„Confiteor”, de Jaume Cabré
Editura Pandora M, Colecția Anansi World Fiction, București, 2021
Traducere: Jana Balacciu Matei
Cat am cârcotit, și cât de tare mi-a plăcut până la sfârșit!! Ce inutil alambicată mi s-a înfățișat la început și cât de rotundă în formă a devenit. Un roman care ilustrează cât de propriu omului este răul, cât de perfidă este motivația lui si câte forme înșelătoare poate lua. La fel de tulburător este amestecul și dialogul dintre rău si artă, rău și frumusețe, rău și dragoste, pentru că răul este doar o fațetă a unei monede. El nu exista în forma pură, căci nu exista un izvor al răului absolut, el poate fi rafinat doar de către om și de imensa lui autosuficiență și infatuare, el sporește când e predat din persoană în persoană, căpătând forme pandemice, iraționale.
Omul suferă de rău ca de o boală, cu cât este tratata mai prost, cu atat ea devine mai violentă, cu cât e ea mai violentă cu atat se potențează pe un alt taler al balanței, nevoia de bine, de pur și de frumusețe. Esteticul este o forma de mântuire și de vindecare, asta este una din marile idei ale cărții, care nu opune răului o religie, o doctrina, ci o stare de grație. E ea improprie omului? Este rară si instabilă, adevărat, dar ea exista ca antidot în gena umanității, exact cum există și răul.
Lumile, timpii și personajele propuse de Cabré sunt niste cutii de rezonanță ale acelorași idei. Firul rosu care le strabate pe toate, nu face decât sa te conducă înspre punctele cu maxima perspectiva, lărgind cadrele, panoramându-le peste istorie, doar pentru a înțelege că repetiția greșelii nu este dată de destin iar sincronicitatile nu sunt dictate de soarta, ci doar de natura noastră finita, repetabilă, care comite erori la indigo.
Cu precădere, aceasta carte este o declarație de dragoste făcută artei, prezenta aici in toate formele ei predominante. Cuvant, sunet, imagine – idee, armonie, compoziție – adica literatură, muzica, pictura, în ele toate stă un sens si o filosofie, dar toate sunt nimic fără om, omul este păpușarul lumii, al facerii ei și al esteticii ei.
Este si o foarte subtila poveste de dragoste dintre doi oameni care n-au cunoscut fericirea dar s-au iubit nebunește. Este si cartea lipsei de iubire, este, de fapt, cartea foarte multor lucruri, o carte polifonică si stratificată ca unul din acele artefacte minuțios filigranate în care te-ai putea pierde cu privirea, ca una din lucrările lui Escher în care poti coborî pe scări care urcă, sau ca o banda Möbus care te păstrează simultan in interiorul formei cat si în exterior. Cabré e un maestru in tehnică, el nu se pierde deloc, el te provoacă sa asculți doua voci aflate la secole distanță, în aceeași frază, si mărturisesc că atunci când vorbele unui inchizitor si ale unui nazist s-au impletit într-un singur discurs, părul mi s-a ridicat în cap.
E o carte frumoasă, foarte frumoasă, indiferent ce devine ea pentru noi, carte de căpătâi sau nu, este o carte cu care te însoțești vreme de peste 800 de pagini și nu degeaba. Niciodată in timp ce am citit, ci doar după ce am inchis-o si am pus-o alaturi, doar atunci m-a umflat plânsul, ca și cum doar întreagă a căpătat forță sa mă scoată de pe orbita mea curentă. Iar atunci când in ultimele ei pagini am găsit referinta la poeta poloneză Szymborska, despre care am postat acum cinci zile chiar aici, m-am simțit într-o realitate manufacturata de Cabré, un fel de glumă improbabila sau o coincidență care m-a răsplătit pentru impulsul de a citi cartea asta acum.
V-o recomand, este o experiență memorabilă care mi-a răsplătit sufletul și mi-a satisfacut foamea de frumos.
Puteți cumpăra cartea: Editura Pandora M/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: PandoraM.ro, Wikipedia.org)
