„Leviatanul sau materia, forma si puterea unei comunitati eclesiastice si civile”, de Thomas Hobbes
Editura Herald, Colecția Cogito, București, 2020
Traducător: Alexandru Anghel
„Meritul sau valoarea unui om este, așa cum se întâmplă pentru toate celelalte lucruri, prețul său, și anume cât de mult s-ar oferi pentru folosirea puterii sale.”
Istoria se învață prin exemple pertinente și prin înțelegerea corectă a contextului, prin urmare atunci când am început să citesc volumul „Leviatanul” al filosofului Thomas Hobbes, tradus la editura Herald, în colecția Cogito, m-am detașat de experiențele moderne și am încercat să percep mesajul său persuasiv. Țin să menționez că e nevoie de o pregătire anume pentru a purcede la această lectură, deoarece vă puteți ciocni de anumite discrepanțe datorate educației și interacțiunii noastre cu dimensiunea socială în care coabităm.
Pentru început haideți să vedem cine este Thomas Hobbes și de ce scrierea sa a devenit o lectură sine qua non pentru toți oamenii legii. Hobbes (1588 – 1679) este un filosof englez, contemporan cu Descartes și Bacon. Îi datorăm apariția monografiei monolit „Leviatan” și trasarea conceptului de contract social. Influențat de revoluția engleză și de figura lui Oliver Cromwell, al cărui părtaș se considera, Hobbes începe să divizeze raționamentul de teologie, fapt de-a dreptul scandalos pentru perioada în care a viețuit.
Tratatul său filosofic „Leviatan” este o lucrare cu care trebuie „să te chinui” ca să o înțelegi, chinul nefiind cumva un element peiorativ, ci dimpotrivă reprezintă un efort conjugat de a înțelege mesajul general al cărții. Divizat în patru părți, tratatul, după cum promite însăși autorul, încearcă să explice amplu câteva elemente de bază ale unei societății: omul și funcționarea sa, comunitatea civilă și aranjamentele sale, comunitatea civilă creștină (totuși, acesta nu renunță definitiv la implicațiile religiei, dar o privește tehnocrat, organizat), interpretarea eronată a scrierilor creștine. De facto, Hobbes nu face altceva decât să pornească de la parte la întreg, fapt pentru care volumul demarează cu înțelegerea categoriilor funcționale ale omului, precum este rațiunea, implicarea sau simțurile. Înțelegând omul, se merge încet spre perceperea acestuia în contextul societății, a comunității umane.
Dimensiunea religioasă este și ea omniprezentă în carte, deoarece realitățile acelor vremi au dictat un co-raport între spiritualitate, politic și joc de putere. Volumul este unul destul de metodic, lent, pe alocuri cere momente lungi de pauză pentru a înțelege diferențele reflectate. Să nu vă speriați de discrepanțele și poate disonanțele care vă vor încerca de-a lungul lecturii, deoarece acestea sunt destul de evidente. Maniera în care Hobbes explorează dimensiunea umană, în contextul vremurilor tulburi în care a trăit, aruncă o claritate asupra perioadei istorice și asupra frământărilor care încercau mentalitatea colectivă a acelor vremuri.
Punctele forte ale prezentei lecturi sunt următoarele:
- Analiza explicită a fenomenelor legate de demnitate, onoare, poziție civică;
- Studiul amplu al implicațiilor religioase. Este o perspectivă diferită, care ar pune cititorul în fața unei meditații despre punctul în care începe puterea și cel în care își spune cuvântul dimensiunea morală;
- O perspectivă inedită asupra unei societăți dominate exclusiv de jocuri de putere.
Hobbes are meritul de a evalua tridimensional construcția unei societăți în devenire și trebuie să recunosc că scriitura sa mi-a provocat momente de reflecție, de căutare a unor răspunsuri și, mai ales, de comparație între ceea ce exista atunci și ceea ce am obținut până acum. Oare ne-am mișcat mult înainte?
Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Libris.ro.
(Sursă fotografie: The Guardian)
