie și trebuie să vă mărturisesc că am fost în fața unui album foarte frumos alcătuit, cu imagini foarte bine realizate și cu mult respect față de cititor. Trecând peste ceea ce au însemnat monarhia și monarhii pentru România (un subiect destul de controversat, de altfel, atâția oamenii, atâtea opinii), această serie merită răsfoită, fiecare carte constituind un adevărat album de memorii, despre o anumită caracteristică, personalitate sau hobby a Monarhiei României.
Albumul ”Ora regelui” se concentrează asupra ultimilor șase ani, cei în care Regele Mihai I s-a aflat, în sfârșit, în atenția Televiziunii Române, care l-a ocolit suficient de mult la începutul anilor 1990, când s-a aflat în subordonarea directă a celor care au continuat obiceiurile sistemului comunist. Bogdan Șerban-Iancu s-a întâlnit, împreună cu echipele de filmare ale TVR, de mai mult ori cu Regele Mihai și cu Regina Ana, au luat interviuri sau au luat parte la mai multe manifestări ale Familiei Regale a României, au stat cu microfoanele și cu aparatele de fotografiat în poziții ”de tragere”, astfel încât, de-a lungul anilor, mai mult fotografii memorabile s-au adunat, pentru a alcătui acum un album frumos realizat și în condiții grafice de excepție.
Desigur, nu sunt numai pozele: fragmente din interviurile realizate de-a lungul acestor șase ani sunt inserate printre imagini (interviuri care au fost, la rândul lor, prezentate la televiziune sub forma unor documentare. Trei subiecte predilecte sunt tratate prin aceste fragmente de interviuri: despre Margareta, cea care s-a căsătorit cu Radu Duda și este acum prima femeie succesoare la tron; despre automobile, pasiunea dintotdeauna a Regelui Mihai; despre reîntoarcerea în țară după 1990, în cele din urmă definitivă, și iubirea pe care o declară regele pentru țara sa.
100 de fotografii frumoase, în care îl găsim pe Rege atât în ipostaze oficiale, cât și în lumina pasiunilor sale. Astfel, chiar a doua poză din carte îl înfățișează pe rege așteptându-și oaspeții să iasă de la Restaurantul Cuțitu de Argint din Sinaia, pentru a-i conduce el însuși la volanul unei mașini. Avea atunci, în 2009, 88 de ani și era încă în stare să conducă mașinile, să își urmărească pasiunile. Zâmbește puțin în fotografii, din ce în ce mai puțin, dar atunci este aproape de pasiunile sale, nu în fotografii oficiale: lângă o mașină, ținând în mână un aparat de fotografiat, cu care apoi realizează o fotografie ”obiectiv în obiectiv”. La fel, parcă are un zâmbet pe față, aproape imperceptibil, de fiecare dată când conduce una dintre mașinile de teren pe care le colecționează de mulți ani în Elveția, Jeep-urile de armată americane.
Mi-au plăcut mult și imaginile în care regele, împreună cu familia sau împreună cu echipa televiziunii, descrie, atinge, are grijă de machetele de jeep-uri, pe care le primește ca dar (se pare că e cel mai potrivit dar), știindu-se pasiunea sa pentru astfel de automobile. Are grijă, se vede din poze, de ele precum de un copil, în ciuda ”durității”, pe care o mărturisește, cu care și-a crescut proprii copii.
Un album-simbol cu privire la felul demn în care își trăiește Regele Mihai I ultimii ani de viață. Trecutul ca trecutul, poate fi discutat, dar ultimii ani sunt semne ale unei demnități pe care nu o pot egala niciodată policienii actuali. Simplele fotografii, în care este alături de Regina Sofia a Spaniei sau Regele Simeon al bulgarilor, ne oferă un imens respect față de purtările alese, diplomația unui om, care a însemnat și înseamnă ceva în istoria României.
