„Marea enciclopedie pentru elevi”
Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2008
DA! Încă de atunci când aveam în minte conceperea unei serii de articole despre cărţile pentru copii, la această carte mă gândeam şi cu ea doream să finalizez seria. „Marea enciclopedie pentru elevi” nu este doar pentru elevi, ci conţine informaţii esenţiale pentru toate vârstele, am găsit la aproape fiecare pagină informaţii detaliate despre subiectele tratate cu mult peste ceea ce ştie un adult obişnuit astăzi, în lumea Internetului. Însă pentru un copil, cartea este mană cerească în dezvoltarea unei culturi generale esenţiale, în aprofundarea unor termeni şi a unor cunoştinţe ce trebuiau dezvoltate.
E greu de spus în doar câteva fraze care sunt principalele calităţi ale acestei enciclopedii pentru elevi. Ar trebui, poate, să încep cu numele care este asociat acestei cărţi încă de pe prima pagină: GOOGLE. Cu toţii ştim, chiar şi copiii noştri, că Google este cel mai cunoscut motor de căutare de pe Internet (unii chiar au inventat un nou cuvânt românesc ce defineşte căutarea pe Internet: a gugăli :D). La apariţia cărţii, în 2005 (în posesia mea se află ediţia a treia a acesteia, din 2008), Google a colaborat cu Editura Litera pentru realizarea unui site propriu al enciclopediei, în versiune românească, pe care navigai şi găseai informaţii şi imagini inedite, plecând de la cuvintele cheie din această carte. Chiar dacă acest site nu mai pare a fi funcţional, informaţiile culese cu ajutorul Google şi pe care le găsim în enciclopedie nu îşi pierd deloc valoarea.
Sau poate ar trebui să fi început cu realizarea grafică de excepţie: 448 de pagini format mare, cu imagini excepţionale, cu foi lucioase care mi-au luat ochii la fiecare răsfoire şi care m-au făcut şi pe mine, şi pe copilul meu să mă reîntorc la o enciclopedie completă. Fiecare imagine este explicată prin intermediul adnotărilor, iar la fiecare pagină se regăsesc întrebări şi răspunsuri ce oferă informaţii detaliată despre subiectul de interes.
Nici cuprinsul acestei cărţi nu este de neglijat, fiind structurat pe subiectele predilecte ale copiilor de vârstă şcolară şi punând întrebări elocvente, din care voi cita doar câteva: Spaţiul (Ce este un an-lumină?, Din ce este alcătuit Pământul?, De ce Marte este numită Planeta Roşie?), Pământul (Cum se mişcă Pământul în spaţiu?, De ce este marea sărată?, De ce plouă?), Natura (De ce au plantele rădăcini?, Ce este nectarul?, De ce îşi pierd arborii frunzele?), Corpul uman (Cum funcţionează creierul?, De ce avem doi ochi?, De ce se cariază dinţii?), Ştiinţa şi tehnologia (De ce corpurile plutesc sau se scufundă?, Cum funcţionează un termos?, Din ce este făcut lipiciul?), Oamenii şi lumea (Unde se găsesc aur şi diamante?, Unde este cea mai lungă cale ferată din lume?, Ce animale supravieţuiesc în Zona Arctică?, Societatea şi credinţele (Există mai multe religii?, Toate religiile au un Dumnezeu?, Cum a apărut lumea?), Artele şi divertismentul (Cu ce desenează artiştii?, Care este cea mai înaltă clădire din lume?, Cum se compune muzica?, Istoria (Unde au trăit primii oameni?, Care au fost primele animale domesticite?, Cum arătau primele forme de scriere?).
O carte perfectă pentru copii, părerea mea.