”Promisiunea zorilor”, de Romain Gary
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2018
Traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu
Am amânat așa mulți ani această carte, încât m-am bucurat când am primit recomandări de la prietenii mei și am trecut la treabă (despre volumul reeditat la Humanitas Fiction a scris Iulia; despre ecranizarea din 2017 a scris Dan), chiar dacă relația mea cu Romain Gary a fost mereu tumultoasă (nu am fost încântat de ”Clar de femeie”, iar ”Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea” m-a lăsat rece). Rezultatul: am râs și am plâns alături de autor, am trăit aventuri realiste, m-am regăsit în fața unei capodopere plină de acțiune și, mai ales, de afecțiune.
Nu o să aduc întreaga poveste aici, pentru că au scris colegii mei suficient de mult și de bine pentru a ști despre subiectul cărții. Povestea de viață și aventurile lui Gary sunt incredibile și ne poartă din Vilnius în Paris, din Anglia în Africa, pe măsură ce familia sa se mută din Imperiul Țarist în Franța și apoi se înrolează în armata franceză în timpul celui de-al doilea război mondial. Știm o parte din aceste lucruri din biografia lui Romain Gary, dar toate aventurile sale sunt, desigur, ficționalizate și poartă o anumită aură de lipsă de verosimilitate.
Dincolo de aventură însă, este vorba despre iubire părintească (care trebuie și este returnată în mod similar). Pentru mama sa, dincolo de dorința de a locui în Franța, e vorba despre încrederea totală în capacitățile de orice fel ale copilului, care înseamnă, în consecință, încrederea totală în reușita acestuia în viață. Încă din primii ani ai vieții băiatului său, îl îndeamnă să încerce marea cu sarea în tot felul de domenii – sportive, artistice, intelectuale –, care să-i aducă un succes cât de mic. El reușește parțial, câteodată minor, altădată prea târziu, dar supraviețuiește în acea lume dură din preajma războaielor tocmai mulțumită gândurilor bune și optimiste pe care i le transmite mereu mama sa:
”Cu toate astea, am decolat. Știam prea bine că n-aveam ce să pățesc, fiindcă eram vegheat de puterea unei iubiri nemărginite, dar și fiindcă înclinația mea către capodoperă, modul meu instinctiv de a trata viața ca pe o operă artistică în plină elaborare, a cărei logică ascunsă, dar statornică, va fi mereu, în ultimă instanță, cea a frumuseții, mă îndemnau să-mi orânduiesc în imaginație viitorul, potrivit unui acord riguros între tonuri și proporții, între zonele de umbră și cele luminoase, de parcă întreaga soartă a omenirii ar fi fost rodul unui magistral duh clasic și contemporan, preocupat în primul rând de echilibru și armonie. O asemenea perspectivă asupra lucrurilor, care transforma dreptatea într-un soi de imperativ estetic, mă făcea, după mintea mea, invulnerabil, câtă vreme mama trăia – eu eram happy-end-ul ei – și îmi garanta o întoarcere triumfală acasă.” (pag. 248-249)
Cum spuneam, față de cărțile anterioare pe care le citisem din Romain Gary, aici m-am îndrăgostit de poveste, de felul în care a fost scrisă, de personaje și de aventurile acestora. În cele din urmă, în acest roman, nu este vorba despre aventuri sau despre stilul literar, ci de lucrurile pe care le învățăm din el: despre iubirea pe care o datorăm părinților; despre felul în care un părinte va avea întotdeauna încredere în copilul său și îl va vedea înflorind la fiecare pas, iar acest lucru nu se va schimba niciodată; despre înțelegerea unor lucruri simple, pe care le facem din obișnuință, dar care înseamnă enorm, cum ar fi dorința noastră ca băieții sau fetele noastre să urmeze cât mai multe opționale (chitară, balet, limbi străine etc.), pentru că vrem atât de mult ca ei să reușească în viață, în orice domeniu.
La final, nu pot să mărturisesc că nu e niciodată prea târziu să te închini în fața unei capodopere, iar ”Promisiunea zorilor” este o capodoperă, o carte aflată foarte aproape de perfecțiune.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Libhumanitas.ro, Linternaute.fr)
