Jurnalistul universal, de David Randall
Editura Polirom, Colecţia Collegium Media, Ediţia a II-a, Iaşi, 2007
Traducere de Alexandru Brăduţ Ulmanu şi Miruna Andriescu. Prefaţă de Mihai Coman
Cuvânt înainte de Annemiek Hoogenboom şi Alexandru Brăduţ Ulmanu
David Randall are peste 30 de ani experienţă ca jurnalist în presa scrisă, pentru mari publicaţii britanice. Acest manual al său, deşi puţin depăşit tehnologic în varianta românească (este anterior epocii web 2.0), este un ghid foarte bine structurat care te învaţă puţinul esenţial din fiecare aspect al vieţii de jurnalist. Aş spune chiar că, în lumina ideii „şi bloggerii sunt jurnalişti”, publicul acestei cărţi este chiar mai larg decât şi-a propus autorul. Pentru cei ce activează mai mult în online, e simplu: înlocuieşte „ziar” cu „blog” şi cam tot ce scrie în carte e încă valabil. Pentru cei care totuşi doresc să aibă la îndemână ultima ediţie, am recomandarea de a urma acest link.
Cu umor, perfecţionism profesional şi pragmatism, autorul îţi spune pe şleau ce poţi să faci şi ce nu vrei să faci, oferindu-ţi suficiente „merinde” şi indicaţii pentru a apuca pe ce drum vrei tu. Fiecare are de învăţat din această carte, chiar dacă a studiat sau a lucrat în media. Este una din acele lucrări care este introductivă pentru începători şi de aprofundare pentru specialişti, fiind presărată cu exemple reale şi oferindu-ţi nu reguli, ci principii.
Cum realizezi un interviu? Cum prezinţi datele de cercetare? Cum te documentezi? Cum investighezi un subiect? Ce stil abordezi? Când foloseşti umorul? Întrebări bune, la care se cuvine să observăm în mass-media locală că (prea) mulţi nu ştiu răspunsurile. Autorul îşi aduce contribuţia astfel la alfabetizarea ştiinţifică a cititorilor săi, explicându-le cum ştirile nu sunt un produs semipreparat care se risipeşte în spirala telefonului fără fir, ci un efort premeditat, răspunzător şi prompt pentru a servi interesele publicului.
Mie mi-a plăcut cartea nu neapărat pentru că mi-ar fi spus ceva nou (şi da, am aflat cu aceată ocazie că de fapt nu ştiam lucruri pe care le consideram elementare), ci pentru că a fost scrisă într-un stil organizat şi practic. În timp ce am citit-o, m-am distrat şi am studiat. Apoi, am pus cartea pe un raft la îndemână, să o mai deschid din când în când, ca să-mi amintesc că nu m-am născut cu WordPressul la degetul mic. Din când în când, îmi place să citesc acele cărţi care ne aduc aminte că dacă ai o armă, nu înseamnă că ştii s-o şi foloseşti. Cu atât mai mult în epoca twitterului, în care mai fiecare îşi imaginează că poate deveni jurnalist, este important să devenim conştienţi că tehnologia, fără principiile de folosire a ei, nu serveşte nici măcar intereselor noastre proprii.
„Jurnalistul universal” este scrisă în limbajul şi structura unor ştiri: sub-capitole cu sub-sub-capitole de jumătate de pagină. Multe din propoziţiile autorului ar putea fi pur şi simplu luate şi postate pe twitter, ca afirmaţii de sine-stătătoare. Este important să ne aducem aminte însă că, luate împreună, alcătuiesc un volum foarte bine închegat, deschis în toate direcţiile, dar acoperind suficient fiecare subiect încât să constituie lectură foarte recomandată (dacă nu chiar obligatorie) pentru cei care, fie că îşi dau seama, fie că nu, lucrează în publishing sau ca jurnalist.
1 comment