”Altă țară”, de James Baldwin
Editura Paralela 45, Pitești, 2017
Traducere: Ștefan Iancu
James Baldwin, expat afroamerican gay și activist pentru drepturi civile în anii ‘60, a scris romanul Altă țară pe parcursul a paisprezece ani. Incursiunile sale în Paris, Istanbul, dar și relația tumultoasă cu SUA sunt zugrăvite în volumul care a văzut lumina tiparului în 1962. Romanul este centrat pe relațiile inter-rasiale ale unui unui grup de prieteni din Greenwich Village, New York, care gravitează în jurul vieții și apoi al morții lui rufus Scott, un jazzman de culoare. După o relație istovitoare cu o femeie sudistă albă, pe care o maltratează, acesta se sinucide. Altă Țară sondează cu multă sensibilitate subiecte tabu pentru America anilor ‘60: relații inter-rasiale, homosexualitate, abuz sexual, alienare, împletite cu realitatea într-un text dur, care abundă permanent de anxietate și probleme legate de criza vârstei de mijloc, frustrările artiștilor, dragoste și ură, violență și vulnerabilitate.
Romanul Altă țară a fost interzis în New Orleans, în 1963, iar FBI a inclus-o în biblioteca de cărți „periculoase” și „imorale”, iar în Australia distribuția a fost sistată în august 1963.
Prima parte a romanului este destul de rece și este axată pe relația dintre Rufus și Leona, măcinată de ură și frustrare. Bărbatul se aruncă în cele din urmă de pe un pod, soluție de care avea nevoie după ce relația se încheie cu distrugerea personalității iubitei sale. Din anturajul său mai fac parte Cass, una dintre prietene sale și soția scriitorului, Richard; Eric, un actor actor american întors de la Paris; Ida, sora lui Rufus, care devine iubita prietenului său, și Vivaldo, cel mai bun prieten al lui Rufus și bărbatul alb de care Baldwin are nevoie pentru a crea o perspectivă pentru analiza relațiilor din roman.
Dragostea străbate granițe diferite în Altă țară, de la cele reale, la cele impuse chiar de personajele principale. Este aproape totdeauna pasională, devorează, transformă și manipulează persoanele mai vulnerabile; nu cunoaște niciun nume și nici forma nu este constantă, pendulând între cei care participă, pe rând la triunghiurile fatale. Cuvintele lui Baldwin atunci când vine vorba despre descrierea acestui sentiment sunt pline de savoare și sensibilitate, așa cum probabil unii dintre cititori îl cunosc deja și din celelalte volume traduse și în limba română (Camera lui Giovanni, Dacă Strada Beale ar putea vorbi). Cuplurile care apar în roman sunt: Rufus și Leona, Vivaldo și Ida, Richard și Cass, Eric și Yves, Cass și Eric. Acestea se creează și se destramă pe parcursul romanului, necesitând atenție pentru detalii din partea cititorului pentru a urmări subtilitățile fiecăreia în parte.
”Poate că astfel de secrete, secretele tuturor, erau exprimate doar atunci când cineva le scotea cu greu la lumină pentru toată lumea, le impunea lumii și le făcea parte din experiența acesteia. Fără acest efort, locul secret era doar o temniță în care persoana dispărea; fără efort, întreaga lume ar fi fost într-adevăr o beznă nelocuibilă, și ea își dădu seama, cu reticență îngrozită, de ce acest efort era atât de rar.” (pg. 107)
Rasismul, homosexualitatea, intoleranța, nerăbdarea, alcoolismul, dependențele, decadențele sunt doar câteva dintre marile teme care gravitează în jurul dragostei personajelor, ele evoluează odată cu fiecare relație în parte și mistuie viețile protagoniștilor. De multe ori am avut impresia că vor exista mai multe morți, violența pândește la orice pas, ea izvorând de multe ori din sentimente crezute îngropate, care ies la suprafață atunci când te aștepți mai puțin. Psihologic într-o anumită măsură, romanul lui James Baldwin vine în sprijinul ideii de «pace cu sine», greu de obținut în urma unei vieți pline de abuzuri sau de refuzuri, lipsuri și frustrări, dar care este absolut necesară pentru a supraviețui. De fapt, în multe dintre părți romanul este axat pe acceptare sau refuzul de a accepta diverse situații, sentimente, porniri.
”Problema cu a avea o viață secretă e că adesea este un secret doar pentru persoana care o trăiește și nu e deloc un secret pentru oamenii pe care îi întâlnește […]
Scopul celui care visează, până la urmă, este doar să continue să viseze și nu să fie molestat de lume. Dar scopurile vieții sunt opuse celor ale visătorului, iar dinții lumii sunt ascuțiți. Cum ar fi putut Eric să știe că fanteziile lui, oricât de ilizibile erau pentru el, erau înscrise în fiecare din gesturile lui […]” (pg. 188)
Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de perioada în care a fost scris și să avem în vedere emanciparea sexuală, emanciparea femeii în anumite privințe, câștigarea unor drepturi pentru persoanele de culoare, care apar în subsidiar și nu sunt deloc de neglijat. Din acest punct de vedere, dar și datorită analizei complexe pe care scriitorul o face aici, Altă viață a fost considerat un roman-cult al generației anilor ‘60.
”Iar acum… acum păreau cu toții egali în nefericire, confuzie și disperare.
Pentru un moment groaznic era din nou într-o zonă unde nu existau niciun fel de definiții, nici ale culorii, nici ale bărbaților și femeilor. Existau doar saltul și sfâșierea și abandonul. Și teroarea: care părea să înceapă, să se termine și să înceapă din nou, pentru totdeauna […] Ordine, ordine. Pune-ți casa în ordine.” (pg. 286)
James Baldwin creează un spațiu în care personajele sunt cel mai adesea victimele prejudecăților. Și aici nu este vorba doar despre nu doar afroamericani (Rufus și Ida), ci şi de albii marginali, pervertiţii anilor ‘60, a celor care se se opuneau viziunii tradiţionaliste, a femeilor care încercau să scape de soții abuzivi și de căsniciile în care funcționau doar ca accesorii.
Personajele sale duc o luptă greu, dacă nu imposibil de câștigat. În urma sinuciderii lui Rufus, fiecare încearcă schimbări în propria viață, însă niciunul nu îl acuză, deși ar fi putut, pe prietenul lor, ci mai degrabă încearcă să înțeleagă. Romanul lui James Baldwin este și din acest punct de vedere foarte bine realizat, nu numai tehnic, ci și la nivel de psihologie a individului.
”Încep să cred, zise ea, că a evolua nu înseamnă decât să învățăm din ce în ce mai mult despre frică. Otrava asta devine mâncarea noastră, o consumăm puțin în fiecare zi. O dată ce ai întrezărit-o, nu te poți abține să nu te uiți la ea, asta e problema. Și asta poate… te poate înnebuni […] Începi să își dai seama că inocentul din tine, bunul de tine, ai contribuit și contribui la nefericirea lumii. Ceea ce nu se va sfârși niciodată pentru că suntem ceea ce suntem.” (pg. 386)
Limitele sunt foarte fin trasate și foarte lesne de încălcat. Inima boemilor, artiștii și neadaptații unei întregi generații și-au dat întâlnire aici. Fără să pice în capcana unui lirism exagerat, Altă țară conține pasaje de o frumusețe deosebită când descrie relațiile. Ideea că și celălalt are nevoie de spațiu, în ciuda geloziei atroce aproape omniprezente, este cea care salvează până la urmă miza personală a romanului pe care l-am citit pe nerăsuflate, ca de altfel și pe celelalte două despre care deja am amintit. Nu poți să nu empatizezi de orice parte a baricadei te-ai afla, problemele sunt și acum actuale, iar când vine vorba despre individ, Baldwin este un maestru veritabil al analizei.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro si Esquire)
