„Marșul Morții prin Rusia. Călătoria mea de la soldat la prizonier de război”, de Klaus Willman
Editura Meteor Press, București, 2020
Cuvant inainte de Roger Moorhouse
Traducerea: Mihai-Dan Pavelescu
Când eram mică buneii mei, copii născuți în vremea războiului, îmi povesteau câte lipsuri au îndurat, cât de greu le-a fost să se pună pe picioare, ce a însemnat să crești în acele vremuri tulburi. Ascultam cu ochii măriți de frică și, în gând, mulțumeam lui Dumnezeu că trăiam în vremuri de pace. Bunica aprindea mereu candela și repeta: să fie pace, să fie liniște. Cu această zicală repetată zilnic, trecutul părea că se îndepărtează din ce în ce mai mult. Apoi a venit maturitatea, au venit cărțile despre război, cărți în care durerea se amestecă sălbatic cu înțelegerea faptului că s-ar putea ca istoria să se repete dacă nu ne oprim din dorința de a cuceri supremația unii față de ceilalți.
Acum nu îmi e frică de aceste cărți. Acum empatizez cu istoria, o înțeleg, o accept și o detașez încet de imaginea bunică care a trăit cu frica în sân. Totuși, aduc un omagiu, din când în când, vremurilor demult trecute. Și volumul „Marșul Morții prin Rusia. Călătoria mea de la soldat la prizonier de război” de Klauss Willmann, tradus la editura Meteor Press, în 2020, are aceeași misiune: să amintească lumii despre ororile celui de-al Doilea Război Mondial prin ochii unui soldat german capturat.
Lothar Hermann este un meșter decorator care încearcă să își găsească un loc sub soare într-o Germanie care încet, dar sigur se lasă cuprinsă de brațele atotputernice ale nazismului. Farmecul irezistibil al acestui curent ideologic nu îl lasă indiferent și iată că ajunge să se înroleze într-un război incert, pe alocuri stupid, dar extrem de sângeros. Această carte este o sumă de însemnări, de istorii spuse de un om simplu, un om care a văzut cu ochii săi moartea și a trecut prin menghina sângeroasă a sistemului sovietic de corecție Gulag.
Pentru fiecare cititor această carte poate descoperi, poate scoate la iveală anumite teme ample, cum ar fi percepția unui vestic asupra așa – zisului „rai comunist”, despre dimensiunea socială a unei zone în care prizonieratul se echivalează unei morți latente. Este covârșitor să percepi simțămintele sale, chiar dacă stilul laconic al narațiunii sale ar putea să pară puțin dezarticulat. Fiecare maltratare descrisă, starea constantă de pericol, care aidoma sabiei lui Damocles îi atârnă deasupra capului, toate sunt părți inerente, de o importanță istorică majoră.
Volumul „Marșul Morții prin Rusia. Călătoria mea de la soldat la prizonier de război” este un manual viu de istorie, descotorosit de vicisitudinile unei teorii îmbâcsite. Citind-o veți avea, de facto, o percepție vizuală și palpabilă a evenimentelor, fapt remarcabil pentru un volum care vrea să transpună istoria într-o altă dimensiune.
O să îmi asum riscul de a afirma că Lothar alături de Klaus Willman reușește să transforme istoria statică într-un periplu uman, amintindu-ne nouă, celor din prezent, despre cât de ușor războiul ne poate fura libertatea. Aruncat într-o zonă vitregă din toate punctele de vedere, Lothar reușește să își păstreze verticalitatea, muncind pentru a supraviețui.
Ce v-ar motiva să puneți această carte pe raft? Mă încumet să presupun că o să vă ostoiască interesul față de istoriile prizonierilor de război și o să vă servească drept bază pentru a studia amplu fenomenul trecerii din Vestul pestriț al nazismului în Estul însângerat de dogmele comuniste. O lectură deloc ușoară, dar importantă pentru tineri, mai ales – iată cum aș descrie, în cuvinte puține, prezentul volum.
