„Iarnă cu fulgi însângerați”, de Gabriel Chiriac
Editura Sedcom Libris, Iași, 2020
„Un haos sanguin în care, văzând de ce este în capabilă ființa umană, ajungi să te întrebi dacă nu cumva omul este greșeala și nu floarea creației. Toate regulile civilizației dispar, rămâne doar barbaria. Pare odios, dar dacă nu te simți adecvat situației, ajungi repede pacientul într-un spital de nebuni. Ironic, nu? Gânditorii sfârșesc închiși într-o cameră cu gratii de fier la ferestre, iar nebunii devin factori ai normalității”.
Acest pasaj din romanul „Iarnă cu fulgi însângerați”, semnat de autorul Gabriel Chiriac și apărut la Editura Sedcom Libris, este probabil una dintre cele mai explicite definiții ale unui război. Este o definiție atemporală care se strecoară în membranele conștiinței noastre, amintindu-ne că nu avem dreptul moral să ne jucăm de-a Dumnezeu.
Și această definiție vine dintr-o carte pe care eu aș trece-o ușor pe lista de lecturi obligatorii a liceenilor din spațiul românesc. Probabil că mă veți contrazice: au oare nu avem noi cărți despre război? Oare este cazul să mai îmbuibăm mințile tinere cu umbrele trecutului? Și am să vă răspund afirmativ, din câteva varii motive. Literatura ficțională istorică este una dintre metodele cele mai eficiente de a oferi o lecție tinerilor pentru a evita greșelile trecutului. Romanul istoric a cunoscut urcușuri și coborâșuri, iar actualmente, în spațiul românesc, sunt din ce în ce mai puțini autori care să exploreze această dimensiune. Unul dintre cei care se pare că au reușit cu brio să o facă este Gabriel Chiriac, expert acreditat de Ministerul Culturii în conservarea bunurilor din patrimoniul cultural național și conservare-restaurare lemn din monumente de arhitectură populară.
Romanul istoric „Iarnă cu fulgi însângerați” este o ilustrare a unei perioade tenebre, cea dintre 1944 – 1945, interval în care se consumau ultimele zvâcniri ale celui de-al Doilea Război Mondial și care aveau să determine destinul tragic al României, un spațiu sfâșiat între interese geopolitice meschine. Pe fundalul evenimentelor sângeroase ia amploarea iubirea a doi oameni diferiți, Marius Rădulescu – un militar desăvârșit, patriot cu convingeri desăvârșite, și Smaranda Hagiaturian, fiica unei bogate și influente femei de afaceri din acea perioadă, o sprințară feministă care iubește precum respiră și debordează de empatie, dar și de senzualitatea emancipării. Cei doi se atrag cu o putere covârșitoare și doar războiul pare să sape o tranșee adâncă între emoțiile lor.
Narațiunea lui Gabriel Chiriac este una clasică, de bon ton, exact cum îi stă bine unui roman bine documentat. Stilistica impecabilă, informațiile care se succedă în mod organic cu emoțiile eroilor, echilibrul pe care povestirea îl atinge, arătându-i cititorului nu doar momentele de suspans, ci întregul cadrul istoric – iată câteva dintre elementele sine qua non care descriu volumul ca fiind unul ireproșabil. Deși alege tactica romanelor de „bine versus rău”, autorul nu eludează armonia, ci încearcă să redea, cu personalitate, evenimentele care au schimbat fundamental cursul istoriei. Aș putea chiar să afirm, cu toată responsabilitatea, că acest roman merge pe linia ideatică a lui Remarque, purtându-și cititorul spre înțelegerea de ansamblu a narațiunii.
„Iarnă cu fulgi însângerați” este o istorie captivantă în care se amestecă viața și moartea, trădarea și fidelitatea, este un roman despre care puteți cu mândrie afirma că are nervura unei literaturi de calitate, literatură la care s-a muncit cu deosebită atenție și, mai ales, cu respect.
