Două cărți de dialoguri, de interviuri, de eseuri despre doi dintre cei mai importanți scriitori latino-americani ai secolului al XX-lea, Gabriel Garcia Marquez și Jorge Luis Borges. Și nu numai atât, pentru că autorul eseurilor, cel care și-a asumat sarcina intervievatorului este un alt autor de același calibri al literaturii lumii, Mario Vargas Llosa. Iată ce-am aflat din aceste două cărți splendide:
„Două singurătăți. Despre roman în America Latină”, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Mario Vargas Llosa, București, 2022
Ediția originală îngrijită de Luis Rodriguez Pastor
Traducere din spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți
„Scriitorilor li se întâmplă ceva ce – mi se pare – nu li se întâmplă niciodată inginerilor, și nici arhitecților. De multe ori, lumea se întreabă la ce sunt buni. Lumea știe la ce e bun un arhitect, la ce e bun un inginer, la ce e bun un medic; dar, când e vorba de un scriitor, oamenii au îndoieli. Chiar și cei care cred că e bun la ceva nu știu exact la ce anume. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun lui Gabriel este tocmai aceasta; să vă lămurească dumneavoastră problema și să mi-o lămurească și mie, fiindcă și eu am îndoieli. La ce crezi că ești bun tu, ca scriitor?” (Vargas Llosa, pag. 33)
Așa începe seria de două interviuri pe care Mario Vargas Llosa i le-a luat lui Gabriel García Márquez în 1967, când cei doi s-au întâlnit pe o scenă a Universității de Inginerie din Lima și au discutat liber în fața unui public entuziast. Ambii veneau după primele premii importante pentru romanele lor, așa că au ales ca temă principală chiar romanul latino-american, care avea parte atunci de un boom care l-a impus în bibliotecile întregii lumi. Ce a răspuns García Márquez, printre altele, la întrebarea de mai sus:
„Scriu pentru ca prietenii să mă iubească și mai mult.” (pag. 34)
Discuția dintre ei este plină de profunzimi, de vorbe meșteșugite și, pentru cititorul pasionat de operele celor doi, este antrenantă, interesantă și oferă multe detalii inedite, fie că vorbim despre roman, politică sau despre călătoriile lor. Vargas Llosa își asumă din nou rolul moderatorului, așa că în prim-plan este García Márquez, un bărbat tânăr, care nu aprecia să fie în centrul atenției, pe o scenă, ba chiar nici lectura cărților, dar care, în același timp, era un povestitor fermecător despre multele lumi reale sau imaginate în care trăia.
Iar tema principală – chiar dacă suita de interviuri este despre romanul din America Latină – mi se pare a fi una cu totul alta, în același timp una foarte atractivă inclusiv pentru zilele noastre: condiția scriitorului în lumea modernă. Se discută așadar despre ce înseamnă să fii scriitor, despre cum trebuie să te formezi ca scriitor, dacă trebuie să ai o implicare în societate și în politic etc. Iată câteva citate ilustrative în acest sens:
„Marea dificultate este, în primul rând, să înveți să scrii. Asta e partea care, cred, e misterioasă, e partea înnăscută, ceea ce face ca un om să fie scriitor sau stenograf. Se învață citind, lucrând, și mai cu seamă fiind conștient de un lucru: că a scrie e o vocație exclusivă, că tot restul e secundar; că tot ce-ți dorești este să scrii.” (GGM, pag. 57-58)
„Să vezi, am crezut multă vreme că o ajutau, însă în realitate totul îi face viața mai grea scriitorului, orice activitate secundară. Când vrei să fii scriitor, te deranjează și te supără mult tot restul, faptul că trebuie să faci alte lucruri. Eu nu sunt de acord cu ceea ce se spunea înainte: că scriitorul trebuie să se chinuie și să trăiască în sărăcie pentru a fi și mai bun ca scriitor. Cred cu adevărat că scriitorul scrie mult mai bine dacă îi sunt rezolvate perfect problemele casnice și economice, și că, fiind mai sănătos, și copiii lui fiind mai bine și soția lui fiind mai bine, la nivelul modest la care ne putem mișca noi, scriitorii, va scrie întotdeauna mai bine. Nu e adevărat că situațiile economice dificile ajută, pentru că scriitorul nu vrea să facă altceva decât să scrie și cel mai bine pentru a scrie este să aibă totul rezolvat.” (GGM, pag. 58-59)
„Cred că marea contribuție politică a scriitorului este să nu fugă nici de convingerile sale, nici de realitate, ci să ajute ca, prin opera lui, cititorul să înțeleagă mai bine care e realitatea politică și socială a țării lui, sau a continentului lui, a mediului lui, și cred că asta e o muncă politică pozitivă și importantă, și cred că asta e misiunea politică a scriitorului. Asta, și nimic altceva, ca scriitor; ca om, poate milita politic, și nu doar că poate milita, ci trebuie s-o facă, pentru că e o persoană care se bucură de audiență, și atunci trebuie să profite de ea, pentru a îndeplini o misiune politică.” (GGM, pag. 75)
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
„Jumătate de secol cu Borges”, de Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Mario Vargas Llosa, București, 2022
Traducere din spaniolă și note de Mariana Sipoș
„Este una dintre cele mai literare lumi pe care le-a creat vreodată un scriitor, pentru că în ea personajele, miturile și cuvintele făurite de alți scriitori de-a lungul timpului apar masiv și continuu și într-un mod atât de viu, încât înlocuiesc într-o mare măsură acel context al oricărei opere literare care este, de obicei, lumea obiectivă.” (pag. 82)
Din fiecare rând, din fiecare pagină din această carte, se vede că Mario Vargas Llosa l-a admirat foarte mult pe Jorge Luis Borges, pentru el scriitorul care s-a apropiat cel mai mult de perfecțiune. Volumul de față reunește câteva interviuri pe care i le-a luat lui Borges în diferite momente ale vieții, eseuri, articole, o conferință mai întinsă (intitulată „Ficțiunile lui Borges”), ba chiar și o poezie dedicată scriitorului argentinian.
Așa cum spuneam mai sus, Vargas Llosa este un excelent intervievator și interviurile succesive luate lui Borges demonstrează acest lucru, la care se adaugă și reușitele din eseurile mai lungi sau mai scurte, în care face un portret extrem de exact al personalității culturale pe care o tratează. Sigur, sunt și exerciții de admirație pentru unul dintre scriitorii desăvârșiți ai literaturii lumii, dar care surprind perfect și micile defecte sau capricii ale acestuia, inclusiv cele pe plan politic.
„Nu sunt prea multe cărți în casă, ținând cont că este casa lui. În afară de cele din dormitor, într-un colț al sufrageriei se află un raft dublu: literatură, filozofie, istorie și religie, într-o duzină de limbi. Dar ai căuta în zadar printre acele volume o carte de Borges sau despre Borges. Deși știu răspunsul dinainte, îl întreb de ce s-a exclus din biblioteca sa. ”Cine sunt eu să stau lângă Shakespeare sau Schopenhauer?” Și nu are cărți despre el pentru că subiectul nu-l interesează. A citit doar prima carte care i-a fost dedicată, în 1955, de Marcial Tamayo și Adolfo Ruiz Diaz: Borges, enigmă și cod de acces. A citit-o pentru că „enigma deja o cunoștea și era curios să afle codul”. Nu l-a găsit în carte.” (pag. 26-27)
Borges își dezvăluie precizia aproape matematică de a scrie literatură, pasiunea pentru proză scurtă, micile sau mai marile ambiții sau afilieri politice, dezinteresul total față de roman (pe care nu-l citește aproape niciodată, nu-l apreciază ca gen literar, promite deseori că nu va scrie niciodată așa ceva). Și, la fiecare pas, avem mici mostre de genialitate din partea sa:
„Cred că, pe termen lung, un om trăiește în mod esențial totul, și importante nu sunt experiențele, ci ceea ce faci cu ele.” (pag. 51)
„Jumătate de secol cu Borges” este o carte menită să ne facă să-l (re)descoperim pe adevăratul Jorge Luis Borges, așa cum este o carte care ne face să ne apropiem și mai mult de talentul lui Mario Vargas Llosa.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
