”Medicii naziști. Exterminarea medicală și psihologia genocidului”, de Robert Jay Lifton
The Nazi Doctors. Medical Killing and the Psychology of Genocide
Editura Meteor Press, București, 2015
Traducere din engleză de Mihai-Dan Pavelescu
Noi, oamenii, suntem diferiti pe dinafara, unii de ceilalti, dar cu toate aceste diferente, suntem cu totii la fel. Functionam la fel din punct de vedere fiziologic, avem aceleasi nevoi fizice si psihice. Si in virtutea acestor nevoi, ar trebui sa avem aceleasi drepturi.
Insa, din vremuri imemoriale, unii au crezut ca detin dreptul de viata si de moarte asupra altora si s-au erijat in zei sau dumnezei. Impartind oamenii in fiinte umane si subfiinte, distribuind drepturile … la orisicare fatete si aspecte privind viata, dupa criterii selective din ce in ce mai alambicate si mai adverse starii umane. Si nicio experienta tragica istorica, pana in zilele noastre, nu a pus animalul din om cu botul pe labe.
S-au scris multe carti privind perioada celui de-al doilea Razboi Mondial si multe dintre acestea s-au ocupat de medici si de exterminarea medicala organizata si “justificata” “academic”. A invatat omenirea ceva? Prea putin, dovada fiind perioda postbelica (cu radacini in cea antebelica), cand, in numele “progresului stiintelor medicale”, au continuat experiente si operatiuni criminale asupra integritatii fiintei umane. Si din pacate, conflictele armate, razboaiele, revolutiile … sunt mediul purulent in care infloreste hidosenia mintilor si sufletelor damnate.
Si am citit multe dintre cartile care au adus sub ochii cititorilor, crimele terifiante din lagarele de exterminare naziste, comise de catre medici, tocmai de catre aceia chemati sa salveze si sa vindece trupurile si sufletele in suferinta. Am citit “Medicii blestemati” scrisa de Christian Bernadac, am citit “Asasinii printer noi” a lui Simon Wiesenthal si multe alte carti.
Niciuna dintre ele, insa, nu m-a cutremurat atat de mult si nu mi-a solicitat toata puterea vointei de a continua lectura.
Poate pentru faptul ca mai mult decat a fi o carte, volumul de fata este o lucrare aproape academica, complex documentata, bine impartita pe capitole justificate in a trasa si explica “mentalitatea genocidului” (cu analize bogate extrase din istoria omenirii) si nu in cele din urma, este o lucrare chiar infricosatoare, cum rezulta din tragicele concluzii ale autorului, din “Prefata la editia 2000”: “genocidul devine o problema mai grava decat am crezut anterior, un proiect individual si colectiv mai fezabil.” Dar tot autorul, incheie intr-o nota acuta si extrem de responsabila, ca “Constientizarea acestui lucru ne poate ajuta in mare masura in eforturile permanente de a combate crimele in masa si de a crea societati mai decente. De aceea, poate, mai am multe de spus despre medicii nazisti, care continua sa ne obsedeze.”
Iar in finalul Cuvantului-inainte, autorul isi exprima speranta (lucrarea este scrisa in 1986 cu o noua editie in 2000) … o speranta, care spun eu, inca nejustificata, daca observam zguduitoarele crime care au loc zilnic pe suprafata globului, de pe strazile Ierusalimului, pana in Africa Centrala si ajungand in clasele liceelor americane. Si sa il citam pe Robert Jay Lifton: “Stiam, de multe decenii, insistenta lui Albert Camus de a nu fi nici victime, nici calai, de a evita institutii si actiuni in care iau nastere aceste doua categorii. Acum insa am inteles mai bine la ce se referea. Camus si-a invatat bine lectia originala din participarea in rezistenta antinazista clandestina. Nu mai este nevoie sa subliniez cat de frecvent este ignorat sfatul lui. As insista totusi ca suntem capabili sa actionam indiferent cat de imperfect si sa invatam din examinarea cu atentie a raului din trecut. Aceasta este speranta cu care am intreprins studiul acesta si pe care acum il ofer cititorilor.”
Si nu am terminat sa vorbesc despre debutul volumului de fata, pentru ca urmeaza “Introducerea”, care este cutremuratoare prin chintesenta pe care o decarteaza in fata ochilor nostri. In prmul rand Titlul “ Lumea aceasta nu este lumea aceasta”, un titlu care striga indurerat si contine tot refuzul de a intelege si accepta lumea in care autorul a intrat pe urmele celor care, victime si calai, au populat-o. Cu subtitlurile “Apropierea de Auschwitz”. “Interviurile”, “Limitele explicatiilor psihologice”, “Uciderea prin mijloace medicale”, autorul ne ia de mana si ne arunca cu un minim de explicatii, in focul studiului sau. Ne arunca pe peronul lagarului de exterminare, fata in fata cu primul medic, “selectionerul”, “un fel de punct omega, (…) un portar mitic intre lumea mortilor si lumea viilor”, si mai apoi, in tomul sau, autorul ne arata care a fost teoria care a condus la “o cale comuna finala a viziunii naziste asupra terapiei prin intermediul omorarii in masa.”
Pentru ca “Concluzionand (asupra bogatiei de informatii studiate), putem afirma ca medicii au fost in mare parte responsabili pentru ecologia ucigasa de la Auschwitz: alegerea victimelor, derularea procedurilor fizice si psihologice ale exterminarii si echilibrarea sarcinilor de munca cu cele de exterminare din cadrul lagarului. Desi nu au condus in niciun caz Auschwitz-ul, medicii i-au conferit o aura de medicina devianta. Asa cum s-a exprimat un supravietuitor care a observant indeaproape procesul, <Auschwitz-ul a fost ca o operatie medicala>, iar <programul de exterminare a fost condus de medici de la inceput pana la sfarsit>”.
Ca medic (psihiatru), care a studiat la Cornell University si New York Medical College, Robert Jay Lifton a servit si in cadrul Air Force in Japonia si in Corea, fapt care l-a facut sa-si extinda interesele si asupra problemelor psihiatrice privind razboaiele, traumele lor si influentele politice conexe.
De unde si aplecarea curenta asupra psihologiei individului influentat de conditii speciale si extreme de lupta, razboi, conflict armat … trauma.
De unde si instrumentele de specialitate la care face apel in documentarea, intelegerea si scrierea acestui studiu si nu numai.
Impartirea logica a materialului sau se face in trei Parti, cu subcapitole, numite:
– “<Viata nedemna de viata> – Tratamentul genetic”
-“Auschwith: Tratamentul rasial”
Si “Psihologia genocidului” – o partea a III-a extrem de interesanta, pentru ca vine cu explicatii, una dintre acestea fiind aceea a “dedublarii”, ceea ce a reprezentat “mecanismul general al doctorilor, de participare la rau”
Mi-am pus de multe ori o intrebare, citind carti, lucrari, studii, ca volumul de fata. Si anume, cum poti, dupa experienta scrierii (retraire sau documentare), sa mergi mai departe, privindu-i pe cei din jur si sperand in ziua de maine. In unele cazuri, am aflat raspunsuri, unele dureroare (vezi Primo Levi), altele triste si altele optimiste.
Ce ne spune Robert Jay Lifton?
In Postfata, incepe cu un citat din Gershom Scholem, ilustru filozof si istoric evreu-german: “Povestea nu s-a terminat, n-a devenit inca istorie, iar viata ei secreta poate izbucni chiar maine in voi sau in mine”. Cutremuratoare cuvinte, nu-i asa? Un semnal de alarma.
Si continua autorul: “Termin cartea aceasta cu multe sentimente diferite: usurare la gandul ca medicii nazisti nu-mi mai populeaza biroul, nemultumire cauzata de limitarile lucrarii mele, furie fata de ucigasii nazisti in general si fata de medicii nazisti in particular si o anumita satisfactie pentru ca am depus efortul pana la capat.”
Si mai presus de orice, mesajul final, in privinta medicilor in situatiile cumplite in care ii poate aduce viata “daca iti pastrezi hotararea de a incerca sa vindeci, chiar in conditii extreme, poti fi impresionat vazand cat de multe poti face.” Si din studiul de fata rezulta contributia multor medici evrei si nu numai evrei, care la Auschwitz, in conditiile date, au reusit sa-si implineasca menirea.
Pentru aceia dintre voi care au citit deja acest volum, sau intentioneaza sa o faca, recomand si linkul de mai jos, o intalnire cu autorul si explicatiile sale bogate.
Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Libris.ro/Elefant.ro.
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=-Cb-CwiLhO0′]
